Peste 8500 de angajări prin intermediul AMOFM Bucureşti în primele cinci luni ale anului.

A.C.
Miscellanea / 23 iunie 2023

Peste 8500 de angajări prin intermediul AMOFM Bucureşti în primele cinci luni ale anului.

Peste 8.550 de persoane au reuşit să se angajeze prin intermediul Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AMOFM) Bucureşti, în primele cinci luni ale anului, informează Agerpres.

Conform datelor centralizate de instituţie, din totalul persoanelor încadrate în muncă (8.551), urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, 4.301 sunt de sex feminin.

De asemenea, în perioada 1 ianuarie - 31 mai 2023, un număr de 2.957 de persoane au peste 45 de ani (din care 1.247 au peste 55 ani), 3.075 de persoane au vârsta cuprinsă între 35 şi 45 de ani, 2.093 au între 30 şi 35 de ani, 273 au între 25 şi 30 de ani (din care 87 tineri NEETs), iar 153 sunt tineri sub 25 de ani (dintre care 75 tineri NEETs).

Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că majoritatea are studii liceale (3378), apoi sunt cei cu studii profesionale (1812) şi persoanele cu studii superioare (1935). Totodată, din numărul total de persoane încadrate prin intermediul AMOFM Bucureşti, în primele cinci luni din 2023, o pondere de 32,87% fac parte din categoria celor greu ocupabile.

"Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă, în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa, beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată ulterior", se arată într-un comunicat de presă al AMOFM Bucureşti, transmis vineri AGERPRES.

Până la finele lunii mai din acest an, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane în căutare de loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 24.492.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb