PENTRU PRIMELE NOUĂ LUNI ALE ANULUI Holde Agri Invest raportează o creştere de 78% a cifrei de afaceri

G.U.
Piaţa de Capital / 26 noiembrie 2021

Holde Agri Invest raportează o creştere de 78% a cifrei de afaceri

Holde Agri Invest SA, companie românească care exploatează terenuri agricole, raportează o cifră de afaceri consolidată de 46,8 milioane de lei în primele nouă luni din 2021, în creştere cu 78% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi un profit net de 2,6 milioane de lei, o majorare cu 77% comparativ cu primele nouă luni din 2020, potrivit unui comunicat remis redacţiei. În aceasta perioadă, compania a exploatat o suprafaţă totală de aproape 8.500 ha în cele trei ferme pe care le deţine - Roşiori, Frumuşani şi Videle, dintre care aproximativ 1.900 hectare au fost operate în regim ecologic. Recolta totală obţinută de Holde în anul 2021 de pe cele 8.500 ha exploatate a fost de peste 28.000 tone.

"Anul 2021 reprezintă pentru noi începutul perioadei de maturizare a afacerii. În acest an, am ajuns să operăm trei unităţi de producţie, Roşiori, Videle şi Frumuşani, dintre care ferma Frumuşani a înregistrat rezultate excepţionale. Toate sistemele noastre de management au ajuns la maturitate şi vor putea prelua mai uşor efortul de extindere a suprafeţelor lucrate. Anul agricol 2021 a fost unul foarte bun din perspectiva producţiilor şi preţurilor de valorificare a mărfii. Producţiile de grâu şi rapiţă au înregistrat randamente deosebite, cu maxime de până la 8,6 tone/ha la grâu (6,6 tone/ha media pe grup) şi 4,3 tone/ha la rapiţă (3,7 tone/ha media pe grup). Preţurile de valorificare au înregistrat în acest an o creştere peste aşteptări şi am reuşit să profităm în parte de preţuri record. Să structurăm afacerea noastră, presupune timp şi răbdare, înseamnă să creştem suprafaţa pe care o lucrăm, şi să ne perfecţionăm metodele de lucru. Avem convingerea că în timp, şi ca urmare a unor investiţii inteligente, recompensele vor veni deopotrivă pentru acţionari şi pentru agricultura din România," a declarat Liviu Zăgan, Director General Holde Agri Invest.

Creşterea cifrei de afaceri raportată de companie pentru perioada de nouă luni a fost determinată în principal de vânzarea de produse din producţia proprie care au ajuns la 27,9 milioane de lei, în creştere cu 45% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Potrivit sursei citate, în primele nouă luni din 2021 Holde Agri Invest a derulat un program investiţional de 40 milioane de lei finanţat din surse proprii şi împrumuturi, respectiv credite bancare şi contracte de leasing financiar. Investiţiile au vizat finalizarea achiziţiilor pentru fermele Videle şi Agro Fields Future, achiziţiile de terenuri, echipamente tehnologice, mijloace de transport şi realizarea de amenajări capacităţi însilozare. De asemenea, compania a acordat o investiţie suplimentară aplicaţiei AgroCity şi a achiziţionat o participaţie minoritară în Enten System, o companie de tehnologie în agricultură. În plus, Holde a derulat prima investiţie într-un proiect de irigaţii pe o suprafaţă de 125 de hectare în zona fermei Frumuşani.

"În acest an, în zona de tehnologie, aplicaţia AgroCity în care Holde deţine o participaţie minoritară a fost cea care a asigurat funcţia de planificare, raportare şi control a activităţilor în ferme. Din toamna acestui an toate operaţiunile noastre au fost derulate cu sisteme de ghidare Trimble complet funcţionale. În privinţa eforturilor de modernizare, suntem încântaţi să menţionăm că în prezent toate cele trei ferme Holde sunt fie deja dotate cu utilaje moderne fie având efectuate comenzi pentru utilajele lipsă care au termenul de livrare la începutul primăverii anului 2022. Deşi nu putem să tragem încă o concluzie, ne aşteptăm ca rezultatele anului 2021 să fie satisfăcătoare având în vedere contextul de creştere accelerată şi programele investiţionale semnificative realizate în toate ariile funcţionale ale afacerii noastre," a declarat Iulian Cîrciumaru, Preşedinte al Consiliului de Administraţie al Holde Agri Invest.

În ceea ce priveşte planurile de viitor, Holde are deja semnate angajamente pentru aproximativ 3.000 de hectare suplimentare şi care sunt în curs de audit tehnic şi finalizare a tranzacţiilor de achiziţie. În măsura în care acestea se finalizează conform planului, compania va începe anul următor cu un portofoliu de aproximativ 13.000 hectare de teren şi patru nuclee (ferme agricole). Concomitent cu extinderea suprafeţei vor fi avute în vedere şi investiţii adiţionale în echipamente şi silozuri, dar şi în sisteme de irigaţii.

Acţiunile Holde Agri Invest sunt listate pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti din data de 1 octombrie 2020 şi se tranzacţionează sub simbolul bursier HAI. Compania are o capitalizare de piaţă de peste 100 milioane de lei, iar începând cu data de 11 octombrie 2021, acţiunile HAI sunt incluse în indicele BET-AeRO dezvoltat de BVB pentru piaţa AeRO. În cadrul acestui indice, Holde deţine a doua cea mai mare pondere.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. 13000 ha in administrare din 2022 și un profit conservator de 900 lei / ha (cât iese anul asta) înseamnă vreo 12 mil profit anul viitor. Asta dacă producțiile vor fi bune ca anul asta.

    Dacă dispare și golănia cu acțiuni A și B, au șanse sa devină de interes.  

    1. În prospect ziceau ca au parc de utilaje agricole noi. Acum spun că le-au vândut pe cele vechi (!!!?) și au luat altele noi !!? Mă rog!

      In prospect spuneau că au depozite de 10.000 tone acum au crescut la 15000 tone când asta trebuia să fie prioritatea numărul unu! Nici de 100000 tone nu sunt suficiente, cred eu!  

      Apoi ,crește profitul dar parca exagerat si datoriile!?

      Recunosc, ce spun aici sunt pdv,nu mă pricep pre bine! Aș prefera si alte opinii, mă interesează societatea! 

    daca nu dispare golania cu actiuni clasa A si B, pas

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb