PENTRU BLOCAREA PROGRAMULUI DE PROMOVARE A EXPORTURILOR ANEIR cere demisia şi cercetarea penală a lui Costin Borc

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Companii / 19 octombrie 2016

ANEIR cere demisia şi cercetarea penală a lui Costin Borc

Adrian Hădean: Ruşine românească la SIAL Paris

-----

Actualizare 16:06 Costin Borc: "Sigur că sunt multe probleme cu standurile româneşti la târgurile internaţionale"

Sunt multe probleme cu standurile româneşti de la târgurile internaţionale, a admis astăzi ministrul Economiei, Costin Borc, care a a precizat că ministerul pe care îl conduce nu a cerut bani nimănui şi a plătit 300.000 de euro pentru chirie şi pentru utilităţi la târgul de la Paris.

"Poate că standurile nu sunt cum am vrea să fie, sigur că sunt multe probleme şi că a fost mult efort să se ajungă acolo. Dar Ministerul Economiei nu a cerut bani nimănui, mai mult de atât, a plătit cei 300.000 de euro pentru chirie şi utilităţi. Trebuie însă să învăţăm din fiecare greşeala, îmi cer scuze faţă de cei pe care i-am supărat sau i-am enervat cu birocraţia din minister. Nu pot decât să-i asigur că fac în fiecare zi tot ce pot ca lucrurile să fie mai uşoare pentru firmele cu care interacţionăm. Câteodată cu succes, câteodată cu eşecuri", a explicat Costin Borc, pe pagina sa de Facebook.

(S.A.)

---------

Actualizare 15:14 Liviu Iolu: Verificări ale Corpului de Control al premierului la Ministerul Economiei legate de târgul SIAL

Corpul de control al premierului a fost trimis la ministerul Economiei, a anunţat astăzi purtătorul de cuvânt al Executivului, Liviu Iolu, care a precizat că verificările vizează modul în care ministerul a organizat participarea ţării noastre la târgul de produse alimentare de la Paris.

Liviu Iolu a afirmat: "Este o problemă care se află şi în atenţia premierului Dacian Cioloş şi în această dimineaţă Corpul de control al primului-ministru a început o acţiune de documentare la Ministerul Economiei. Obiectivele acestei acţiuni de documentare sunt demersurile întreprinse de minister pentru participarea României la târgul SIAL Paris, şi anume modalitatea de închiriere a spaţiului destinat standului României, derularea procedurii de atribuire a contractului şi sumele plătite pentru asigurarea participării României''.

Iolu a mai spus că premierul Cioloş va veni cu concluzii după finalizarea controlului.

(S.A.)

----------

Actualizare 15:00 Mihai Fifor: "PSD îi cere ministrului Economiei să îşi dea demisia"

Partidul Social Democrat îi cere ministrului Economiei, Costin Borc, să îşi dea demisia pentru că nu a sprijinit participarea producătorilor români din industria alimentară la SIAL 2016, unul dintre cele mai mari târguri de produse alimentare din lume, care are loc în această perioadă la Paris, a declarat miercuri liderul senatorilor PSD, Mihai Fifor, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.

"Peste 30 de producători români au fost înşelaţi de Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri care s-a angajat iniţial că va plăti deplasarea şi costurile de cazare pentru participare, dar şi-a retras sprijinul la startul evenimentului. Rezultatul este că România nu e reprezentată la un târg important, iar producătorii români pierd şansa de a prezenta produsele româneşti. Aceasta este doar ultima acţiune dintr-un lung şir prin care Guvernul tehnocrat arată că este împotriva intereselor producătorilor autohtoni şi fermierilor români. Luni de zile, Guvernul tehnocrat a refuzat să plătească subvenţiile fermierilor, ceea ce le-a creat un handicap major în raport cu alţi fermieri din Uniunea Europeană. Acum, România suferă o ruşine internaţională din cauza unui guvern preocupat mai mult de campania electorală decât să îşi facă treaba", a susţinut Fifor, conform sursei citate.

Potrivit acestuia, producătorii români din industria alimentară trebuie susţinuţi pentru că prin ei putem dezvolta clasa de mijloc din România.

"Din păcate, Guvernul Zero a fost mult mai preocupat să susţină companiile străine şi producătorii din afara României, ignorând interesele legitime ale românilor. Partidul Social Democrat va lansa, în curând, un program de dezvoltare a agriculturii ca motor al creşterii economice. Această creştere se va transfera în buzunarele românilor. Programul va repara erorile pe care guvernul tehnocrat le-a făcut în această zonă şi va relua dezvoltarea agriculturii româneşti", a susţinut Mihai Fifor, preşedintele Consiliului Naţional al PSD.

(L.B.)

-------

Exportatorii solicită demisia şi cercetarea penală a ministrului economiei Costin Borc, pentru "sabotarea economiei naţionale prin blocarea Programului de Promovare a Exporturilor (PPE)".

Asociaţia Naţională a Exportatorilor şi Importatorilor din România (ANEIR) îi acuză pe "tehnocraţii" din conducerea Ministerului Economiei de incompetenţă şi superficialitate, destabilizând, în acest an, Programul de Promovare a Exporturilor.

Mihai Ionescu, preşedintele ANEIR, a declarat: "Deşi există un interes major din partea firmelor exportatoare să participe la târgurile şi misiunile economice externe pentru promovarea ofertelor de export, deşi în bugetul de stat s-au alocat sumele necesare pentru finanţarea lor, reprezentanţii Ministerului Economiei şi cei ai Autorităţii Naţionale pentru Achiziţii Publice nu au reuşit din luna mai (când a apărut noua lege a achiziţiilor) până în prezent să identifice soluţiile necesare pentru derularea corespunzătoare a PPE, fiind ratate aproape 50% din acţiunile externe de promovare.

Din cauza indolenţei/lipsei de profesionalism/superficialităţii demnitarilor ministeriali, imaginea României este grav afectată pe plan extern, iar firmele care nu mai pot participa la târguri rămân fără comenzi, fiind obligate să trimită angajaţii în şomaj şi riscând falimentul.

Aceiaşi demnitari tehnocraţi din conducerea Ministerului Economiei au reuşit şi alte două contra-performanţe: să destabilizeze funcţionarea Departamentului de Comerţ Exterior (prin desfiinţarea sa în urmă cu o lună) şi să blocheze reţeaua de consilieri economici externi ai României (plecările la posturile respective fiind sistate de la instalarea noii echipe ministeriale).

Mihai Ionescu a atras atenţia în mai multe rânduri asupra situaţiei din sectorul exporturilor, fiind nemulţumit de prestaţia tehnocraţilor în acest domeniu, care, în opinia domnului Ionescu, a condus la scăderea exporturilor.

Preşedintele ANEIR a avertizat că, în contextul actual, nivelul deficitului comercial din acest an ar putea depăşi recordul de deficit înregistrat în perioada de boom.

Domnia sa a explicat, recent: "Guvernul actual a «reuşit» să blocheze toate acţiunile din Programul de Promovare a Exporturilor, pentru că au fost identificate anumite probleme în sistemul de licitaţii. Astfel, toate licitaţiile care au avut loc au fost anulate, iar cele care ar fi urmat să se desfăşoare au fost suspendate. De când există Legea achiziţiilor publice, Programul pentru Promovarea Exporturilor este blocat, întrucât cei din Ministerul Economiei nu s-au pus de acord pe anumite aspecte din lege cu cei de la Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice. Acest lucru vine în condiţiile în care oricum programul scârţâia".

Adrian Hădean, unul dintre cei mai cunoscuţi chefi din România, a făcut, recent, acuzaţii grave la adresa ministerului Economiei. (https://www.facebook.com/AdiHadean/?fref=ts)

Prezent la SIAL, Adrian Hădean a acuzat că micii producători români nu au putut participa la târg, una dintre cele mai importante expoziţii de inovaţie în gastronomie din lume organizată zilele acestea la Paris, din cauza proastei organizări a autorităţilor.

"Cei care au decis totuşi să meargă pe cont propriu au fost nevoiţi să scoată mii de euro din buzunar. Oamenii au îndurat şi umilinţa de a avea standuri improvizate", a mai spus chef Hădean.

Lansat în urmă cu 14 ani (prin OUG nr. 120/2002) la iniţiativa sectorului privat, Programul de Promovare a Exporturilor a avut menirea să ofere în fiecare an sutelor de firme - îndeosebi IMM - posibilitatea să-şi promoveze, cu subvenţie parţială de la bugetul de stat, ofertele de export la târgurile şi expoziţiile internaţionale, precum şi cu prilejul misiunilor economice externe.

MECRMA: "Am adoptat o serie de măsuri pentru simplificarea organizării participării firmelor

la expoziţiile internaţionale"

Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri (MECRMA) a adoptat, anul acesta, o serie de măsuri pentru simplificarea organizării participării firmelor la târguri şi expoziţii internaţionale, printre acestea aflându-se plata directă către organizatorul internaţional pentru spaţiul destinat pavilionului naţional, anunţă reprezentanţii MECRMA, ca răspuns la acuzaţiile referitoare la situaţia de la SIAL.

Reprezentanţii MECRMA subliniază: "Pentru participarea firmelor româneşti la târgul SIAL Paris desfăşurat în perioada 16-20.10.2016, MECRMA a plătit chiria spaţiului de 654,32 mp pentru 55 de firme selectate în urma înscrierii voluntare, taxele obligatorii, branşament electric, racord apă şi conexiune internet, în valoare de circa 1,2 milioane lei. Pentru restul serviciilor, MECRMA a organizat procedura de selecţie a organizatorului intern. Oferta singurei companii care s-a prezentat a fost declarată neconformă în primă instanţă, iar ulterior contestării rezultatului comisia de soluţionare a contestaţiilor a admis contestaţia şi a comunicat atribuirea contractului firmei VISA SA.

Societatea organizatoare desemnată şi-a declinat capacitatea de a organiza în bune condiţii în timpul rămas participarea României la SIAL 2016 şi nu a semnat contractul de atribuire.

În aceste condiţii, 41 de firme româneşti din industria alimentară împreună cu patronatul de ramură au decis să beneficieze de spaţiul achitat de MECRMA şi să participe la această expoziţie".

Comunicatul MECRMA mai adaugă faptul că shema de ajutor de minimis pentru programul de promovare a exporturilor prevede acordarea unor facilităţi pentru participarea firmelor sub pavilion naţional în colaborare cu patronatele de ramură.

"Ministerul Economiei nu a solicitat nicio sumă firmelor pentru deplasarea acestora la Paris", conchid sursele citate.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Sustinatori lui Soros nu fac greva sa fie demis ministrul sau premierul?

    costin borc ar trebui sa zboare. ce a facut el ca ministru al economiei? l-a preocupat sa comenteze mai mult pe tema creditelor in chf decat sa faca ceva concret in postul de ministru. o nulitate de om

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb