PIAŢA VALUTARĂ  Euro s-a depreciat la 4,4585 lei

Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 24 august 2016

Euro a scăzut, ieri, faţă de leu, cu 0,25 bani, Banca Naţională a României (BNR) afişând un curs de referinţă de 4,4585 lei/euro.

Schimburile dintre băncile comerciale au avut loc între un minim de 4,456 lei/euro şi un maxim de 4,46 lei/euro, ne-au declarat surse bancare.

Volumele înregistrate în şedinţa interbancară de ieri au fost "mici spre medii", au precizat aceleaşi surse.

Pe piaţa secundară a titlurilor de stat, curba randamentelor a rămas aproape neschimbată faţă de şedinţa anterioară.

Pe pieţele externe, ieri în jurul orei 16:45, un euro era tranzacţionat la 1,1326 dolari, în apreciere cu 0,05% faţă de închiderea precedentă, potrivit datelor Bloomberg. Tranzacţiile pe euro/dolar au avut loc ieri, până la acea oră, între un minim de 1,1315 dolari şi un maxim de 1,1355 dolari.

Dolarul american s-a depreciat în raport cu leul, comparativ cu şedinţa precedentă, cu 1,41 bani, fiind cotat la 3,9351 lei.

Cursul pentru francul elveţian anunţat de BNR a coborât la 4,0917 lei, de la 4,1015 lei, valoare anunţată anterior.

Gramul de aur a fost cotat la 169,4793 lei, în urcare comparativ cu valoarea stabilită în şedinţa precedentă, de 169,3513 lei.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb