Fostul candidat la fotoliul de la Casa Albă Pete Buttigieg, o revelaţie în alegerile primare democrate, a fost nominalizat de către Joe Biden în funcţia de secretar al Transporturilor, iar în cazul confirmării în funcţie el va deveni primul membru în mod deschis homosexual al Cabinetului unui preşedinte american, informează news.ro.
Nominalizarea sa, care a fost dezvăluită de către presa americană, a fost confirmată marţi seara de către echipa preşedintelui ales.
"Am încredere în Pete să facă această treabă concertat, cu simţ moral şi o viziune îndrăzneaţă", a declarat Joe Biden, citat într-un comunicat.
Această alegere este necesar să fie validată prin vot în Senat.
După ce a ales-o pe Kamala Harris să candideze împreună cu el, la vicepreşedinţie, Pete Buttigieg, în vârstă de 38 de ani, este al doilea fost rival în alegerile primare pe care Joe Biden îl include în echipa sa.
Fostul primar din South Bend, un oraş mediu din statul Indiana, este singurul tenor politic ales până acum de către septuagenarul democrat să facă parte din Guvernul său, alcătuit altfel din specialişti şi tehnocraţi.
El este de asemenea unul dintre puţinii nominalizaţi care nu a făcut parte din echipa fostului preşedinte Barack Obama, în care Joe Biden a fost vicepreşedinte din 2009 în 2017, potrivit news.ro.