Peste 8.000 de elevi s-au înscris pentru a susţine ultima probă a Evaluării Naţionale, respectiv cea de Limba şi literatura maternă. La fiecare dintre primele probe au existat absenţi, informează news.ro.
Ultima probă scrisă a examenului de evaluare naţională - Limba şi literatura maternă - are loc, vineri, de la ora 09.00.
Potrivit Ministerului Educaţiei, sunt aşteptaţi să participe cei peste 8.000 de elevi înscrişi. La primele două probe - Română şi Matematică - au existat peste 7.000 de absenţi dintre cei 131.177 de elevi care s-au înscris.
Ca şi la celelalte probe, elevii trebuie să ajungă în sălile de examen până la 8.30.
Timpul de redactare a subiectelor este de 120 de minute (două ore) calculate după cele 15 minute alocate pentru completarea casetei de identificare.
Candidaţii trebuie să aibă la ei un act de identitate şi instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor scrise. Pentru executarea schemelor şi a desenelor pot folosi şi creion negru.
Probele sunt monitorizate audio-video.
Potrivit Ministerului Educaţiei, este interzisă introducerea în sălile de examen a oricărui tip de materiale ajutătoare: manuale, dicţionare, notiţe, însemnări, cărţi, ciorne, rezumate, culegeri etc., care pot fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum şi a telefoanelor mobile şi a instrumentelor electronice de calcul, de stocare de informaţii sau de comunicare.
De asemenea, se interzice candidaţilor să introducă în sala de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete şi altele asemenea, candidaţii având obligaţia de a lăsa obiectele menţionate în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia din unitatea de învăţământ/centrul de examen în acest scop. Candidaţii care refuză depozitarea obiectelor în sala stabilită nu sunt primiţi în examen.
La proba de Limba română a fost eliminat un elev, iar la cea de matematică trei elevi. Toţi patru aveau asupra lor telefoane mobile.
Primele rezultate vor fi afişate în 29 iunie, până la ora 14:00 (în centrele de examen). Rezultatele finale vor fi afişate în 4 iulie.