Personalul MAI organizează astăzi mai mult acţiuni de protest în Capitală

A.P.
Miscellanea / 25 martie 2021

Personalul MAI organizează astăzi mai mult acţiuni de protest în Capitală

Mai multe acţiuni de protest sunt programate să se desfăşoare, joi, în Capitală, după ce sindicatele poliţiştilor şi personalului contractual din Ministerul Afacerilor Interne au anunţat că vor "sărbători" Ziua Poliţiei Române în stradă, nemulţumite de tăieri ale veniturilor salariale şi ale pensiilor. La rândul lor, apicultorii vor protesta pentru a cere acordarea subvenţiei pentru familiile de albine şi implementarea programului naţional "Mierea în şcoli", scrie news.ro.

Protestul organizat de Sindicatul Europol urmează să se desfăşoare între orele 10.00 şi 14.00, în faţa MAI, membrii organizaţiei fiind chemaţi să sărbătorească "Ziua Poliţiei Române" în stradă.

"Dacă nu vreţi să fim din nou «fraierii sistemului», dacă nu vreţi tăieri ale veniturilor salariale, dacă vreţi aplicarea Legii salarizării 153/2017,

dacă vreţi ca pensiile militare să fie indexate, dacă v-aţi săturat de discriminările salariale, dacă v-aţi săturat de incompetenţa şefilor, haideţi la protest!", au transmis reprezentanţii Sindicatului Europol.

Federaţia şi Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din MAI protestează, tot de la ora 10.00, la Guvern.

"(...) continuăm protestele, întrucât Guvernul şi Parlamentul au legiferat, afectând drepturile economice şi profesionale ale familiei noastre ocupaţionale, ale pensionarilor şi ale celorlalţi angajaţi din România, dar şi pe fondul încălcării grosolane a drepturilor omului în România. De asemenea, facem APEL la poliţişti, la personalul contractual, la poliţiştii în rezervă/retragere să fie alături de noi la aceste acţiuni de protest, în număr cât mai mare, pentru că dacă nu vom câştiga această luptă pentru drepturile noastre, pentru demnitate şi respect, va fi doar o chestiune de timp ca lucrurile să intre pe un făgaş distructiv pentru sistemul de Ordine Publică, cu efecte negative pentru întreaga societate românească. Suntem sideraţi de tendinţele dictatoriale pe care unii oficiali le transmit, de divizare a societăţii româneşti, de fracturare a voinţei oamenilor, a demnităţii lor", au arătat reprezentanţii SNPPC.

La rândul său, Sindicatul Apicultorilor din România, afiliat la Federaţia Naţională a Lucrătorilor şi Blocul Naţional Sindical, organizează acţiuni de protest la care vor participa maxim 100 de persoane în fiecare locaţie. Astfel, între orele 09.45-11.15 va avea loc un protest pe trotuarul din faţa sediului Ministerului Agriculturii şi Dezvoltarii Rurale, iar între orele 13.15-14.45 - la sediul Parlamentului, în faţa Camerei Deputaţilor, în alveola parcului Izvor.

"Acţiunea de protest are ca scop acordarea subvenţiei pentru familiile de albine, programul naţional «Mierea în şcoli» şi perdelele de protecţie rutieră din arbori meliferi", au arătat reprezentanţii BNS.

Jandarmeria Bucureşti a anunţat că, pentru respectarea prevederilor legale, protestele vor avea loc în diferite intervale orare şi în mai multe locaţii, astfel:

- În Piaţa Victoriei, în intervalul orar 10.00-14.00: pe trotuarul de la intersecţia Bd. Lascăr Catargiu cu Bd. Iancu de Hunedoara şi Piaţa Victoriei, pe trotuarul de pe calea Victoriei nr. 155 şi nr. 224 şi pe trotuarul din prelungirea Parcului Kiseleff delimitat de Bd. Aviatorilor şi Bd. Pavel D. Kiseleff;

- În Piaţa Romană, Piaţa Universităţii (zona "Fântâni", zona "Statui", parcul din faţa T.N.B., Parcul Colţea) şi Piaţa Unirii (aleea Dealul Mitropoliei nr. 7);

- În Piaţa Revoluţiei (zona monumentului Iuliu Maniu), în faţa Ministerului Afacerilor Interne, pe trotuarul din faţa Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi pe trotuarul din faţa Ministerului Sănătăţii;

"Conform cadrului legal în vigoare, jandarmii din cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti vor fi prezenţi pe timpul desfăşurării acestor evenimente, pentru asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă publică. Reamintim faptul că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile H.G. nr. 293/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu 14 martie 2021, organizarea de mitinguri şi demonstraţii este permisă, cu un număr de participanţi de maximum 100 de persoane, în condiţiile Legii nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice (republicată)", a transmis Jandarmeria Bucureşti.

Pentru prevenirea contaminării şi limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2, jandarmii bucureşteni recomandă participanţilor la aceste activităţi să poarte masca sanitară de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, să respecte măsurile de igienizare a mâinilor şi să menţină distanţa fizică de minimum un metru între participanţi.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. JANDARMERIA a devenit aparatorii ai actualei guvernari care distruge Romania si ingradeste drepturile si libertatile Romanilor.Dupa actiunea HOARDELOR FASCISTE dirijate de IOHANNIS la data de 10 august pentru a darama un guvern ales democratic de romani,cand jandarmeria a aparat o INSTITUTIE FUNDAMENTALA conform atributiilor functionale pentru care a fost infiintata,IOHANNIS,a cerut nici mai mult nici mai putin ca sefii de atunci ai jandarmeriei,sa fie bagati la puscarie. AZI,cand actuala Putere a distrus Romania tinand intreaga Tara inchisa mai rau ca la PUSCARIE,JANDARMII,s-au transformat in trupe ISIS care intervine cu brutalitate in reprimarea oricarei forme de protest PASNIC la adresa autoritatilor. Pai dupa ca actualaPUTERE v-a fi ISTORIE,cei care conduc astazi JANDARMERIA,chiar trebuie bagati la PUSCARIE,iar JANDARMERIA desfiintata,deoarece nu isi are rostul in societate,devenind din aparatori ai drepturilor cetatenilor(constitutionale) in niste BRUTE.!

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb