Euro a crescut, ieri, cu 1,11 bani faţă de leu, Banca Naţională a României (BNR) afişând un curs de referinţă de 4,9047 lei/euro.
Pe pieţele externe, ieri, în jurul orelor 17:30, un euro era tranzacţionat la 1,0122 dolari, în apreciere cu 0,83% faţă de închiderea precedentă, potrivit datelor Investing.com.
Tranzacţiile pe euro/dolar au deschis la 1,0060 dolari şi au avut loc, până la ora menţionată, între un minim de 1,0060 şi un maxim de 1,0198.
Dolarul american a scăzut cu 2,44 bani în faţa monedei naţionale, BNR anunţând un curs de 4,8284 lei, faţă de 4,8528 lei în şedinţa anterioară.
Francul elveţian a scăzut cu 1,94 bani în faţa monedei naţionale, BNR anunţând un curs de 5,0509 lei, faţă de 5,0703 lei în şedinţa anterioară.
Gramul de aur a fost cotat la 267,8139 lei, în depreciere cu 1,6131 lei comparativ cu 269,4270 lei, valoarea stabilită în şedinţa precedentă.