PIAROM solicită Guvernului să finanţeze proiecte privind utilizarea biomasei ca sursă de încălzire

Andrei Stan
Companii #Construcţii / 16 octombrie 2017

PIAROM solicită Guvernului să finanţeze proiecte privind utilizarea biomasei ca sursă de încălzire

Patronatul Investitorilor Autohtoni (PIAROM) solicită Guvernului ca la întocmirea viitorului Buget de Stat pentru anul 2018 să aloce minim 10% din sumele destinate acoperirii cheltuielilor cu încălzirea populaţiei pentru finanţarea/garantarea proiectelor vizând utilizarea biomasei ca sursă de încălzire, potrivit unui comunicat al asociaţiei trimis Redacţiei.

"PIAROM solicită Guvernului ca la întocmirea viitorului Buget de Stat pentru anul 2018 să aloce minim 10% din sumele destinate acoperirii cheltuielilor cu încălzirea populaţiei (în Bugetul aprobat în 2016 au fost prevăzute credite acordate primăriilor pentru iarna 2016/ 2017 circa 700 milioane de lei), pentru finanţarea/garantarea proiectelor vizând utilizarea biomasei ca sursă de încălzire", se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, PIAROM, în parteneriat cu Blocul Naţional Sindical (BNS) şi Academia de Studii Economice (ASE) organizează joi, 19 octombrie, în Aula Magna a Academiei de Studii Economice Bucureşti, a IV-a conferinţă intitulată "Mobilizarea Biomasei - Dreptul la energie". Tema conferinţei vizează informarea decidenţilor politici, administraţiile locale şi asociaţiile de proprietari cu privire la soluţiile inovative româneşti care pot asigura căldură şi energia electrică necesară consumului populaţiei sau companiilor prin utilizarea inteligentă a resursei de biomasă.

Patronatul Investitorilor Autohtoni precizează: "Conferinţa va aduce argumente în sprijinul demersurilor oficiale făcute de PIAROM la nivelul ministerelor responsabile, ale agenţiilor specializate în Energie şi achiziţii publice, demersuri ce vizează adoptarea şi punerea în aplicare a unor planuri concrete. Acestea ar trebui să contribuie la protejarea reală a mediului, prin reducerea anuală cu 10% în următorii 10 ani a cantităţilor de lemn de foc livrate populaţiei pentru încălzire (oficial circa 5 milioane mc/an din totalul de 15 milioane mc lemn exploatat anual), concomitent cu oferirea de soluţii eficiente de încălzire cu randamente energetice de peste 90% (comparativ cu 10-15% prin utilizarea actuală a lemnului de foc) prin utilizarea resurselor de biomasă. Soluţiile prezentate în cadrul conferinţei pot oferi răspunsuri rapide şi eficiente la problemele de încălzire a populaţiei din oraşe ca Drobeta Turnu Severin, Galaţi, Constanţa, Brad.(...) Datele economice ce vor fi prezentate în cadrul conferinţei vor contribui la formarea unor economişti specializaţi în domeniul utilizării biomasei în economie, ca sursă nepoluantă şi regenerabilă disponibilă local".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb