PHILIPPE LHOTTE, CEO BRD GROUPE SOCIETE GENERALE: "Suntem dispuşi să cumpărăm alte bănci, dacă vor exista oportunităţi"

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 12 februarie 2016

Lhotte: "Clientul nemulţumit de un bancher poate merge la altă bancă"

BRD Groupe Societe Generale este dispusă să achiziţioneze alte bănci din sistemul nostru, dacă vor exista oportunităţi, a declarat, ieri, Philippe Lhotte, CEO al instituţiei.

Răspunzând unei întrebări dacă ia în considerare achiziţionarea unor portofolii, domnia sa a precizat: "De ce nu? Suntem pragmatici. Contrar altor concurenţi care sunt bănci mici şi care nu au o dimensiune critică, pentru ei achiziţionarea altor bănci sau portofolii fiind ceva strategic şi vital, pentru noi acest lucru nu este ceva strategic, dar o vom face dacă este vorba de afaceri bune. Dacă sunt portofolii de calitate sau alte bănci de vânzare, dar la preţuri rezonabile, vom negocia foarte bine şi, de ce nu? (n.r. de ce să nu cumpărăm). Nu am făcut asta încă pentru că nu am văzut oportunităţi interesante sau la preţuri care să ne convină, dar vom continua să privim şi în anii care vin. BNR a spus încă de acum câteva luni că se prefigurează că în România vom avea doar 12, ceea ce înseamnă că va fi în continuare competiţie în piaţă. Este clar că vom avea o restructurare a pieţei bancare".

Bancherul a subliniat că banca sa este dispusă să finanţeze investiţii ale oamenilor de afaceri din Franţa, dar şi din alte ţări, România având oportunităţi de dezvoltare a afacerilor străine, iar miza fiind estenţială în următorii trei ani.

Referitor la relaţia băncilor cu consumatorii, CEO-ul BRD a recunoscut că sistemul bancar de la noi "are o imagine proastă", în general, subliniind, însă, că BRD este apreciată de clienţii săi.

Domnia sa a menţionat că băncile au o problemă de comunicare, bancherii fiind priviţi ca persoane arogante. "Trebuie îmbunătăţită imaginea, relaţia cu clienţii, comunicarea", a spus domnul Lhotte, subliniind că piaţa bancară este una liberă, care permite clienţilor să se mute de la o instituţie la alta dacă sunt nemulţumiţi de prestaţia băncii lor: "Ceea ce uităm este că unii români nu au înţeles ce este o economie de piaţă. O astfel de economie este una în care funcţionează concurenţa. În România avem de ales între 38 de bănci. Clientul este principalul nostru activ. Un client care nu este mulţumit de prestaţia noastră, considerând că este prost informat, poate renunţa la banca sa şi poate alege o altă bancă. De aceea, noi legi sau reglementări suplimentare nu sunt necesare (n.r. referindu-se la Legea dării în plată), clientul este cel mai bun reglementator, care îşi alege furnizorul. Un client care are inteligenţă şi dacă nu este mulţumit de un furnizor sau de un bancher, alege un altul".

467 milioane lei - profitul net al BRD Groupe Societe Generale

BRD Groupe Societe Generale a înregistrat, anul trecut, un profit net de 467 milioane lei, în creştere de la 68 milioane lei în 2014, ca urmare a diminuării costului riscului, cu minus 45,8% şi a reducerii cheltuielilor operaţionale (-2,3%), potrivit reprezentanţilor băncii.

Pe segmentul persoanelor fizice, a fost înregistrată o creştere a numărului de clienţi activi, cu 14.000, până la 2,1 milioane, volumul creditelor noi majorându-se (creştere anuală de 22%), iar cota de piaţă în sectorul depozitelor crescând cu 0,6 puncte procentuale, la 13,8%.

Reprezentanţii BRD Groupe Societe Generale au precizat: "Pe piaţa românească, activitatea de creditare a arătat primele semne de revenire în 2015, pe fondul unui mediu macroeconomic favorabil. Creşterea soldului pe segmentul persoanelor fizice a fost susţinută de creditele imobiliare şi de consum acordate în lei. Creditele brute pentru companii au început să se stabilizeze, pe fondul îmbunătăţirii investiţiilor. Persoanele fizice şi societăţile manifestă în continuare un comportament prudent de economisire, soldul total al depozitelor crescând cu 8,1% faţă de 31 decembrie 2014".

Soldul creditelor nete acordate de Grupul BRD a fost aproape stabil, cu evoluţie pozitivă pe clienţii retail şi pe marii clienţi corporativi. Creditele imobiliare au reprezentat principalul motor de creştere pe segmentul retail, majorându-se cu 12,7% în termeni de sold net şi cu 49,7% în termeni de volum de credite noi.

Volumul creditelor noi acordate persoanelor fizice a ajuns la 5 miliarde lei, mai mare cu 21,8% faţă de 2014.

Soldul creditelor nete pentru marii clienţi corporativi a crescut cu 9,2%, în perioada analizată.

Depozitele au continuat sa crească peste media pieţei, cu 13,9% faţă de 31 decembrie 2014, pe fondul unei creşteri importante a disponibilităţilor în conturi curente (52% în dinamică anuală). Cota de piaţă pe segmentul depozitelor s-a majorat cu 0,5 puncte procentuale, ajungând la 14,8% (13,8% pe segmentul persoanelor fizice şi 15,9% pe segmentul companiilor), conform calculelor interne ale băncii.

Venitul net bancar s-a diminuat cu 4,4%, în 2015 în comparaţie cu 2014, până la 2,5 miliarde lei, ca urmare a ratelor de dobândă aflate la minime istorice şi anulării sau reducerii unor comisioane pentru clienţii persoane fizice.

Cheltuielile operaţionale au fost reduse cu 2,3%, ajungând la aproape 1,3 miliarde lei faţă de anul precedent, în principal ca urmare a economiilor la cheltuielile imobiliare, cu servicii de consultanţă şi cu angajaţii.

Grupul BRD a diminuat rata creditelor neperformante (inclusiv creanţe nete din leasing financiar) de la 20,3% la 31 decembrie 2014 la 17,1% la 31 decembrie 2015, în principal ca urmare a operaţiunilor de ştergere a creanţelor depreciate.

Gradul de acoperire a creditelor neperformante cu provizioane IFRS a crescut de la 71,1%, la finalul lui 2014, la 76,6%, în decembrie anul trecut.

Philippe Lhotte a declarat: "Pe viitor, BRD va continua să profite de oportunităţile de creditare în creştere şi va contribui la finanţarea economiei bazându-se pe modelul său de bancă universală, pe baza diversificată de clienţi şi pe sursele solide de finanţare".

Conform datelor băncii, indicatorul de solvabilitate al BRD, de 17,3%, este peste cerinţa reglementară.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. ,,clientul nemultumit de un bancher poate merge la alta banca"....la care mosule,ca in Romania toate bancile au aceleasi practici criminale in relatia cu omul.Pentru voi bancherii, cele mai bune contracte sunt cele cu statul.Mai corect ar fi spus:,,clientii nemultumiti de relatia cu bancile sa nu mai calce pragul lor niciodata".Sa vedem cum mai faceti profit an de an!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb