Pentru intrarea în Uniunea Bancară rezolvarea dezechilibrelor este obligatorie!

Atenţia pe care aderarea României la zona euro o primeşte din partea analiştilor este de salutat, normală. În cele ce urmează ma refer la textul lui Dimitrios Goranitis, "De ce ar trebui ca România să intre în UB chiar şi fără a adopta moneda euro"' 5 octombrie, a.c. Discuţia capătă accente mai aprinse adesea întrucât Bulgaria şi Croaţia au intrat în iulie.a.c, în Mecanismul Cursurilor de Schimb2 (ERM2) şi din octombrie în Uniunea Bancara (UB).

Nu voi reitera beneficii pe care Dimitrios Goranitis la evidenţiază privind apartenenţa la UB, între care prezenta în instituţii (mecanismul unic de supraveghere/SSM şi SRM/mecanismul unic de rezoluţie) unde se discută probleme legate de supraveghere şi rezoluţie bancară. Goranitis introduce în discuţie un aspect mai puţin comentat în analize la noi şi anume, prezenţa mai puternică a unor bănci romaneşti pe piaţa bancară locală în ultimii ani şi eventual în străinatate, care ar complica, se afirma, o activitate de supraveghere nepărtinitoare. Altfel spus, transferul acestei activitati la nivel supranaţional ar fi exit-ul din asimetrii de evaluare a unor situaţii concrete. O situaţie care ar simplifica şi controversa privind gestionarea relaţiei între o bancă mamă şi subsidiare - MPE (multiple point of entry) vs SPE (single point of entry).

MPE a fost solicitată de unele bănci cu expunere mare pe unele pieţe locale - de pildă bănci austriece care s-au extins mult în Est. În România, poziţia autorităţii naţionale de supraveghere a fost ca SPE să nu fie exclusă ab initio în cazul băncilor amintite având în vedere situaţia pieţei financiare locale, volumul instrumentelor utilizabile pentru absorbţia unor şocuri --potrivit cerinţelor MREL (minimum requirements for own funds and eligible liabilities). De aceea, bănci mari ce opereaza la noi în regimul MPE trebuie să emită obligaţiuni ce răspund la cerinţe MREL.

Un aspect important şi nu menţionat de Goranitis este că nu întotodeauna BCE şi autorităţile europene (EBA, SSM) au fost senzitive la condiţii locale pregnante - mă refer la expunerea mare a nu puţine bănci pe titluri de stat locale în condiţiile în care piaţă bancară din zona euro era şi este încă fragmentată --chiar dacă băncile sunt mai bine capitalizate şi mai lichide acum. Că această fragmentare există şi după 2012, când s-au pus bazele UB, o dovedeşte ceea ce se întâmplă în momente de stress, când randamente cerute la obligaţiuni ale Italie, Greciei, Spaniei, Ciprului iar o iau bine în sus. Numai intervenţia repetată a BCE în pieţe, prin operaţiuni neconvenţionale, readuce marje la randamente între limite cât de cât acceptabile; aşa cum foloseşte şi Planul de redresare de 750 miliarde euro care ar fi finanţat prin obligaţiuni comune (un fal de safe assets).

Ceea ce lipseşte în analiză lui Dimitrios Garanitis şi ne interesează cel mai mult este un aspect crucial macroeconomic: în MCS2 şi, deci şi în UB, nu se intră cu dezechilibre mari, cu deficite bugetare considerabile, cu deficite externe importante.

MCS2 este ante-camera la aderarea la zona euro şi, ca mecanism, reprezintă un test de anduranţă pentru robusteţea/rezilienţa unei economii. Criza datoriilor suverane a dovedit de ce controlul dezechlibrelor este esenţial pentru zona euro, pentru aderare. Robusteţea se măsoară prin capacitatea de a face faţă la şocuri adverse majore, iar o economie care are dezechilibre mari, care îşi finanţează cu dificultate deficitele externe, nu se poate bucura de stabilitate. Sectorul bancar are de suferit dacă stabilitatea economiei este pusă în discuţie de dezechilibre mari. Băncile au expunere internă importantă şi o posibilă depreciere majoră a monedei locale alterează bilanţuri de gospodării şi companii şi, este de înţeles, valoarea activelor băncilor şi a pasivelor. Chiar dacă a scăzut mult, gradul de euroizare a economiei româneşti este încă relevant. Totodată, dacă eşti în UB fără a fi în zona euro -ceea ce este posibil dacă intri în MCS2, nu se elimină riscul valutar. Acest risc este cu atât mai mic cu cât dezechilibrele sunt mai nesemnificative.

BCE şi Comisia Europeană, ţările care fac parte din zona euro (şi UB), nu ar considera cu atenţie o solicitare de aderare la MCS2 şi UB dacă nu rezolvăm problema dezechilibrelor mari. Bulgaria şi Croaţia au solicitat aderarea la MCS2 şi UB având sub control dezechilibrele.

România este şi în procedura de deficit excesiv, chiar dacă regulile fiscale sunt suspendate în UE pentru 2020 şi vor fi şi în 2021. Corecţia macroeconomic va trebui să o facem totuşi, în câţiva ani. Un orizont de corecţie, care să ţînă cont de impactul pandemiei, de revenirea anevoioasă a economiei, este de cel puţîn 3 ani incepnd cu 2021. Intrarea în MCS şi UB cere şi o analiză temeinică a stării sectorului bancar (un Asset Quality Review/AQR), care va fi cu atât mai necesară dat fiind impactul crizei asupra activelor băncilor, peste tot în Europa. De aceea, intrarea în MCS2 poate fi posibilă la orizontul lui 2024, care ar semnala şi intrarea în UB.

Se poate intra în UB înainte de a intra în MCS2? Această ipoteza poate fi examinată. Un răspuns de bun simţ este că în UB nu se poate intra cu dezechilibre mari, adică revenim la condiţiile pentru intrarea în MCS2.

Că să rezum argumentaţia: intrarea în UB înainte de aderarea la zona euro este posibilă şi este cerinţă fiindcă însoţeşte intrarea în MCS2; este indicată şi de precedente create de intrarea Bulgariei şi Croaţiei în MCS2 şi UB. Deci "uşa este deschisă" din această perspectiva.

România nu poate intra în MCS2, în UB, fără a rezolva problema dezechilibrelor macroeconomice în mod durabil. Nu există baghetă magică pentru intrarea în UB.

PS. Odată intraţi în UB ne putem bate şi de acolo pentru o schemă colectivă de garantare a depozitelor (EDIS), pentru un fond de rezoluţie robust.

Articol preluat de pe opiniibnr.ro