PERCHEZIŢII DNA: Prefectul de Suceava, reţinut pentru abuz în serviciu şi alte infracţiuni

Valentin Busuioc
Anticorupţie / 20 februarie 2015

Actualizare 21:02 Prefectul de Suceava, reţinut pentru abuz în serviciu şi alte infracţiuni

Prefectul de Suceava, Florin Sinescu, a fost reţinut, în această după-amiază, de către procurorii DNA, fiind acuzat de mai multe fapte de abuz în serviciu, conflict de interese, fals şi uzurparea funcţiei, între altele, în cazul primarilor din localităţile sucevene Udeşti şi Brodina.

Prefectul de Suceava, Florin Sinescu, a fost scos încătuşat din sediul DNA Suceava, unde a fost audiat timp de aproape trei ore.

(Alexandru Costea)

------------

Actualizare 09:02

Prefectul judeţului Suceava, Florin Sinescu, ar fi vizat de percheziţiile DNA, oficialul fiind cercetat pentru abuz în serviciu, corupţie şi fals, ne-au declarat surse judiciare.

Acestea au menţionat că acţiunea DNA are loc la prefectură şi la domiciliul prefectului.

La începutul lunii, DNA Suceava a anunţat că Sinescu este urmărit penal pentru abuz în serviciu, după ce nu l-a demis pe primarul PSD al comunei Udeşti, care fusese găsit în incompatibilitate, precum şi din cauză că nu a cerut revizuirea unor hotărâri de Consiliu Local, deşi ştia că sunt ilegale.

---

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) efectuează, în această dimineaţă, percheziţii în şapte locuri din municipiul Suceava şi comuna suceveană Brodina, într-o cauză penală ce vizează presupuse infracţiuni de corupţie, asimilate celor de corupţie, precum şi infracţiuni de serviciu şi de fals, comise în perioada 2012 - 2014.

Trei percheziţii au loc la sediul unei instituţii publice, iar restul la o societate comercială cu trei puncte de lucru şi la domiciliul unei persoane fizice, potrivit comunicatului DNA.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. cu cit platesti mai mult dispari din raza de demitere a lui Ponta

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb