PENTRU REFINANŢAREA SAU RAMBURSAREA UNOR DATORII RCS&RDS a lansat o ofertă de obligaţiuni, de 800 milioane euro

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 28 ianuarie 2020

RCS&RDS a lansat o ofertă de obligaţiuni, de 800 milioane euro

RCS&RDS a lansat, ieri, o ofertă de obligaţiuni senioare garantate în valoare de 800 milioane euro, în două tranşe, cu scadenţe în 2025 şi 2028, se arată într-un comunicat al Digi Communications (DIGI), compania mamă a operatorului de cablu, remis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Veniturile brute obţinute vor fi utilizate pentru replata anticipată a sumei aferente principalului obligaţiunilor cu maturitatea în 2023, de 550 milioane de euro şi pentru plata sumei de 22,3 milioane euro reprezentând prima de replată anticipată şi dobânda acumulată, dar neplătită, către deţinătorii obligaţiunilor scadente în 2023, ce poartă o dobândă anuală de 5%.

De asemenea, se are în vedere rambursarea anticipată şi/sau rambursarea unei sume de aproximativ 88,9 milioane de euro, reprezentând principalul aferent contractului de facilitate de credit contractat de Grup în octombrie 2016 (astfel cum a fost modificat la data de 16 octombrie 2017 şi la data de 5 iunie 2019), încheiat, printre alţii, între RCS&RDS, în calitate deîmprumutat, şi BRD-Groupe Societe Generale, Citibank NA, London Branch, ING Bank NV şi UniCredit Bank, în calitate de aranjori principali.

În plus, se mai doreşte rambursarea anticipată a sumei de aproximativ 73,4 milioane euro, reprezentând principalul aferent contractului de facilitate de credit contractat de Grup la data de 1 februarie 2018 (astfel cum a fost modificat la data de 9 martie 2018), încheiat între RCS&RDS şi DIGI Ungaria, în calitate de împrumutaţi, Societatea, în calitate de garant, Citibank NA, London Branch şi ING Bank NV, în calitate de aranjori principali mandataţi, ING Bank NV, în calitate de agent al facilităţii de credit, precum şi alte instituţii financiare, în calitate de creditori.

RCS&RDS a înaintat către Irish Stock Exchange (tranzacţionată drept

Euronext Dublin) solicitarea privind admiterea obligaţiunilor pe Lista Oficială a Bursei şi tranzacţionarea acestora prin piaţa reglementată operată de aceasta.

Obligaţiunile vor avea o valoare nominală de 100.000 euro fiecare şi vor fi garantate în rang superior de către Societate, Digi Ungaria, Invitel şi Digi Spain Telecom, SLU.

Obligaţiunile se adresează investitorilor instituţionali calificaţi, iar Citigroup Global Markets Europe va acţiona ca agent de stabilizare, după ce titlurile vor fi listate.

În data de 21 februarie, Digi Communications, compania mamă a RCS & RDS, se va prezenta în faţa investitorilor cu rezultatele financiare preliminare pentru 2020.

La ultimul preţ al acţiunii DIGI de săptămâna trecută, de 34,5 lei, valoarea de piaţă a Digi Communications la Bursa de Valori Bucureşti este de 3,45 miliarde de lei.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb