PIAŢA VALUTARĂ  Dealerii: "Intervalul de oscilaţie a leului va fi îngust pentru următoarea perioadă"

Larisa Manolescu
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 10 iulie 2013

BNR a anunţat, ieri, un curs de schimb de 4,4416 lei/euro, moneda europeană depreciindu-se cu 0,69 bani faţă de şedinţa de luni.

Euro a început şedinţa de tranzacţionare în jurul nivelului de 4,4521 lei, urmând o stagnare, în prima parte a şedinţei. Evoluţia monedei europene a fost caracterizată, apoi, de aprecieri şi deprecieri uşoare, care au dus-o la nivelul de 4,4573 lei. Au urmat scăderi nesemnificative până la 4,4409 lei, euro ajungând la pragul de 4,4403 lei, în jurul orei 17:00.

Moneda naţională se afla, spre finalul şedinţei de tranzacţionare, la 4,44 lei/euro, după ce înregistrase o apreciere de 0,25%, într-o piaţă cu volume de tranzacţionare foarte reduse faţă de şedinţele precedente. Piaţa titlurilor de stat a resimţit licitaţia de luni, prin care băncile au realizat subscrieri de 1,66 miliarde lei, fiind observată o scădere a randamentelor. Sursele din piaţă au previzionat că intervalul de oscilaţie va fi îngust pentru următoarea perioadă. În privinţa monedelor din regiune, dealerii au adăugat că a existat o evoluţie mixtă, fiind înregistrată o depreciere pentru zlot şi o apreciere pentru forint.

Dolarul s-a depreciat, ieri, la rândul său, cu 1,14 bani faţă de leu, comparativ cu şedinţa trecută de tranzacţionare, Banca Centrală afişând un curs de referinţă de 3,4510 lei/dolar. Cursul de schimb pentru francul elveţian a fost anunţat la o valoare de 3,5677 lei/franc, faţă de 3,5900 lei/franc, în şedinţa precedentă.

Preţul aurului a urcat, ieri, la 138,88 lei/gram, de la 136,47 lei/gram, nivel stabilit în şedinţa anterioară.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb