PENTRU RECUPERAREA PARCURILOR ŞI SPAŢIILOR VERZI, PMB a propus schimbarea terenului de pe strada Gârleanu cu un teren echivalent

A.C.
Miscellanea / 20 iulie 2017

PMB a propus schimbarea terenului de pe strada Gârleanu cu un teren echivalent

Consilierii generali ai Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB) au aprobat în şedinţa de astăzi, 19 iulie, proiectul de hotărâre "privind schimbul de proprietate între terenul situat în str. Gârleanu nr. 5, sector 3, Bucureşti, proprietatea domnului Paţac Radu Constantin şi terenul situat în str. Vulcan Judeţul nr. 20-26, sector 3, Bucureşti proprietatea Municipiului Bucureşti", potrivit unui comunicat de presă.

Gabriela Firea a precizat: "În cadrul unei acţiuni mai ample de recuperare a parcurilor şi spaţiilor verzi din Bucureşti care au fost retrocedate foştilor proprietari, am propus Consiliului General un proiect de Hotărâre privind un schimb de terenuri în urma căruia spaţiul de joacă amenajat pe terenul situat în strada Gârleanu nr. 5, sector 3 să poată fi păstrat cu această destinaţie, proprietarului urmând a-i fi oferit un alt teren echivalent. În următoarele şedinţe ale Consiliului General vom propune soluţii şi pentru terenurile situate în Floreasca, unde a fost întocmit un PUZ puternic contestat de locuitorii din zonă, şi Parcul Verdi".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7609
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2692
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8894
Gram de aur (XAU)Gram de aur422.4014

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb