Petrom va investi până la 22,24 milioane de euro în decontaminarea solului din alte opt amplasamente

N.I.
Ziarul BURSA #Companii #Industrie Extractivă / 14 decembrie 2009

Producătorul de ţiţei şi gaze Petrom va investi între 14,82 milioane euro şi 22,24 milioane euro, fără TVA, în decontaminarea solului şi a apei freatice din alte opt amplasamente, la depozitele de la Videle, Făurei, Sighişoara, Sângeorgiu de Pădure, Marghita, Vulcan, Ianca şi Brăila.

Compania va organiza în acest sens o licitaţie deschisă, la 26 februarie 2010, prin care va achiziţiona servicii de înlăturare prin excavare a solului contaminat şi tratarea prin bioremediere a acestuia şi decontaminarea solului şi a apei freatice din aceste depozite.

Contractul se va desfăşura între 30 martie 2010 şi 30 septembrie 2013, potrivit unui anunţ de participare al companiei, publicat pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).

Petrom va achita aceste servicii din surse proprii, urmând ca inves-tiţia să fie rambursată Petrom, conform Legii 555/2004.

De asemenea, Petrom a anunţat recent că va investi între 15,5 milioane euro şi 23,2 milioane euro, fără TVA, în decontaminarea a opt depozite de produse petroliere, pentru înlăturarea reziduurilor din sol şi apa freatică, lucrări pentru care va organiza o licitaţie deschisă. Cele opt depozite, care au fost deja demolate, se află la Adjud, Giurgiu, Reghin, Titu, Luduş, Vaslui, Găeşti şi Măcin. Lucrările de decontaminare se vor desfăşura între 5 ianuarie 2010 şi 4 ianuarie 2013.

Totodată, Petrom organizează o altă licitaţie deschisă, în valoare de 14,6 milioane euro, fără TVA, pentru procesarea şlamului existent în 13 depozite de reziduuri petroliere, ce se vor realiza la grupurile de zăcăminte: Brădeşti, Ţicleni, Ileana-Cartojani-Bolintin, Videle-Vadu Lat, Preajba Nord-Sud, Mamu-Oteşti şi Vâlcele-Slătioare

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb