Euro a scăzut, ieri, cu 0,13 bani faţă de leu, Banca Naţională a României (BNR) afişând un curs de referinţă de 4,8344 lei/euro.
Pe pieţele externe, ieri, în jurul orelor 16:40, un euro era tranzacţionat la 1,1844 dolari, în apreciere cu 0,53% faţă de închiderea precedentă, potrivit datelor Investing.com.
Tranzacţiile pe euro/dolar au deschis la 1,1781 dolari şi au avut loc, până la ora menţionată, între un minim de 1,1781 şi un maxim de 1,1853.
Dolarul american a scăzut cu 2,51 bani în faţa monedei naţionale, BNR anunţând un curs de 4,0836 lei, faţă de 4,1087 lei în şedinţa anterioară.
Francul elveţian a fost cotat de BNR la 4,4894 lei, înregistrând o depreciere de 0,7 bani de la valoarea de 4,4964 lei anunţată anterior.
Gramul de aur a fost cotat la 253,5118 lei, în depreciere cu 1,5576 lei comparativ cu valoarea stabilită în şedinţa precedentă, de 255,0694 lei.