PIERDERE DE 765.806 LEI ÎN ULTIMUL AN DE FUNCŢIONARE Teodor Ancuţa se revoltă la desfiinţarea Casei Române de Compensaţie

A.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 11 martie 2015

Teodor Ancuţa se revoltă la desfiinţarea Casei Române de Compensaţie

"Unii acţionari ai Sibex se gândesc la o cale legală pentru lichidarea bursei sibiene", spune fostul preşedinte al instituţiei

Modificarea actului constitutiv al CRC nu este în conformitate cu legea, consideră Teodor Ancuţa

Casa Română de Compensaţie (CRC), instituţie care a gestionat în perioada 1998 - 2014 riscul participanţilor pe piaţa derivatelor Sibex, a încheiat 2014, ultimul său an de viaţă, cu o pierdere de 765.806 lei, potrivit datelor prezentate de societate, urmând ca acţionarilor să le fie restituit un procent de 90% din capitalul social (conform deciziei AGA din februarie), după ce ASF va retrage autorizaţia CRC, la cerere.

La finalul anului trecut, CRC avea fonduri proprii de aproximativ 2,5 milioane de euro.

Acţionarii au aprobat, în Adunarea Generală de bilanţ, de luni, rezultatele societăţii, dar şi o modificare a actului constitutiv, astfel încât societatea să fie conservată în anul 2015, până la recuperarea creanţelor, ceea ce presupune să fie condusă de un administrator unic.

Activitatea CRC s-a încheiat la data de 22 decembrie 2014, prin încetarea contractului de clearing dintre CRC şi Sibex Sibiu Stock Exchange, după ce bursa sibiană a semnat un parteneriat cu grupul care controlează Bursa din Atena (Athex), prin care bursa autohtonă accesează şi serviciile de contraparte centrală ale grecilor.

Teodor Ancuţa, fostul preşedinte Sibex, s-a opus la toate punctele discutate în Adunarea Generală de bilanţ a CRC şi se arată revoltat faţă de faptul că societatea a înregistrat pierderi în ultimii ani.

Domnia sa a transmis conducerii Casei de Compensaţie: "Încă de la AGA din 2012, am atras atenţia Consiliului de Administraţie şi executivului că nu se poate continua activitatea consumând banii acţionarilor. În 2014, veniturile au fost de 564.734 lei (faţă de 3.481.589 lei, în 2010, şi 2.994.031 lei, în 2011), iar cheltuielile totale de 1.330.288 lei, în timp ce salariile au totalizat 578.127 lei, mai mult decât veniturile totale. Pierderea în 2014 a fost de 765.806 lei.

Între anii 2006 şi 2010, CRC a înregistrat profit în fiecare an şi am reuşit să realizez, în calitate de preşedinte al CA, profit şi să dau acţionarilor acţiuni gratuite şi dividende în sumă de 8.290.350 lei. Aţi plătit pierderile din ultimii patru ani din banii acţionarilor".

Domnia sa apreciază că Sibex are nevoie de bani, iar restituirea efectuată de CRC ar aduce bursei aproximativ 4 milioane de lei.

Potrivit lui Teodor Ancuţa, unii acţionari ai Sibex chiar se gândesc la o cale legală pentru desfiinţarea bursei sibiene, din cauză că pierderile sunt prea mari (2 milioane de euro, în perioada 2011-2014).

Teodor Ancuţa prevedea moartea Sibex, într-un interviu acordat ziarului BURSA, în iunie 2013. Domnia sa spunea, atunci, că "trebuie convocate AGA la toate cele 3 societăţi pentru desfiinţarea lor, returnarea capitalului social de la Depozitar şi Casă către Sibex, desfiinţarea lor şi restituirea banilor care mai sunt către acţionari".

În primele nouă luni din 2014, Sibex a înregistrat o pierdere de 1,4 milioane de lei, după un minus de 3,33 milioane lei, în 2013, şi de 2,9 milioane lei, în 2012.

Unii acţionari nu văd perspectivele bursei sibiene, în contextul în care clienţii sunt reticenţi să tranzacţioneze la Sibiu, chiar din cauza parteneriatului cu elenii, pe fondul problemelor sistemului bancar din Grecia.

În anul 2014, volumul de contracte compensate şi decontate de CRC a scăzut, înregistrându-se 354.154 contracte compensate şi decontate, ca rezultat al 59.860 tranzacţii, faţă de 419.964 contracte ca rezultat al 86.302 tranzacţii în 2013, ceea ce înseamnă un volum mai mic faţă de anul precedent cu 16%, potrivit datelor instituţiei.

Volumele mai reduse şi-au pus amprenta pe rezultatele financiare.

Teodor Ancuţa aminteşte că volumul de contracte a fost de aproximativ 1,6 milioane, atât în 2010, cât şi în 2011. Domnia sa spune că acum SIBEX are "performanţă" de un contract pe salariat pe zi.

Domnia sa mai spune că modificarea actului constitiv al CRC nu este în conformitate cu legea, deoarece după ridicarea autorizaţiei de către ASF, Sibex nu mai poate deţine participaţii în societate.

Domnia sa precizează că trebuie respectat art. 8 din regulamentul nr.2/2006, aşa cum a fost modificat de dispunerea de măsuri nr. 4/16.02.2011. Astfel, "un operator de piaţă poate să deţină participaţii exclusiv la: - SC Fondul de Compensare a investitorilor SA, conform articolului 44 aliniatul 2 din Legea 297/2004; - Depozitarul central, cu respectarea condiţiilor art.150 alin 1 din L. 297/2004; - persoane juridice al căror obiect de activitate este compensarea, decontarea pentru tranzacţiile cu instrumente financiare derivate, conf. art. 157 L. 297; - societăţi al căror obiect principal sau exclusiv este prevăzut la art.10 din Regulamentul CNVM nr.2/2006 privind pieţele reglementate şi ATS (sistem alternativ); - operatori de piaţă din state membre şi/sau din state nemembre", precizează fostul preşedinte Sibex.

Domnia sa solicită un plan de administrare a CRC, întocmit pe criterii de performanţă, după retragerea autorizaţiei de către ASF.

Teodor Ancuţa consideră că modificarea actului constitutiv trebuia să se facă după retragerea autorizaţiei de către ASF.

Fostul preşedinte Sibex nu a fost de acord nici cu descărcarea de gestiune a administratorilor CRC, considerând că nu s-au ocupat de recuperarea prejudiciilor produse de fostul preşedinte Sibex Cristian Sima şi în cazul "Mobinvest".

"Nu sunt de acord cu descărcarea de gestiune a administratorilor pentru activitatea desfăşurată pe parcursul anului 2014", ne-a spus Teodor Ancuţa, adăugând: "Nu s-au ocupat aşa cum am solicitat şi propus la AGOA din 2014 de recuperarea prejudiciului de 420.000 lei, de la Cristian Sima.

Raportul efectuat de auditorul Smedoiu, care a stabilit prejudiciul şi care a fost ca punct distinct pe ordinea de zi la AGOA din 29.04.2011, a fost respins, din cauza influenţei acţionarilor importanţi, care şi-au vândut voturile la acea AGOA.

Pentru a recupera banii, am spus CA -ului, juriştilor că trebuie să facă demersuri, să facă o plângere penală, dar nu s-a întâmplat nimic. Nu înţeleg de ce".

În noiembrie 2012, acţionarii Sibex au aprobat tragerea în răspundere a fostului preşedinte Cristian Sima, deşi, la momentul respectiv auditorul stabilise că din conturi nu lipseau bani.

"A doua problemă de care nu s-au ocupat CA-ul şi executivul este recuperarea prejudiciului de la Mobinvest de 1.700.150 lei plus dobândă", ne-a mai precizat domnul Ancuţa, adăugând: "Nu s-a reuşit recuperarea acestui prejudiciu cu toate că, în aprilie 2011, când am fost schimbat (n.r. din funcţia de preşedinte) era pus gaj pe acţiunile pe care le avea Mobinvest la BVB".

În 2008, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a descoperit că societatea "Mobinvest" a decontat tranzacţii de cumpărare de acţiuni şi a operat retrageri de numerar pentru opt clienţi, în condiţiile în care soldul conturilor acestora era debitor, utilizând disponibilităţile celorlalţi clienţi, fără a avea acordul acestora.

La vremea respectivă, CNVM a retras autorizaţia de funcţionare a "Mobinvest" din Oradea şi a solicitat acţionarilor dizolvarea firmei.

Cel mai mare acţionar al CRC este Sibex, care are o deţinere de 41%, în timp ce SIF Moldova are 7,8%, restul titlurilor fiind împărţite între alţi 68 de acţionari.

Regulamentele europene au impus, începând cu toamna 2013, o serie de condiţii noi de îndeplinit de către contrapărţile centrale, printre care cea mai importantă este cea a unui capital minim de peste 10 milioane euro.

Sibex a fost nevoit să se conecteze la o contraparte centrală străină, întrucât încercările de înfiinţare a unei instituţii locale au eşuat, atât la Sibex, cât şi la Bursa de Valori Bucureşti, deşi, la un moment dat, cele două burse au lucrat împreună la proiect.

Teodor Ancuţa spune că Sibex ar fi avut bani să înfiinţeze singură Contrapartea Centrală, Depozitarul Sibex având în conturi peste 5 milioane de euro, CRC 2,7 milioane de euro, iar Bursa 2 milioane de euro.

În prima parte a lunii ianuarie 2015, CRC a depus la ASF dosarul de retragere a autorizaţiei, iar acţionarii au decis, în februarie, reducerea capitalului social, hotărâre ce va intra în vigoare după data retragerii autorizaţiei.

Opinia Cititorului ( 29 )

  1. cum e cu teapa care ati incercat-o la Paltinis si acum vi iau banii inapoi cu procese urate?

    Mai aveti timp de AGA? 

    1. Țeapa a vrut să o dea un nume predestinat și probabil că ai și fost sigur că poți lua o avere de 10 milioane euro cu 100.000 euro. Înșelătoria se pedepsește cu pușcărie și vom vedea. Semnăturile nu ți le-ai mai recunoscut nici la BVB sau ai uitat de dimineața până seara că ți-ai dat demisia. Mi-am revenit și pot să mai fac o investiție de 5,0 milioane euro și cu 2,0 milioane euro bani nerambursabili .Mă simt ca un nou născut după pauza pe care mi-am dorit-o și am timp inclusiv de țepari. 100.000 euro pentru avere de 10 milioane, pentru stațiunea Păltiniș a fost avansul pentru cele 2,0 milioane euro pe care trebuia să mi le dai în Elveția din contul tău.

      nenea Ancuța, da cu intervențiile alea pentru înfintarea depoz sibex pe care le-ai facut la madam G.Anghelache de la cnvm si musiu F.Georgescu de la benere cum e ??? eee....

      Ce intervenții ce mi-au dat ei 5,5 milioane euro capital social sau ce? De ce nu ați fost în stare să faceți contrapartea centrală cu banii în cont.?

      Bre nenea Ancuța, banii nu sunt totul intr-un domeniu atat de specializat. Mai ai nevoie și de cunostiinte, nu de pile si relatii, ci de know-how. Degeaba ai avut capital daca nu ai stiut cumsa-l investesti. Visai la traznai gen listarea romgaz la sibiu si aliante cu polonejii. Da ce te faci cu depoz sibex ce a fost un proiect nascut mort. Casuța de compensare de la sibiu de șe nu trecu de reautorizare ? De buna ce fu ! Odata ce nu mai merse cu golanii facute cu autoritati rumane si veni directiva ieuropeana, gataaa !! Pa-pa căsuța de compensare...

      Ce prostii poți vorbii . Cum CRC nu a fost autorizată de CNVM , ce a funcționat în afara legii 297? La Sibiu toată activitatea a fost know-how. Deci nu am avut pile și relații pentru că altfel era listat Romgazul la Sibiu ,s-a dat cu dedicație prin Hotărâre de guvern BVB-ului. Tot a fost bine că Polonezii au devenit acționari la Sibex și nu la București deci credibilitatea a fost în Ardeal . Bine că cel puțin din legătura cu noastră cu bursa de la Warșovia BVB l-a luat pe d-ul Sobolevski .De ce nu s-a listat pe propriai piață BVB ul înaintea Sibexului

      De ce primul ATS s-a tranzacționat la Sibiu (Prodplast imobiliare)? și de ce nu la București. Mare păcat că ADEPLASTUL d-ul Marcel Bărbuț nu a avut încredere în Sibex că oferta era rezolvată . Am avut timp puțin pentru această nouă piață că în 15.12.2010 Sima organizase primul puci. ORICUM MARE PĂCAT DE BVB CĂ TREBUIA SĂ FIE LA NIVELUL POLONEZILOR ȘI POATE NICI DNA -ul NU AVEA ATÂTA DE LUCRU.

      bree tatae, eu nu vorbesc de autorizarea crc facuta pe genunchi de alde toia de la cenevemeu ci de reautorizarea pe baza directivei europene!! ce sa reautorizezi, o casuta/pravalie de compensare? de ce in timpul crizei crc era gata gata sa faca implozie? de bun ce era know-howul , nuu? si la depoz sibiu a-ti copiat regulile de la depoz de la bucale cu acordul cenevemeului si benereului. aiasta nu se chiama plagiat, îhh?

      Asta este părerea ta de ce nu ne-a dat în judecată pentru plagiat, putea și B.V.B. ul să facă un ban cinstit . TOATE ENTITĂȚILE SIBEXULUI AU FOST AUTORIZATE DE CEI ÎNDRITUIȚI SĂ FACĂ ASTA .PROBABIL ACEEAȘI DE CARE ZICI AU AUTORIZAT ȘI BVB ul

      autorizate de cei indrituiti !!!??? INDRITUITI SA CE ? SA PRIMEASCA NISCAI CADOURI, NUUU? ba tu un sejur la munte, ba tu niste carne etc. las-o jos ca măcăne!

    Ptr un CCP trebuie minim 15 mil de euro.depozitarul putea pune 40% din fonduri si se strangeau maxim 30%.

    Cam superficial prezentat 

    1. A fost 7,5 milioane euro și erau 11 în conturi și dacă aveați credibilitate făceați și voi măcar o majorare de capital social

    Sibex a redus pierderile f mult in ultimii doi ani.mare parte din pierderi sunt reevaluari detineri "istorice" facute ghici de cine plus sistem de trading platit de trei ori mai scump ca orice este pe piata,ghici cine a contractat si sistemul respectiv?

    Athex face rulaje de 250 mil euro iar parteneriatul va da roade,dar nu in doua luni si mai ales acum pe stirile cu Grecia 

    1. Cu un valet si doua dame nu prea iei potul cel mare ..... cel mult te bagi la o cacealma,

      Ce-ați reevaluat la Sibex mobilierul și dotările dispărute. Prețul acțiunilor era 1,70 lei când am fost schimbat acum nici cu 0,50 lei nu le mai vindem și dacă nu se va desființa rapid vom lua praful de pe tobă. Reevaluările care le-au făcut fară rost la CRC nu au redus lichiditățile din conturi. Bine că totuși mai rămânem cu 0,90 lei /acțiune la CRC! Ce păcat că nu putem face același lucru și la Sibex!

      cred că cel mai urgent nevoie de cei 0,90 lei /acțiune de la CRC are nevoie conducerea SIBEX . Au rămas fără lichidități și acum primesc 1 milion euro de la desființarea CRC și după cei termină ăștia în câteva luni desființează depozitarul să mai mănânce vreo 3,8 milioane euro! Poate vă săturați mai repede și mai lăsați ceva urme și pentru acționari că-s banii lor

      Pai daca e asa...poate hotarati in AGA ca banii respectivi sa fie dati direct actionarilor...

      Ce e si prostia asta????...de cand reevaluarile diminueaza lichiditatea????...esti varza....

      Citește prostia celui de la poziția 3

    Ancuta se baga in seama...acum un an tipa pe toate drumurile (astfel cum a remarcat si AA) ca trebuie desfiintate toate societatile din grupul Sibex iar acum se opune la desfiintatrea CRC...isi pierde si bruma de credibilitate pe care o mai are fiind singurul care se mai opune doar pentru a mai aparea in ziare.

    1. s-a opus si salariilor compensatorii cerute de directorul crc? 120mii lei 10 salarii ?????

      Am fost de acord deja la AGEA din 16 februarie dar acum s-a decis altceva .Cei care au mâncat ca termitele până acum 2,5 milioane lei cheș (nu reevaluați) și vor să continuie trebuie opriți chiar dacă a mai rămas numai un milion lei în conturi plus Mobinvest (poate vindeți creanța), mașină, mobilier etc. poate vor fi valorificate de data aceasta.

      De 3 ani tot salarii compensatorii s-au folosit că de lucrat unde rezultate 0

      Despre ce compensatorii vorbesti...???...in AGA nu s-au aprobat astfel de remuneratii pentru nicio componenta a grupului. Daca sti ceva concret poate ne spui si noua...asta daca a ce spune cu adevarat.

      Salariile din 2012 până în prezent din ce bani le-ați primit că voi nu v-ați acoperit nici salariile din venituri. Tu acasă dacă nu ai bani de unde cheltuiești. Nu tot cu mâna în buzunarul acționarilor ca un parazit. LA MUNCĂ NU LA ÎNTINS MÂNA

      Vezi documentele din Adunările generale ale celor 3 societăți din grupul Sibex și vei rămâne ca la dentist deoarece în 2009 profitul a fost de 40.000 euro/angajat deci aproape 4000 euro/lună/angajat. 40 de angajați ai grupilui au realizat profit 1.600.000 euro. Cum a ajuns Sibiul cel mai mic oraș din lume cu bursă cu toate piețele și cu Casă de compensație și cu Depozitar și toate autorizate conform legii?. Sibiul nu a primit know-how ca B.V.B de la Candieni, nu a primit tehnică ,nu a primit sediu la BNR nu a primit decât frâne de la "prieteni"dar nu ne-am văitat am muncit și am reușit întotdeauna să realizăm ce ne-am propus. Singurul lucru care nu l-am putut realiza a fost oprirea puciului din 29.04.2011 când am uitat că trăiesc în România și șpaga este mai importantă decât rezultatele pe care le obții și poate au fost interese ca B.V.B să nu mai aibă o concurența pentru că a fost mai bine pentru ei s-o omoare decât să fuzioneze. "Unde-s 2 români unul totdeauna este în plus"

    nu stiu ce aveti cu dl ancuta...el a crescut bmfms ca pe un copil, normal ca nu vrea sa isi vada copilul in [...] gol si violat...trebuiau sa accepte prima data fuziunea la 1/7, dar orgoliul in afaceri dauneaza rau

    1. Fuziunea trebuia acceptata de catre Simionescu & Co adica cei care l-au mazilit pe Sima ca sa conduca si ei o bursa.

      când nu am fost eu de acord ? dacă-mi aduceți un proces -verbal de la vreo AGA în care nu am fost de acord dau un premiu. Conștient am fost că Sima o va face praf cu ajutorul SIF-urilor . Era mult mai bine și paritatea de 1/7 ar fi fost bună dar au fost cârcotași decidenții de la BVB. Am făcut și chefuri ,mese prin Păltiniș pentru realizarea fuziunii dar totdeauna au fost numai povești. Dul Farmache probabil că-și aduce aminte.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb