În anul 2017 au fost vândute, la nivelul întregii ţări, 627.802 de imobile. În luna decembrie 2017, numărul caselor, terenurilor şi apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, la nivel naţional, a fost de 55.974, anunţă prin intermediul unui comunicat remis redacţiei noastre Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.
Deasemenea cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, în 2017, în Bucureşti - 82.477, Cluj - 43.774 şi Ilfov - 41.687. Judeţele cu cele mai puţine imobile vândute în aceeaşi perioadă sunt Teleorman - 4.470, Sălaj - 3.920 şi Caraş-Severin - 3.615.
În ceea ce priveşte numărul ipotecilor la nivel naţional în anul 2017, a fost de 254.405. Cele mai multe operaţiuni de acest gen au fost înregistrate, anul trecut, în Bucureşti - 51.082, Ilfov - 18.043 şi Cluj - 16.621. La polul opus, se află judeţele Covasna - 1.100, Gorj - 1.023 şi Sălaj - 820.
Judeţele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole anul trecut sunt Timiş - 8.866, Arad - 7.670 şi Dolj - 7.373, se anunţă în comunicat.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 10.01.2018, 22:22)
Judeţele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole anul trecut sunt Timiş - 8.866, Arad - 7.670 şi Dolj - 7.373, se anunţă în comunicat.
Asa devenim colonie.