Percheziţii în Bucureşti şi Ilfov, la persoane bănuite de evaziune fiscală

Elena Deacu
Anticorupţie / 12 mai 2015

Poliţişti din cadrul IPJ Ilfov efectuează, în această dimineaţă, 9 percheziţii pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov, la domiciliile şi sediile comerciale ale unor persoane bănuite de evaziune fiscală, în domeniul comercializării şi producerii ilegale de produse textile.

Din cercetări a reieşit că, în perioada 2013 - 2015, reprezentanţii a două societăţi comerciale din localitatea Voluntari ar fi comercializat peste 200.000 de produse textile pe care le-ar fi produs, în mod clandestin, în cadrul celor două fabrici pe care le deţineau ilegal.

În fapt, fabricile în cauză erau principalul furnizor de produse textile pentru piaţa de desfacere dintr-un centru comercial, din localitatea Dobroeşti.

Valoarea bunurilor comercializate de către aceştia este de peste 4 milioane de euro, prejudiciind astfel bugetul consolidat al statului cu peste 1 milion de euro.

Poliţiştii au instituit măsuri asiguratorii pentru bunurile celor două societăţi comerciale, până la concurenţa sumei de 1 milion de euro.

De asemenea, 10 persoane vor fi conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ilfov, pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale.

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7319
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3448
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9563
Gram de aur (XAU)Gram de aur400.2435

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb