Peter Szijjarto: "Ungaria nu va renunţa la apărarea drepturilor maghiarilor din Ucraina"

G.D.
Internaţional / 21 martie 2023

Peter Szijjarto: "Ungaria nu va renunţa la apărarea drepturilor maghiarilor din Ucraina"

Guvernul ungar este supus unei ''presiuni masive de pe ambele maluri ale Atlanticului'' pentru a renunţa la eforturile de a proteja comunitatea etnică maghiară din regiunea ucraineană Transcarpatia, dar în pofida acestor presiuni nu va renunţa niciodată la eforturile sale, a transmis ministrul ungar de externe Peter Szijjarto după o discuţie avută astăzi la Bruxelles cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, în marja unei reuniuni a miniştrilor europeni de externe, relatează agenţia MTI, potrivit Agerpres.

Cât despre planurile NATO de a convoca o reuniune la nivel ministerial a Comitetului NATO-Ucraina în ciuda opoziţiei Ungariei, Szijjarto a estimat că acest demers prejudiciază unitatea NATO şi a avertizat că Ungaria nu va sprijini niciun pas semnificativ în direcţia aderării Ucrainei la NATO până când "drepturile comunităţii naţionale maghiare din Ucraina nu vor fi restabilite".

În ce priveşte întrevederea sa cu Stoltenberg, potrivit ministrului ungar secretarul general a descris Ungaria drept "un aliat de încredere al NATO care contribuie la securitatea europeană şi transatlantică".

Ungaria la rândul ei consideră NATO ca fiind o "comunitate de valori", a menţionat Szijjarto, prin urmare guvernul ungar consideră "important ca apropierea de NATO să fie permisă doar ţărilor care respectă drepturile comunităţilor naţionale". "Din păcate, nu este cazul Ucrainei de astăzi. Evident, situaţia nu este nouă, începând din 2015 drepturile comunităţilor naţionale, inclusiv ale comunităţii naţionale maghiare, au fost, practic, ştirbite încontinuu", a observat ministrul ungar. El a amintit că din acest motiv Ungaria a blocat de fiecare dată în ultimii ani convocarea Comitetului NATO-Ucraina.

Potrivit lui Peter Szijjarto, secretarul general al NATO a luat în serios aceste preocupări ale Ungariei. "Secretarul general a declarat însă că, din diverse motive pe care nu eu le voi detalia, va convoca reuniunea Comitetului NATO-Ucraina la nivel ministerial în timpul consiliului miniştrilor de externe din 4 aprilie, în ciuda opoziţiei Ungariei, deşi noi credem că această reuniune ar putea fi convocată doar dacă există un acord unanim", a adăugat şeful diplomaţiei ungare.

"Această decizie prejudiciază unitatea NATO şi procedurile referitoare la consens, dar nu putem decât să luăm act de decizia secretarului general", a mai spus ministrul ungar. Totuşi, a subliniat Szijjarto, Stoltenberg l-a asigurat că tema minorităţilor va fi inclusă pe agenda acestei reuniuni.

"Ne vom menţine, bineînţeles, poziţia noastră iniţială şi aş dori să spun clar că nu vom susţine niciun pas semnificativ în direcţia integrării Ucrainei în NATO sau Uniunea Europeană până când drepturile comunităţii naţionale maghiare din Ucraina nu vor fi restabilite" şi, "indiferent cât de mare va fi presiunea, nu vom renunţa la protecţia maghiarilor din Transcarpatia, vom continua să-i sprijinim pe maghiarii din Transcarpatia", a insistat şeful diplomaţiei ungare.

Pe de altă parte, el a susţinut că guvernul de la Budapesta este mândru de evoluţia armatei ungare, asigurând că Ungaria va atinge în curând ţinta de 2% din PIB pentru bugetul destinat Apărării, iar 20% din acest buget deja este alocat dezvoltării.

Referindu-se la discuţiile cu comisarul european pentru energie, Kadri Simson, Szijjarto a apreciat că aprovizionarea Ungariei cu energie este în siguranţă "graţie investiţiilor îndrăzneţe din ultimii ani". "Dacă nu am fi construit o conductă de gaze la sud-sud-est, aprovizionarea Ungariei cu gaz natural ar fi fost acum fizic imposibilă", a remarcat el.

De asemenea, a continuat Szijjarto, Ungaria va coopera cu Bulgaria, Grecia şi cu România pentru a-şi spori diversificarea aprovizionării cu energie prin proiecte comune de infrastructură. "I-am cerut comisarului să trateze aceasta ca pe o chestiune europeană (...) Bruxellesul continuă să împingă statele membre să cumpere gaz din surse diferite de cele pe care le-am avut; dar ştim că achiziţiile de gaz necesită nu doar gazul în sine, ci şi gazoducte", a subliniat el.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Ungaria are curajul sa apere minoritatea maghiara din Ucraina,

    oare noi de ce nu putem,ca doar sunt fratii nostrii 

    1. Astia nu mai au bani nici sa reduca pretul combustibililor la ungurii din Ungaria dar sunt preocupati de minoritatea maghiara din Ucraina

      Bine ca noi avem bani și nu ridicam

      glasul ptr. frații romani persecutati 

      noi n-avem nici bani nici de pensii speciale pentru putorile si lichelele persecutate de munca

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb