PIAROM se află în curs de elaborare studiului privind structura forţei de muncă din România pe regiuni de dezvoltare

În luna noiembrie 2016, Patronatul Investitorilor Autohtoni (PIAROM) a lansat primul studiu privind structura forţei de muncă din România pe regiuni de dezvoltare, aferent anului 2015. În prezent, PIAROM se află în curs de elaborare a studiului aferent anului 2016, prin care îşi propune să aducă în atenţia companiilor cu capital autohton, a opiniei publice, dar şi a autorităţilor, o serie de indicatori mai puţin cunoscuţi privind salarizarea, dinamica şi structura forţei de muncă din România, despre care apreciem că sunt necesar a fi luaţi în considerare în proiectarea şi implementarea oricărei politici publice cu impact asupra mediului de afaceri şi dezvoltării regionale. Până la momentul lansării acestui studiu, PIAROM doreşte să aducă la cunoştinţa publicului larg o serie de concluzii preliminare privind dinamica forţei de muncă din România în perioada 2015-2016, rezultate în urma prelucrării datelor extrase din Registrul de Evidenţă a Salariaţilor, corelate cu statisticile Eurostat, cu informaţiile publicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, cu statisticile privind structura absolvenţilor unităţilor de învăţământ tehnic şi profesional, precum şi cu structura nomenclatoarelor COR şi CAEN.

O primă concluzie rezultată în urma studiului dinamicii forţei de muncă se referă la nivelul de instruire al salariaţilor din România. Analizând comparat structura pe nivele de instruire a forţei de muncă aferentă anului 2016, prin comparaţie cu anul 2015, au fost constatate următoarele evoluţii semnificative: numărul de salariaţi cu nivel de instruire 1 (studii generale), indicator care reflectă dimensiunea muncii necalificate din România, a crescut cu 8,5%, ajungând la peste 750.000 contracte de muncă; numărul de salariaţi cu nivel de instruire 3 (studii medii şi postliceale) a crescut cu cca. 12%, ajungând la peste 510.000 contracte de muncă; numărul de salariaţi cu nivel de instruire 4 (studii superioare), prin urmare componenta de forţă de muncă cu nivel ridicat de calificare, a scăzut cu cca. 11,5%, coborând la cca. 950.000 de salariati.

Evoluţiile de mai sus au generat practic o reducere a diferenţei între ponderea salariaţilor cu studii superioare şi cea a salariaţilor cu studii medii, în total forţă de muncă, de la 7,66% la 3,88%, ceea ce indică o îngrijorătoare tendinţă de egalizare la nivelul acestor două categorii de salariaţi.

Analizând mai în detaliu cauzele acestui decalaj, constatăm că principalele segmente grupe de ocupaţii pentru care s-au înregistrat creşteri ale numărului de contracte individuale de muncă (CIM) în perioada 2015-2016, au fost cele cu calificare mai redusă, respectiv: Muncitori necalificaţi în industria extractivă, construcţii, industria prelucrătoare şi transporturi (+48.603 CIM), Lucrători în domeniul vânzărilor (+26.198 CIM) şi Conducători de vehicule şi operatori la instalaţii şi utilaje mobile (+ 22.294 CIM). Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost înregistrate la nivelul grupelor de ocupaţii cu nivel ridicat de calificare, respectiv: Specialişti în domeniul ştiinţei şi ingineriei (-25.992 CIM), Specialişti în domeniul sănătăţii (-8.371 CIM) şi Conducători în domeniul administrativ şi comercial (-8.110 CIM). Desigur, există şi creşteri în zona forţei de muncă cu nivel înalt de calificare, cum ar fi Specialiştii în tehnologia informaţiilor şi comunicaţiilor (+13.171 CIM), însă aceste evoluţii au mai degrabă un caracter regional, după cum se va arăta în continuarea acestui material.

O a doua concluzie preliminară se referă la corelarea structurii absolvenţilor unităţilor de învăţământ cu cerinţele pieţei muncii. Luând drept exemplu învăţământul profesional, constatăm că principalele 3 calificări profesionale vor fi, în anul 2017, cele de Mecanic auto (4.726 absolvenţi), Confecţioner produse textile (1.593 absolvenţi) şi Ospătar (chelner) vânzător în unităţi de alimentaţie (1.345 absolvenţi). Analizând dintre acestea prima calificare profesională ca număr de absolvenţi, prin raportare la cei cca. 26.000 de Mecanici auto care figurează în Registrul de evidenţă al salariaţilor, constatăm un raport de 5,38 CIM/absolvent, ceea ce relevă faptul că, per medie naţională, numărul de absolvenţi este supradimensionat în raport cu nevoile reale ale pieţei, chiar şi în condiţiile în care luăm în considerare compatibilităţile cu alte calificări şi posibilităţile de reconversie profesională. Mai mult decât atât, distribuţia în plan regional a absolvenţilor este în multe cazuri inadecvată. În cazul Municipiului Bucureşti, există 53,90 CIM cu încadrarea Mecanic auto pentru fiecare absolvent, ceea ce reflectă în mod clar un deficit al intrărilor pe piaţa muncii şi implicit o competiţie mai redusă, care creează probleme angajatorilor şi menţine o presiune ridicată pe costurile salariale. Pe de altă parte, în alte judeţe, acest raport este mult mai strâns, indicând în mod evident un număr nejustificat de mare de intrări pe piaţa muncii: Vaslui (1,23 CIM/absolvent), Buzău (1,73 CIM/absolvent) sau Suceava (1,81 CIM/absolvent).

Referitor la nomenclatorul Clasificării Ocupaţiilor din România (COR), apreciem că acesta ar trebui să facă obiectul unei reorganizări la nivel de cod COR, desigur cu respectarea standardelor internaţionale de structurare a ocupaţiilor până la nivelul subgrupelor minore COR. Avem în vedere faptul că analiza nomeclatorului actual a reflectat două deficienţe: pe de o parte, există ocupaţii definite mult prea specific: dintre cele 3.950 de coduri COR analizate, 26 coduri COR corespund unui singur CIM, 660 coduri COR corespund unui număr de 2-10 salariaţi, în timp ce 903 coduri COR corespund unui număr de 11-100 salariaţi; pe de altă parte, există ocupaţii definite mult prea general; exemplificăm în acest sens cu principala ocupaţie din România ca număr de angajaţi, respectiv cea de Şofer autocamion/maşină de mare tonaj, unde pe codul COR aferent există înregistrate cca. 145.000 CIM; apreciem că acest cod COR necesită o rafinare atât din punct de vedere statistic, cât şi sub aspectul profesionalizării acestei ocupaţii, cel puţin la nivelul şoferilor de TIR, care reprezintă o sub-categorie aparte cu o dinamică foarte puternică în perioada 2015-2016.

În ceea ce priveşte salarizarea, o tendinţă îngrijorătoare o constituie creşterea ponderii salariaţilor aflaţi în zona salariului minim în total forţă de muncă. Potrivit datelor Eurostat, procentul acestor salariaţi s-a triplat în perioada 2010-2014, fără a depăşi însă nivelul de 15%. La nivelul anului 2016 însă, ponderea CIM cu salariul brut mai mic de 300 de euro a ajuns la 41,54% din totalul contractelor de muncă, ceea ce corespunde unui număr de 2,07 milioane CIM. Această creştere accelerată s-a datorat majorărilor succesive ale salariului minim, care au condus practic la o tendinţă de egalizare a salariilor de încadrare în zona de minim. Această situaţie a creat o serie de provocări mediului de afaceri, inclusiv în ceea ce priveşte politicile de management al resurselor umane, mai ales în cazul sectoarelor caracterizate printr-o productivitate redusă a muncii. Situaţia cea mai îngrijorătoare este înregistrată la nivelul sectoarelor Activităţi de investigaţie şi protecţie (92,35% din CIM în zona salariului minim), Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (76,14% din CIM în zona salariului minim) şi Restaurante şi alte activităţi de servicii de alimentaţie (74,06% din CIM în zona salariului minim).

O altă problemă cu care continuă să se confrunte România este slaba acoperire a populaţiei active cu contracte individuale de muncă, situaţie accentuată mai ales la nivelul anumitor judeţe, în contextul dezechilibror regionale. Studiul lansat de PIAROM în noiembrie 2016 a arătat că există o serie de judeţe (Teleorman, Mehedinţi, Vaslui, Dâmboviţa, Ialomiţa) în care un şomer înregistrat este susţinut doar de 2-5 contracte de muncă. Concluzia unei slabe acoperiri cu contracte de muncă în aceste judeţe este confirmată şi de faptul că acestea se regăsesc printre judeţele cu cel mai scăzut raport între numărul de persoane active care au calitatea de salariat şi cele care îşi desfăşoară activitatea sub o formă de antreprenoriat individual (PFA/II), respectiv: Mehedinţi (4,32), Sălaj (5,24), Brăila (5,39), Dâmboviţa (5,48) şi Teleorman (5,79). În cazul acestor judeţe, indicatorul analizat nu reflectă un spirit antreprenorial mai pronunţat decât în alte judeţe ale ţării, ci mai degrabă o soluţie alternativă la lipsa locurilor de muncă, mai ales în condiţiile în care la capătul celălalt al clasamentului se află judeţe cu o piaţă dezvoltată a forţei de muncă, respectiv Municipiul Bucureşti (40,13) şi judeţele Ilfov (29,60) şi Braşov (29,26).

Alte dezechilibre regionale se manifestă şi în ceea ce priveşte distribuţia specialiştilor. Astfel, dacă în studiul lansat în anul 2016, PIAROM a arătat că specialiştii IT erau concentraţi în 2015 preponderent în Bucureşti şi în alte 7 judeţe, în anul 2016 decalajul faţă de alte regiuni s-a accentuat, în sensul că plusul de specialişti (numărul de Programatori şi asimilaţi a crescut de la 65,5 mii în 2015 la 78,7 mii în 2016) s-a regăsit preponderent tot în aceleaşi judeţe. Astfel, la finalul anului 2016, 48% dintre CIM aferente grupei de ocupaţii Analişti programatori în domeniul software erau înregistrate în Bucureşti, 41% în alte 7 judeţe (Cluj, Timiş, Braşov, Iaşi, Ilfov, Sibiu şi Dolj) în timp ce diferenţa de 11% se regăseau în celelalte 34 de judeţe, adică cca. 0,32% per judeţ.

PIAROM apreciază că numai printr-o cunoaştere şi conştientizare deplină a disparităţilor existente la nivelul regional, este posibilă o dezvoltare omogenă a forţei de muncă, corelată cu domeniile de competitivitate şi cu priorităţile investiţionale ale României.