Piaţa de software din ţara noastră a crescut, anul trecut, la 572,3 de milioane de euro, echivalentul unui salt de 5,7% faţă de anul precedent, arată un studiu realizat de Asociaţia Naţională a Industriei de Software şi Servicii (ANIS) şi IDC România şi citat de Mediafax. Astfel, din totalul pieţei, sectorul de dezvoltare de aplicaţii software la comandă a urcat cu 4,5%, la 292,9 milioane euro, din care exportul reprezintă 83,1%.
Conform studiului, rata de creştere medie anuală a pieţei IT prognozată pentru următorii cinci ani este de 2,4%, în timp ce piaţa aplicaţiilor software va înregistra, în condiţiile actuale ale mediului de afaceri, un avans mediu anual de 3,3%, ceea ce reprezintă o oportunitate de creştere pentru companiile care dezvoltă aplicaţii software. Dintre companiile de software şi servicii care au răspuns la chestionarul care a stat la baza studiului ANIS, doar 11% sunt înregistrate exclusiv ca dezvoltatoare de aplicaţii software, care însă generează aproape 30% din volumul de venituri.
De asemenea, costul generat de activitatea de cercetare-dezvoltare este una dintre cele mai importante bariere pe care companiile le-au identificat referitor la implicarea în proiecte care să genereze aplicaţii software proprietare.