Persoanele care sosesc din ţări cu risc epidemiologic ridicat, obligate să prezinte un test negativ COVID

J.P.
Internaţional / 5 februarie 2021

Persoanele care sosesc din ţări cu risc epidemiologic ridicat, obligate să prezinte un test negativ COVID

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a aprobat, joi, printr-o hotărâre, obligaţia ca, la intrarea în România, persoanele care sosesc din ţările/ zonele/ teritoriile cu risc epidemiologic ridicat să prezinte certificatul unui test negativ RT-PCR pentru SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de data intrării în ţară, conform Agerpres.

"La intrarea în România, persoanele care sosesc din ţările/zonele/teritoriile cu risc epidemiologic ridicat prevăzute la art. 1 au obligaţia prezentării certificatului unui test negativ RT-PCR pentru SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de data intrării în ţară", se arată în articolul 2, alineat 1, al Hotărârii nr.6 a CNSU prin care a fost actualizată şi lista ţărilor/ zonelor/ teritoriilor de risc epidemiologic.

La alineatul 2 se precizează: "Pentru persoanele prevăzute la alineat (1), cu excepţia celor sosite din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, se aplică excepţiile de la măsurile de carantinare aprobate prin Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 36 din 21.07.2020 cu modificările şi completările ulterioare".

Totodată la alineatul 3 al articolului 2 al Hotărârii se spune: "Pentru persoanele sosite din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, se aplică excepţiile de la măsurile de carantinare aprobate prin hotărârile Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 1 din 03.01.2021, nr. 3 din 11.01.2021 şi nr.4 din 18.01.2021".

Prin Hotărârea nr.6 a CNSU a fost aprobată şi completarea stocurilor de urgenţă medicală cu produse, materiale şi echipamente sanitare necesare în procesul de vaccinare a populaţiei împotriva virusului SARS-CoV-2 cu "1.500 de bucăţi" din "Chitul de urgenţă - EPIPEN (stilou autoinjector preumplut cu 2 ml)".

Sumele pentru achiziţionarea produselor necesare în campania de vaccinare ar urma să fie alocate, la nevoie, Ministerului Afacerilor Interne pentru Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, se spune tot în documentul aprobat de CNSU.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb