Percheziţii în Bucureşti şi Ilfov la persoane bănuite de evaziune fiscală

S.B.
Miscellanea / 5 octombrie 2022

Percheziţii în Bucureşti şi Ilfov la persoane bănuite de evaziune fiscală

Poliţiştii din cadrul I.G.P.R. - Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, fac miercuri dimineaţă 14 percheziţii domiciliare, în municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov şi ridică înscrisuri, de la 7 societăţi comerciale, într-un dosar penal, în care se desfăşoară cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals în declaraţii şi uz de fals în domeniul reciclării deşeurilor, informează news.ro.

Prejudiciul creat Administraţiei Fondului pentru Mediu este evaliat la 79.085.258 de lei.

"Faptele ar fi fost comise de către persoane implicate în operaţiuni fictive de reciclare deşeuri de ambalaje şi deşeuri de echipamente electrice şi electronice (D.E.E.E.), cu impact negativ atât asupra mediului înconjurător, cât şi asupra bugetului de stat, respectiv Fondului pentru mediu. În acelaşi timp, se vor pune în aplicare 3 mandate de aducere, emise pe numele persoanelor bănuite, ce vor fi conduse la sediul unităţii de poliţie, în vederea aducerii la cunoştinţă a faptelor pentru care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale şi audierii acestora, pentru clarificarea situaţiei de fapt", anunţă IGPR.

Din cercetări a reieşit că, în perioada 2020-2021, prin intermediul unor societăţi comerciale coordonate direct sau prin interpuşi, în scopul obţinerii unor sume de bani, cu titlu de bonificaţie, de la organizaţii care implementează obligaţiile privind răspunderea extinsă a producătorului (denumite O.I.R.E.P., respectiv Asociaţii autorizate), persoanele bănuite ar fi furnizat acestor entităţi documente justificative în care ar fi consemnat activităţi nereale de colectare şi reciclare a 22.236.016 kilograme de deşeuri (de ambalaje şi DEEE).

"Prin raportarea acestei cantităţi în sistemul de transfer de responsabilitate, s-a produs un prejudiciu Administraţiei Fondului pentru Mediu, în valoare totală de 79.085.258 de lei, estimat conform prevederilor art. 9 alin. (1) lit. v) şi y) din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru Mediu", precizează IGPR.

La acţiune participă poliţişti din cadrul I.G.P.R. - Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, cu sprijinul Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale şi al Institutului Naţional de Criminalistică.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb