În primele zile ale lunii februarie din acest an, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a încasat în contul deschis în Banca Naţională a României suma de 531 milioane de euro, conform unui comunicat al MADR.
Potrivit sursei citate, suma reprezintă rambursarea de la Comisia Europeană a cheltuielilor realizate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură în luna decembrie a anului 2022 pentru acordarea plăţilor directe fermierilor finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA).
"Aducem în ţară fiecare euro pus la dispoziţia agriculturii şi dezvoltării rurale de către Comisia Europeană. Suntem în graficul asumat privind accesarea fondurilor europene şi vom continua pe acest drum al acordării la timp a subvenţiilor necesare, utile şi cuvenite, având tot timpul în preocuparea noastră sprijinirea fermierilor noştri", a declarat ministrul Petre DAEA.
Astfel, suma totală a fondurilor europene intrată în conturile MADR de la începutul anului 2023 este de 1,564 miliarde de euro, fiind inclusă aici şi rambursarea CE din data de 5 ianuarie 2023.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 08.02.2023, 13:48)
Sa citeasca cei care vor sa iesim din UE.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 08.02.2023, 14:08)
Foarte putin, la cat ne costa conflitul USA-Rusia (proxy Ucraina)
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.02.2023, 21:22)
cat ne costa?