Peste 1.700 de acţionari Fondul Proprietatea şi-au schimbat acţiunile pe bani

N.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 23 noiembrie 2009

Aproape 1.800 de acţionari ai Fondului Proprietatea, ce deţineau împreună 0,99% din capitalul societăţii, au ales să fie despăgubiţi în bani prin convertirea acţiunilor, pentru care au primit astfel în total 140,54 milioane lei, în perioada ianuarie 2008 - octombrie 2009, a anunţat, vineri, FP.

Astfel, în perioada ianuarie 2008 - octombrie 2009, 1.768 de acţionari ai Fondului Proprietatea au ales să iasă din acţionariat în schimbul banilor, în total fiind realizate 1.856 de conversii.

"În conformitate cu prevederile articolului 3 din Titlul II al Ordonanţei de Guvern nr.81/2007, persoanele care (...) deţineau calitatea de acţionar al Fondului Proprietatea au avut opţiunea de a solicita, în termen de 6 luni de la data de 1 octombrie 2007, conversia acţiunilor lor, în limita unui plafon de 500.000 lei, în titluri de plată - despăgubiri în numerar", se arată în comunicatul transmis vineri de FP.

În aceeaşi perioadă, la Depozitarul Central au fost înregistrate 2.203 titluri de conversie, reprezentând acţiuni FP, în urma cărora au rezultat 1.981 de acţionari noi ai Fondului, care deţin împreună 27,49% din capitalul societăţii.

Totodată, în intervalul ianuarie 2008 - octombrie 2009, la Depozitar au fost înregistrate 1.165 de cesiuni cu acţiuni FP, fiind astfel tranzacţionate 2,74 milioane titluri, reprezentând 19,3% din capitalul Fondului.

Fondul Proprietatea a fost creat în 2005, ca soluţie pentru despăgubirea foştilor proprietari deposedaţi de regimul comunist, cărora nu li se mai pot restitui în natură averile confiscate. Fondul are participaţii la 88 de companii, cele mai multe din domeniul energetic.

Statul a promis, la crearea Fondului, că va lista FP în cel mai scurt timp la bursa din Bucureşti şi pe o piaţă internaţională, ceea ce ar fi permis acţionarilor să îşi poată valorifica uşor titlurile cu care au fost despăgubiţi. Însă termenul de listare a fost mereu amânat, ultimele declaraţii indicând că intrarea la cota bursei se va face, probabil, în 2010.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb