PETRE DAEA:  Trebuie să dezvoltăm comunităţile locale de pescuit

M.I.
Politică / 23 ianuarie 2019

Petre Daea

Petre Daea

Uniunea Europeană trebuie să continue dezvoltarea comunităţilor locale de pescuit, precum şi promovarea de parteneriate locale, iar în acest context, pescuitul mic costier necesită un tratament preferenţial, a declarat, astăzi, Petre Daea, ministrul român al Agriculturii, în cadrul Comisiei de pescuit din Parlamentul European.

El a susţinut că politica comună în domeniul pescuitului este deosebit de importantă, atât prin dimensiunea sa internă, care contribuie la gestionarea durabilă a stocurilor halieutice şi la promovarea bunăstării şi identităţii culturale a comunităţilor noastre locale, cât şi prin dimensiunea sa externă. Aici, UE şi-a asumat un rol de leader, promovând o serie de iniţiative importante pentru consolidarea guvernanţei internaţionale a mărilor şi a oceanelor în context mai larg, a susţinut Daea, informează Agerpres.

"Subliniez angajamentul nostru de a contribui la asigurarea sustenabilităţii pe termen lung a activităţilor de pescuit prin adoptarea planurilor multianuale de gestionare. În acest sens, vom asigura procedurile de adoptare rapidă a Planului pentru apele occidentale şi dorim să ajungem la un acord politic rapid, împreună cu dumneavoastră, pentru Planul multianual de gestionare a stocurilor demersale din Marea Mediterană de Vest", a adăugat el.

Acest plan este a doua propunere care vizează asigurarea exploatării durabile a stocurilor din bazinul Mării Mediterane, în conformitate cu obiectivele PCP reformate. De asemenea, urmăreşte asigurarea unui cadru de gestionare mai stabil, transparent şi coerent, oferind totodată posibilităţi pentru soluţii regionale.

"Din aceste motive, am examinat detaliat propunerea în Consiliu şi am lucrat la o poziţie comună care asigură sustenabilitatea ecologică, socială şi economică a pescuitului în acest domeniu. Am citit cu atenţie poziţia Parlamentului European şi o examinăm în prezent pentru a găsi căile de compromis pentru preocupările noastre. Aşteptăm cu nerăbdare să colaborăm cu dumneavoastră pentru ca Parlamentul şi Consiliul să găsească împreună cea mai bună cale de urmat pentru gestionarea pe termen lung a stocurilor de peşte în cauză", potrivit oficialului român.

Un alt aspect deosebit de important pe care România îl are în vedere, ca preşedinte al Consiliului UE, îl reprezintă capacitatea UE de a contribui la securitatea alimentară şi furnizarea de produse de pescuit şi acvacultură de înaltă calitate, cu ridicat aport nutriţional pentru cetăţeni.

"Ne este cunoscut tuturor nivelul mare al importurilor pe piaţa UE. Trebuie să utilizăm la maximum potenţialul de producţie al acvaculturii durabile din UE, pentru a răspunde aşteptărilor consumatorilor noştri şi pentru a creşte numărul locurilor de muncă. Trebuie, de asemenea, să asigurăm sprijinul necesar pentru promovarea parteneriatelor locale şi dezvoltarea comunităţilor locale, fie ele costiere sau nu. În acest context, pescuitul mic costier necesită un tratament preferenţial. Toate aceste aspecte sunt adresate prin propunerea Comisiei privind viitorul instrument financiar pentru pescuit şi afaceri maritime la care apreciez şi salut, în primul rând, simplificarea propusă care va contribui cu siguranţă la o mai bună gestionare şi, implicit, absorbţie a fondurilor europene", a mai spus Daea.

El consideră că trebuie abordate corespunzător toate obstacolele existente în calea absorbţiei fondurilor, inclusiv capacitatea beneficiarilor de a asigura cofinanţarea.

"Ştiu că administraţiile naţionale au depus în ultima perioadă toate eforturile pentru accelerarea absorbţiei fondurilor, deci nu poate fi vorba de dezinteres sau neglijenţă din partea statelor membre, dar complexitatea sistemului actual rămâne o problemă reală. Să învăţăm din experienţa trecutului pentru a îmbunătăţi sistemul", a susţinut ministrul.

În opinia sa, importanţa acestui fond este incontestabilă pentru industria de pescuit, acvacultură şi procesare, pentru comunităţile locale, pentru dezvoltarea economiei albastre şi pentru atingerea obiectivelor PCP, mai ales în contextul actual şi al complexităţii normative. De aceea, trebuie să îi asigurăm un nivel adecvat de finanţare.

"În ceea ce priveşte Regulamentul de control, ne propunem să avansăm cât se poate de mult la nivelul Consiliului, până la finalul mandatului. Propunerea Comisiei de actualizare şi modernizare a sistemului de control al pescuitului este examinată la nivel tehnic în Consiliu şi preşedinţia română acordă o mare importanţă acestei propuneri legislative. Obiectivul nostru este de a promova o atmosferă de lucru constructivă şi productivă care să ne permită să avansăm cât mai mult posibil în acest dosar complex", a continuat Daea.

Propunerea de Regulament privind măsurile tehnice reprezintă o provocare majoră pentru ambele instituţii, având în vedere complexitatea şi sensibilitatea sa.

Preşedinţia austriacă a depus toate eforturile pentru a încheia negocierile acestui dosar important şi pentru a convinge delegaţiile să agreeze un mandat revizuit, care reprezintă un pas real spre un compromis echilibrat. Din păcate, acest lucru nu a fost suficient pentru a ajunge la un acord politic la ultimul trialog de la Strasbourg, a mai spus el.

"Considerăm că este nevoie de o perioadă de reflecţie astăzi pentru a face o analiză a situaţiei. Preşedinţia română examinează compromisul propus de PE în cadrul grupului de lucru şi va depune eforturile pentru a ajunge la o concluzie pozitivă cât mai curând posibil. Cum menţionam anterior, considerăm deosebit de importantă promovarea cooperării internaţionale şi consolidarea guvernanţei mărilor şi oceanelor prin dimensiunea externă a PCP. Doresc aşadar să subliniez importanţa apartenenţei UE la organizaţiile regionale de gestionare a pescuitului (ORGP), deoarece acestea urmăresc să consolideze cooperarea regională pentru a garanta atât conservarea, cât şi exploatarea durabilă a resurselor piscicole", a arătat oficialul.

În ceea ce priveşte alte foruri internaţionale, cum ar fi ONU, FAO şi OCDE, preşedinţia română va acţiona activ în pregătirea reuniunilor internaţionale relevante.

Ca stat riveran al Mării Negre, România are experienţă îndelungată în partajarea gestionării stocurilor cu state terţe şi dificultăţile specifice ale unui astfel de dialog.

El a vorbit şi despre acordurile de parteneriat în domeniul pescuitului durabil (SFPA), care reprezintă un element esenţial al politicii comune în domeniul pescuitului. În ţările partenere, acestea au un impact pozitiv asupra guvernanţei în domeniul pescuitului, a cercetării ştiinţifice, a luptei împotriva pescuitului ilegal şi nedeclarat, precum şi asupra controlului şi implementării; în plus, ele oferă avantaje sociale şi economice prin angajarea marinarilor locali şi asigurarea debarcărilor locale acolo unde este posibil, precum şi prin sprijinul sectorial pentru infrastructură şi alte activităţi economice.

Prin intermediul acestor acorduri (SFPA), Uniunea încearcă să stabilească un exemplu transparent de gestionare durabilă a pescuitului. Accesul flotelor UE se face în baza unei analize comune a resurselor excedentare disponibile.

"Vă asigur că preşedinţia este pe deplin conştientă de aranjamentele instituite ca răspuns la necesitatea ca deputaţii europeni să fie informaţi pe deplin, respectând în acelaşi timp repartizarea competenţelor între instituţii", a conchis Daea.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Nu-s PEȘTI , APELE POLUATE,Nu-s st. EPURARE în FUNCŢIE; ORAȘELE fără st. EPURARE și WC PUBLIC desfinţate,,HALDE mină SPARTE cu deversare pe PEȘTI ...la infinit

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb