PENTRU VOTUL FINAL: Legea privind Fondul de Compensare a Investitorilor, în Camera Deputaţilor

Mihai Gongoroi
Piaţa de Capital / 24 iunie 2019

Legea privind Fondul de Compensare a Investitorilor, în Camera Deputaţilor

Proiectul de lege privind Fondul de Compensare a Investitorilor (FCI), prin care administratorul schemei de compensare se transformă din societate pe acţiuni în persoană juridică de drept public după modelul Fondului de Garantare a Depozitelor Bancare sau Fondul de Garantare a Asiguraţilor, se află astăzi pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor pentru votul final.

Proiectul de act normativ a fost adoptat de Guvern în şedinţa din 5 septembrie şi Senatul, în calitate de primă cameră sesizată, a adoptat iniţiativa în şedinţa din 29 octombrie 2018. În luna noiembrie a anului trecut, Ovidiu Wlassopol, membru în Consiliul ASF, nota că proiectul are susţinerea instituţiei de supraveghere.

O altă noutate adusă de lege este că FCI va fi administratorul fondului de rezoluţie pentru intermediari, care va gestiona direct, ca un administrator special, firma de brokeraj care-şi păgubeşte clienţii.

Wlassopol arăta în noiembrie 2018: "Faptul că Fondul de Compensare a Investitorilor va fi şi administrator al fondului de rezoluţie pentru brokeri, funcţionând sub tutela ASF, va permite o intervenţie mai promptă a autorităţii în caz de nevoie şi va asigura totodată, un mod mai organizat şi mai rapid de derulare a operaţiunilor de compensare, similar funcţionarii fondului care activează deja în sectorul asigurărilor. Investitorii vor avea siguranţa că îşi vor primi banii de despăgubiri în limita a 20.000 de euro şi într-un mod extrem de organizat şi transparent. Pot să vă spun că 20,6 milioane lei se aflau la 31 decembrie 2017 în conturile Fondului pentru despăgubirea investitorilor de pe piaţa de capital, bani care vor fi transferaţi Fondului de Compensare a Investitorilor după înfiinţarea sa".

Proiectul instituie că administrarea Fondului de Compensare a Investitorilor se face de către un Consiliu de administraţie format din reprezentanţi ai Autorităţii de Supraveghere Financiară, Ministerul Finanţelor Publice şi ai membrilor Fondului.

În cazul aprobării, proiectul va fi transmis preşedintelui pentru promulgare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb