PENTRU 2018 Benefit Seven estimează o cifră de afaceri de peste 7 milioane euro

ADELINA TOADER
Ziarul BURSA #Companii / 6 septembrie 2018

Benefit Seven estimează o cifră de afaceri de peste 7 milioane euro

Interesul pentru activităţi fizice este tot mai crescut, atât din partea companiilor, cât şi din partea angajaţilor. Astfel că din ce în ce mai multe companii din ţara noastră oferă abonamente la sport printre beneficiile extrasalariale, 40% dintre acestea acoperind integral costul serviciului acordat salariaţilor, potrivit datelor interne Benefit Seven (7card).

În perioada iulie 2017-iulie 2018, numărul companiilor care acordă abonament 7card cu acces la reţeaua de centre sportive şi de recreere din ţară a crescut cu 46%, mai exact în prezent 1.418 angajatori oferă acest beneficiu. Dintre aceştia, 40% acoperă integral costul lunar al abonamentului 7card şi 12% parţial, fiind vorba de companii din industriile de dezvoltare software, servicii de consultare, bunuri de larg consum şi telecomunicaţii. Costul mediu al unui abonament 7card este de 139 lei în Bucureşti şi 99 lei în ţară.

Andrei Creţu, co-fondator 7card, a explicat: "Companiile din România, nu doar cele internaţionale, ci şi cele locale, încurajează tot mai mult practicarea unui sport, fiind conştiente că angajaţii care sunt activi fizic devin tot mai productivi, mai energici la locul muncă şi au o stare de spirit benefică mediului de lucru, ceea ce în mod indirect influenţează pozitiv rezultatele pe termen lung ale fiecărui business. Tot-odată, introducerea unui abonament la o sală de sport printre beneficiile extrasalariale ajută la atragerea şi retenţia angajaţilor în companie".

Datele companiei arată că, în acelaşi timp, şi angajaţii români sunt tot mai preocupaţi de propria sănătate. În iulie 2018, numărul utilizatorilor activi a ajuns la aproximativ 34.000, în creştere cu 42% faţă de iulie 2017. Cei mai mulţi utilizatori, 40% dintre ei, se află în Bucureşti, pe următoarele locuri fiind cei din Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, Braşov, cea mai mare parte dintre ei fiind bărbaţi.

În ceea ce priveşte preferinţele în funcţie de oraş, angajaţii din Bucureşti merg cel mai des la cross training, escaladă şi yoga, cei din Cluj-Napoca la piscină, cei din Timişoara la cross training şi dansuri, cei din Iaşi la kangoo jumps, yoga şi tenis şi cei din Braşov la dansuri. În acelaşi timp, 1 din 4 utilizatori merge însoţit la sală, fie de către un coleg, fie de către un prieten din afara companiei.

În funcţie de momentul zilei în care merg la o activitate sportivă, angajaţii din Cluj-Napoca, Târgu-Mureş şi Oradea aleg să fie matinali, cei din Braşov, Craiova şi Iaşi preferă să facă sport la prânz, iar cei din Bucureşti, Lugoj şi Ploieşti sunt obişnuiţi să meargă la sală sau la o activitate recreativă după terminarea programului de muncă. Spre exemplu, în 2017, cea mai activă zi din an a fost 27 februarie, cea mai activă zi din săptămână a fost marţi, iar cele mai populare ore au fost 18.00-19.00 în cursul săptămânii şi 10.00-11.00 în weekend.

Iulian Cîrciumaru, co-fondator 7card, a precizat: "Este dovedit faptul că oamenii care fac sport nu doar că sunt mai sănătoşi, dar sunt şi mai fericiţi, sunt mai puţin stresaţi, îşi îmbunătăţesc capacitatea de învăţare şi memorare, se pot concentra mai bine şi devin mai încrezători în propria persoană. Lucrul acesta s-a putut observa în special în companiile unde angajaţii s-au încurajat reciproc şi merg împreună să facă sport, mare parte dintre ei apreciind că pot găsi o sală de fitness în apropiere de locul de muncă sau de casă".

Oficialii companiei au precizat că la începutul anului au făcut o investiţie de 200.000 de euro prin care au substituit cardul fizic cu aplicaţia de pe telefonul mobil.

Reprezentanţii companiei au precizat că pentru anul acesta estimează o creştere de 50% a cifrei de afaceri, ajungând la o valoare de peste 7 milioa-ne de euro. În plus, aceştia consideră că vor ajunge la un număr de 40.000 de abonaţi.

Fondatorii companiei au mai anunţat că emitentul de tichete valorice Sodexo va prelua integral compania Benefit Seven (7card) până vara viitoare.

Anul trecut, Sodexo a devenit acţionar majoritar al companiei.

Recent, Sven Marinus, CEO Sodexo, declara: "În 2016 am achiziţionat 20% din acţiunile 7card, după care ne-am majorat participaţia la 60%".

Potrivit fondatorilor 7card, piaţa de fitness avea în 2015 o cifră de afaceri de 300 de milioane de euro.

Compania Benefit Seven (7card), înfiinţată în 2011 de către Andrei Creţu, Iulian Cîrciumaru şi Cătălin Ivaşcu, a introdus în România conceptul de abonamente unice cu acces concomitent la mai multe săli de sport şi wellness. În cei şapte ani de activitate, 7card s-a extins rapid, ajungând în prezent la un număr de peste 600 de săli în întreaga ţară şi la un număr total de 33.683 de utilizatori.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb