Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a respins, ieri, apelul grupului auto german BMW AG împotriva deciziei Comisiei Europene de a limita ajutorul de stat pe care l-ar putea primi pentru o fabrică auto în Germania de Est, transmite Reuters.
În 2014, Comisia Europeană a stipulat că producătorul auto ar trebui să primească maxim 17 milioane de euro (18,9 milioane de dolari) pentru a extinde producţia celor două modele de maşini de pasageri electrice şi hibride la Leipzig, un proiect care urma să ducă la crearea a 800 de locuri de muncă.
Iniţial, Germania intenţionase să subvenţioneze proiectul cu 45 milioane de euro (50,1 milioane de dolari), dar Comisia Europeană a stabilit că orice sumă care depăşeşte 17 milioane de euro este incompatibilă cu reglementările legate de piaţa internă.
BMW a făcut apel împotriva deciziei Comisiei Europene, argumentând că Executivul comunitar a greşit când a calculat costurile proiectului. În septembrie 2017, BMW a pierdut procesul iniţial la Curtea Generală a Uniunii Europene, al doilea cel mai înalt tribunal al UE. Ulterior, BMW a făcut apel dar luni acesta a fost respins de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, potrivit Agerpres.
Recent, BMW a anunţat majorarea investiţiilor în noile tehnologii, cum ar fi vehiculele electrice şi autonome, care ar urma să tranforme industria în următorii ani.
Grupul german deţine brandurile BMW, Mini şi Rolls Royce.