Peste 7.000 de locuri la Academia de Studii Economice

N.R.
Miscellanea / 4 iulie 2022

Peste 7.000 de locuri la Academia de Studii Economice

Peste 7.000 de locuri sunt scoase la concurs pentru anul universitar 2022-2023 la cele 12 facultăţi din cadrul Academiei de Studii Economice (ASE) din Bucureşti, informează Agerpres.

Potrivit anunţului publicat pe pagina de internet a instituţiei de învăţământ, sunt disponibile 7.010 locuri, dintre care 6.115 la învăţământ cu frecvenţă şi 895 pentru învăţământ la distanţă şi cu frecvenţă redusă.

Procedura de înscriere se va desfăşura în perioada 4 - 22 iulie, înscrierile online putând fi făcute începând de luni şi până vineri, 8 iulie, ora 16,00.

Înscrierea la concursul de admitere se face pe platforma admitere.ase.ro.

Candidatul se va înscrie cu numele complet (cu diacritice), conform certificatului de naştere, precizând adresa de e-mail activă şi numărul de telefon, încărcând câte un singur fişier (copia va cuprinde toate paginile unui document şi nu va fi încărcat pagină cu pagină) pentru următoarele documente (copii în format .pdf sau .jpeg/.jpg, unde este cazul):

Diploma de bacalaureat (sau diplomă echivalentă cu aceasta). Absolvenţii programelor de studii din străinătate şi ai liceelor internaţionale din România, pe lângă diploma de bacalaureat/adeverinţa de absolvire, trebuie să încarce pe platforma admitere.ase.ro şi copia atestatului/adeverinţei de echivalare emis/emisă de ministerul de resort - CNRED şi vor transmite înaintea înscrierii, la adresa internationaladmission@ase.ro, actele de studii (diploma de bacalaureat sau echivalentă, foile matricole corespunzătoare tuturor anilor de liceu şi copia adeverinţei emise de CNRED). Comisiile de admitere constituite la nivelul fiecărei facultăţi vor verifica, împreună cu Direcţia de Relaţii Internaţionale, dosarele candidaţilor;

Foaia matricolă (sau echivalentă acesteia) din care rezultă mediile anilor de studii (pentru absolvenţii cu diplomă de bacalaureat din anii precedenţi). Absolvenţii care au promovat examenul de bacalaureat în sesiunea din iulie 2022 vor încărca foaia matricolă sau adeverinţa care atestă mediile anilor de studii; în cazul pierderii, distrugerii totale sau parţiale a diplomei de bacalaureat sau plastifierii acesteia, copia documentelor care atestă îndeplinirea tuturor formalităţilor legale privind întocmirea unui duplicat al diplomei de bacalaureat (declaraţie pe proprie răspundere, autentificată la notariat, anunţul la Monitorul Oficial privind pierderea/deteriorarea actului de studii, adresa din partea liceului absolvit, din care să reiasă faptul că absolventul a depus solicitare privind eliberarea unui duplicat al diplomei de bacalaureat şi adeverinţa din care să reiasă rezultatele obţinute la examenul de bacalaureat);

Eseul motivaţional/eseurile motivaţionale, datat, semnat, scanat/fotografiat, privind alegerea ASE şi a programului de studii care reprezintă prima opţiune pentru fiecare limbă de predare a programelor din fişa de înscriere;

Adeverinţa medicală tip, eliberată de către cabinetele medicale (şcolare sau teritoriale) sau de medicul de familie, cu cel mult şase luni înainte de data înscrierii, din care să rezulte că solicitanţii sunt apţi pentru înscrierea la facultate;

Certificatul de naştere;

Cartea de identitate;

Certificatul de căsătorie (dacă este cazul);

Declaraţia pe propria răspundere - document ce se completează în aplicaţia de înscriere (Anexa 7), prin care candidatul declară că: nu a fost exmatriculat din ASE, fără drept de reînmatriculare; nu va beneficia, concomitent, de finanţare de la buget pentru două sau mai multe programe de studii universitare, indiferent de nivelul lor şi nu va urma simultan mai mult de două programe de studii universitare, indiferent de nivelul şi forma de finanţare ale acestora; a fost/nu a fost înmatriculat, la un alt program de studii universitare de licenţă, inclusiv numărul semestrelor în care a beneficiat de finanţare de la buget; a absolvit o altă facultate; este de acord cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal.

O fotografie 3/4 tip legitimaţie/paşaport, format jpg sau jpeg, încărcată pe platformă;

Dovada plăţii taxelor de înscriere pentru cei care plătesc prin virament bancar;

Certificatul de competenţă lingvistică, prin care sunt certificate competenţele lingvistice pentru limba de predare a programului de licenţă la care candidează (dacă este cazul) sau acte de studii eliberate de instituţii de învăţământ din România sau străinătate cu predare în limba de organizare a programului pentru care candidează;

Certificatul de încadrare în grad de handicap/certificatul de orientare şcolară şi profesională, valabil la data depunerii acestuia, după caz;

Documentul care atestă apartenenţa la minoritatea rromă, după caz;

Documentul care certifică apartenenţa la sistemul pentru protecţie socială, după caz;

Diploma care atestă obţinerea distincţiei în cazul candidaţilor olimpici naţionali şi internaţionali;

Documentul care să certifice scutirea de la plata taxei de înscriere pentru primele două opţiuni;

Declaraţia pe propria răspundere privind autenticitatea documentelor încărcate pe platforma admiterii şi corespondenţi dintre actele digitale/scanate şi cele originale (Anexa 8).

În cazul în care actele de studii şi/sau de stare civilă (certificat de naştere/căsătorie) sunt redactate în altă limbă decât română, vor fi încărcate pe platforma admitere.ase.ro şi copii legalizate ale traducerilor

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb