Preţurile locuinţelor din Germania au crescut în trimestrul patru din 2024, punând capăt declinului început în 2022, potrivit datelor publicate de Oficiul federal de statistică (Destatis), relatează Reuters. Valoarea proprietăţilor rezidenţiale a urcat cu 1,9% faţă de aceeaşi perioadă din 2023, cu cele mai mari creşteri în marile oraşe: 2,5% la apartamente şi 2,2% la case.
Creşterea vine într-un context marcat de incertitudine, după ce piaţa imobiliară germană, evaluată la 730 de miliarde de euro, a fost puternic afectată de majorările agresive de dobândă aplicate de Banca Centrală Europeană pentru a combate inflaţia. Boomul alimentat timp de un deceniu de dobânzi scăzute s-a prăbuşit în 2022, ducând la oprirea construcţiilor, pierderi de locuri de muncă şi insolvenţe în rândul dezvoltatorilor.
Deşi ritmul scăderii s-a temperat, analiştii avertizează că incertitudinile persistă, în special în segmentul pieţei birourilor. Destatis menţionează că revenirea preţurilor s-a manifestat în toate regiunile ţării, dar a fost mai accentuată în zonele slab populate.
Potrivit unui studiu realizat de Institutul federal de cercetări în domeniul construcţiilor şi locuinţelor (BBSR), Germania ar trebui să construiască anual 320.000 de noi apartamente până în 2030 pentru a reduce deficitul locativ, cu accent pe oraşe precum Berlin, Munchen şi Frankfurt. Totuşi, în 2024 au fost emise doar aproximativ 216.000 de autorizaţii de construcţie, cel mai mic număr din 2010 încoace, ceea ce plasează Germania departe de obiectivul guvernamental de 400.000 de unităţi noi pe an, potrivit aceleiaşi surse.
Criza imobiliară se acutizează pe fondul creşterii populaţiei, impulsionată parţial de afluxul de imigranţi din Ucraina şi Siria. Deutsche Bank, principalul creditor german, a avertizat recent că sectorul rămâne sub presiune, în pofida semnalelor recente de stabilizare.
Opinia Cititorului