PIAŢA INDUSTRIALĂ REZILIATĂ LA PANDEMIE: Aproape 250.000 metri pătraţi de spaţii industriale au fost închiriaţi în primul semestru

G.U.
Companii #Construcţii / 15 iulie 2020

Viorel Opaiţ, Business Development Director JLL România

Viorel Opaiţ, Business Development Director JLL România

Volumul spaţiilor industriale şi logistice închiriate în prima jumătate a anului a totalizat aproape 250.000 de metri pătraţi, nivel în uşoară creştere faţă de cel înregistrat în perioada corespunzătoare a anului trecut, de aproximativ 240.000 de metri pătraţi, conform unui comunicat de presă.

Peste 60% din volum a fost intermediat de JLL România, care a realizat şi cele mai mari tranzacţii din acest an, respectiv cele prin care Profi a închiriat două depozite la Craiova şi Timişoara, de 57.000 mp şi 58.500 mp.

De altfel, cel mai mare volum al cererii a venit de la companiile din FMCG, care au închiriat jumătate din volumul total înregistrat în prima jumătate a anului (126.000 mp), din producţie (24%, respectiv 60.000 mp) şi cu activităţi în domeniul distribuţiei şi logisticii (18%, 45.200 mp)

Potrivit comunicatului, Bucureştiul a atras cea mai mare parte din cererea de spaţii industriale şi logistice din ţară, respectiv 32% (aproximativ 81.000 metri pătraţi), acesta fiind urmat de Timişoara (68.400 metri pătraţi), Craiova (57.500 metri pătraţi) şi Arad, cu aproape 20.000 de metri pătraţi tranzacţionaţi.

Având în vedere evoluţiile din prima jumătate a anului, aşteptările JLL privind cererea din 2019 sunt optimiste, astfel că ne aşteptăm la un volum de tranzacţii comparabil cu cel înregistrat în ultimii 3 ani, în jurul a 450.000-500.000 metri pătraţi/an.

Viorel Opaiţ, Business Development Director JLL România, a declarat: "Piaţa industrială a reuşit să îşi menţină dinamica şi în acest an, chiar dacă aşa cum era de aşteptat planurile companiilor au fost date peste cap de criza COVID-19. Suntem optimişti în privinţa evoluţiei cererii având în vedere şi faptul că vânzările din retail au crescut în luna mai cu 18,5% faţă de aprilie, după scăderea abruptă din aprilie. În acelaşi timp, este îmbucurătoare şi abordarea dezvoltatorilor care au continuat investiţiile chiar şi în condiţiile dificile care s-au manifestat la nivelul economiei naţionale şi nu numai".

Datele JLL, pe baza informaţiilor comunicate de către dezvoltatori, arată că în acest an urmează să fie finalizate proiecte totalizând circa 600.000 metri pătraţi, ceea ce va urca stocul la peste 5 milioane de metri pătraţi, a adăugat sursa.

Aşa cum am văzut în primul semestru, deşi Bucureştiul este lider în ceea ce priveşte cererea, cât şi oferta nouă pe piaţă (jumătate din stocul modern de spaţii industriale sunt construite în apropiere de Bucureşti), vedem o creştere a interesului atât al cererii, cât şi al dezvoltatorilor, pentru diversificarea zonelor ţintă.

Viorel Opaiţ, Business Developer Director JLL România, a declarat: "În opinia noastră, pe baza cererilor pe care le avem pe masă, piaţa se va echilibra în condiţiile în care companiile, mai ales cele de retail, FMCG, distribuţie şi logistică, care voiau să închirieze spaţii mai ales în apropiere de Bucureşti, care cumulează peste 30% din consumul la nivel national, acum se uită spre alte zone din ţară pentru a-şi eficientiza lanţul de distribuţie".

Deşi volumele spaţiilor închiriate în prima jumătate a anului 2020 s-au păstrat la un nivel ridicat, în linie cu anii anteriori, vom remarca faptul că majoritatea proiectelor de spaţii de producţie au fost amânate până la un moment în care vor fi perspective mai clare asupra impactului pe care situaţia curentă îl are asupra economiei mondiale şi asupra obiceiurilor consumatorilor.

Chiriile s-au menţinut la un nivel stabil pentru moment însă urmărim cu atenţie impactul pe care îl va avea o potenţială scădere a volumelor de spaţii tranzacţionate în contextul păstrării ritmului accelerat de dezvoltare din partea marilor investitori în spaţii industriale moderne.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9750
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8266
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2934
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9005
Gram de aur (XAU)Gram de aur417.1686

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb