Pierderea BNR în 2006: peste 1,2 miliarde euro

Cu câteva zile în urmă, Banca naţională a făcut public "Raportul anual 2006", care m-a tras de mânecă:

a) Capitolul 3, "Poziţia investiţională a României" (pag.91, după preambulul triumfal): "La sfârşitul anului 2006, rezervele internaţionale ale statului român administrate de Banca Naţională a României însumau 22,9 miliarde euro (+ 2,3 mild. euro din privatizări şi + 3,4 mild. euro din modificarea rezervelor minime în valută constituite de băncile comerciale)", care continuă cu:

"Datoria externă pe termen mediu şi lung a crescut faţă de sfârşitul anului 2005 cu 12,5 la sută, ajungând (la sfârşitul anului 2006, n.a.) la 27,7 miliarde euro!"

n.b. În Raportul asupra stabilităţii finaciare în anul 2006 elaborat în cadrul Direcţiei Stabilitate Financiară (edit. BNR - 2007) se poate citi (pag. 55): "Datoria externă pe termen scurt (DETS) s-a dublat în 2006, ajungând la 13,4 miliarde euro. Evoluţia reclamă atenţie din perspectiva stabilităţii financiare pentru că: (A) dinamica DETS este semnificativ superioară fluxurilor care pot fi utilizate în caz de avarie (exporturi sau rezerva oficială) şi (B) DETS are un grad foarte mare de concentrare în cazul sectorului nebancar".

Faptic, datoria publică totală a româniei (pe termen lung, mediu şi scurt) a fost la 31 decembrie 2006 de: 41,1 miliarde euro

b) Contul de "PROFIT Şi PIERDERE" al BNR (pg.149), prin limbajul sec al cifrelor, îmi infirmau speranţa că odată cu anul 2006, trendul pierderilor efective generate de activitatea BNR se va inversa. Concret, estimăm că aceste pierderi nu vor depăşi 500 milioane euro (vezi articolul "Privatizarea ne-a mărit datoriile!", apărut în nr. 246/ 18 decembrie 2006 al cotidianului "Bursa").

Cu acea ocazie, supuneam atenţiei cititorilor faptul că BNR - furnizor tradiţional de resurse de finanţare la bugetul de stat, şi implicit la bugetului consolidat - înregistrează, începând din anul 2001, pierderi din ce în ce mai consistente din activităţile pe care le desfăşoară.

Şocant, Banca Naţională a României, confirmă - aducând în sprijin şi rezultatele expertizei auditorului financiar "Deloitte Audit SRL"(!?) - că trendul dinamic crescător al pierderilor pe care le înregistrează, continuĂ!

Şi nu oricum!

În termeni nominali, pierderea netă din exerciţiul financiar 2006 este mai mare cu peste 41%: de la 3.062.404 mii RON în 2005, la 4.331.631 mii RON în 2006.

În termenii cursului de schimb mediu anual, pierderea înregistrată în anul 2006 atinge 1.229 milioane euro! Adică, o creştere de aproape 48%! În termenii Produsului Intern Brut, pierderea înregistrată de BNR reprezintă mai mult de 1%.

Din desfăşurarea "contului de profit şi pierdere" al BNR se observă că rezultatul net al operaţiunilor financiare derulate de Banca Centrală în anul 2006 se constituie din pierderi la toate categoriile de operaţiuni: operaţuni valutare, operaţiuni cu titluri, operaţiuni cu metale preţioase, precum şi din, mai ales, diferenţe din reevaluare.

Singura realizare este cea referitoare la dobânzi.

Dacă în 2005, pentru 1 leu (RON) "venituri din dobânzi" se cheltuiau 1,49 lei(RON), în anul 2006, "cheltuielile cu dobânzile" au condus, în fine, la un excedent de aproape 191 milioane RON (costurile unitare ale veniturilor din dobânzi fiind de 0,93 lei (RON)/leu (RON) venituri).

Pentru edificare, şi nu numai, redau, în sinteză, această situaţie:

- Mii RON -

specificareLa 31.12.2006La 31.12.2005

Rezultat net din dobânzi:+ 190.877- 828.158

- venituri din dobânzi 2.593.955 1.682.754

- cheltuieli cu dobânzile- 2.403.078- 2.510.912

Rezultat net din taxe şi comisioane+ 52.828+ 45.636

Rezultat net din operaţiuni financiare d.c.:- 4.262.680- 1.929.421

- pierderi nete din operaţiuni valutare- 297.433- 374.909

- pierderi nete din operaţiuni cu titluri- 124.013- 14.576

- pierderi nete din operaţiuni cu metale preţioase- 291- 446

- pierderi nete din diferenţe de reevaluare- 3.840.933- 1.929.421

Rezultat net din operaţiuni specifice- 95.884- 146.936

Total pierderi nete aferente exerciţiului financiar- 4.331.631- 3.062.404

Motivaţiile/justificările aduse de BNR? Lipsesc cu desăvârşire!

Într-o anumită măsură, pot fi luate în considerare, drept clarificări metodologice (dar nu şi ca explicaţii ale pierderii), două paragrafe din nota explicativă s):

- Diferenţele favorabile din reevaluare nu sunt recunoscute ca venituri, ci sunt transferate direct într-un cont special de reevaluare.

- Nu se realizează compensare între diferenţele din reevaluare pentru diferitele deţineri de titluri, valută şi aur (pag.157)

Nota explicativă u):

Acoperirea pierderii exerciţiului financiar se realizează din sursele disponibile, în următoarea ordine de prioritate: a) contul special de reevaluare la 31 decembrie 2004; b) rezervele statutare; c) profiturile viitoare. (pg. 158)

Câteva consideraţii preliminare:

1. Contul special de reevaluare la 31 decembrie 2004 - punctul u.a) - nu poate intra in discuţie datorită soldului (= 0).

2. La 31 decembrie 2006, rezervele statutare - punctul u.b) - prezentau un sold zero, datorită utilizării lor pentru acoperirea pierderii din exerciţiul financiar 2005; cota de 60% din profitul rămas după virarea, conform legii, a cotei de 80% din veniturile nete presupune venituri nete!!?

3. profiturile viitoare - punctul u.c), în cazul în speţă - un fel de a vinde blana ursului din pădure, presupune cu necesitate existenţa profiturilor!

Deocamdată, adică din 2001 (fără excepţie!), BNR operează în pierdere.

Exprimată în euro, la cursul mediu de schimb al fiecărui an, pierderea cumulată a Băncii Centrale, în perioada 2001-2006, reprezintă 3.321 milioane euro. (vezi tabelul următor)

Evoluţia soldului Contului de profit şi pierdere al BNR în perioada 2001-2006

AnulMild.rolMil.roNÎn echivalent(mil. )

2001- 4.162,4( - 416,2)- 159,9

2002- 10.576,5( - 1.057,7)- 338,4

2003- 9.675,6 ( - 967,6)- 257,6

2004- 20.430,1 ( - 2.043,0)- 504,0

2005- 30.624,0 - 3.062,4 - 832,1

2006- 43.316,3 - 4.331,6- 1.229,0

Total pierderi 2001-2006- 118.784,9- 11.878,9- 3.321,0

Într-un joc cu sumă nulă, cum este relaţia câştig - pierdere, este clar că pentru orice pierdere există în contrapondere - un câştig de aceeaşi valoare.

Cine a pierdut este clar.

Dar cine a câştigat?

Fără doar şi poate, au câştigat băncile comerciale din sistemul bancar românesc şi sucursalele băncilor străine care participă la operaţiunile de "open market" şi, în general, la operaţiunile băncii centrale.

În fapt, se poate spune că BNR capitalizează băncile comerciale din sistem, pe seama solvabilităţii bugetului de stat, "la vedere".

Al cui o fi capitalul acestora?!

Principala funcţie asumată de banca centrală, conform atribuţiilor statutare, este administrarea proceselor inflaţioniste prin instrumentele sale specifice.

Refac, în acest sens, pentru anul 2006 un calcul al costului monetar al dezinflaţiei:

- indicele inflaţiei în anul 2006, exprimat ca deflator PIB, s-a realizat, conform datelor statistice oficiale, la nivel de 9,9%, respectiv, o scădere faţă de anul 2005 de 2,1 puncte procentuale.

- dată fiind pierderea de 4.331.631 mii RON (1.229 milioane euro), rezultă un cost mediu pe punctul procentual de dezinflaţie de 2.062.681 mii RON (585,2 milioane uro/punct procentual de dezinflaţie).

În loc de concluzii

Alienarea avuţiei naţionale este un proces început după decembrie "89. Cauzele sale, interne şi externe, sunt la îndemână - unele sunt obiective sau obiectivate (de cursul istoriei, mai concret de impactul proceselor de globalizare şi mondializare, inclusiv a corupţiei!), altele sunt profund subiective, meschine şi vulgar afluite unor interese disjuncte de interesele reale ale românilor.

Efectele acestei alienări trebuie, însă, explicate!

De ce?

Pentru că, gradul de sofisticare al mecanismelor, instrumentelor şi al informaţiei de referinţă le fereşte de examen public.

Pentru că, totuşi, o parte din decidenţi, o parte din cei cu acces la fondurile publice şi toţi speculatorii revelă o sinergie aproape perfectă cu adagiul "Cine are, are, cine n-are, n-are!" şi implicit cu antinomia menţionată mai sus, antinomie pe care, desacralizând, devoalând, explicitând şi informând opinia publică, încerc, contribuind, s-o infirm.

În loc de încheiere

Dat fiind că în discuţie se află Banca Centrală, politica acesteia, precursoare a bunelor, dar şi a relelor din economie, în primul rând, din economia financiară, n-ar fi indicată o anchetă?

Aşa, în numele celor care sunt, de cetăţenie, români!

Principial, funcţionalitatea dezvoltării ca fenomenologie esenţialmente socială poate fi sintetic explicitată pornind de la modul în care se clădesc şi se intercondiţionează sinergic dezideratele sale fundamentale: (1) - Eficienţă economică, (2) - Eficacitate socială, (3) - Justiţie.

Eficienţa economică presupune ca efortul financiar, material şi uman să aibă ca finalitate o creştere efectivă, măsurabilă în aceiaşi termeni (fianciari, materiali şi umani) ai avuţiei naţionale reale.

Eficacitatea socială presupune, în ultimă instanţă, adică în termenii bunăstării, o aşezare a rezultatelor eficienţei economice pe principiile eticii şi echităţii, adică o solvabilizare (prin distribuire şi redistribuire) a cererii de bunăstare a celor care - direct sau indirect - au contribuit la realizarea eficienţei economice.

Justiţia presupune, tot în ultimă instanţă că soluţia constituţională adoptată în vederea instituirii domniei legii (în fapt, o restrângere negociată a libertăţilor, inclusiv prin fiscalitate!) funcţionează la parametrii "construiţi", că drepturile, libertăţile, obligaţiile decurg cu efectivitate din respectatea contractului social şi că, cererea complexă de securitate este satisfăcută.

De ce aceste rânduri "pro domo sua" şi de ce acest articol?

- Pentru că starea naţiunii este în pericol!

-Pentru că, în opinia mea, politicile dezvoltate la nivel global subminează "B l"abri" (la adăpost) fundamentele dezvoltării economice, sociale, culturale şi, global, intersele politice ale României.

- Pentru că aserţiunea lui Francis Fukuyama poate fi perfecţionată (am convingerea că putem construi, deopotrivă şi concomitent, şi democraţia şi dezvoltarea).

- Pentru că am convingerea că spusele bardului - "Lume multă, oameni puţini" poate rămâne doar < o antinomie de panoplie >!

Dezvoltarea social-economică şi politică a României - devenită membru cu drepturi depline al Uniunii Europene - constituie pentru cetăţeanul român (şi nu numai!) cuiul lui Pepelea bătut constituţional în zidul bunăstării pe care puterile statului ar trebui să-l reconstruiască .

Reconstrucţia, începută şchiop (de ambele picioare) cu legi organice pre-constituţionale (ex. L.15/90 şi L.31/90) şi cu retrocedarea părţilor sociale constituite de salariaţi ca participaţii la capitalul social al întreprinderilor şi-a revelat perversitatea socială şi economică, odată cu tranziţia.

Nu mai vorbim de retrocedările ajunse, pe căi oculte sau ocultate, până la hrisoave, retrocedări care, valoric, în termenii cererii şi ofertei, depăşiseră (la 30 iunie 2006) cu peste 120% valoarea de piaţă a primelor două cuponiade (aşa numita "privatizare în masă").

De a treia cuponiadă, cea aferentă constituirii pilonului II din sistemul de pensii vom vorbi cât de curând.

Celor menţionate li s-au alăturat (într-o enumerare şi o ordine cu totul aproximative):

- "interesul strategic" consolidat ca (fals) principiu guvernant în procesul de privatizare;

- emergenţa nestingherită a trade-insiderilor (sic!) din toate "agenturili" (secu, die şi altele asemenea!?), deveniţi stâlpii intrastiţiali ai capitalismului dâmboviţean şi baza democraţiei ("de cumetrie", "cu ţăcălie" etc.) cu care noua Putere ne-a dăruit;

- "constituţionaliştii de ocazie" care au uitat că "suveranitatea aparţine poporului" şi în cazul banilor publici (aşa se face că, potrivit Constituţiei, Parlamentul sancţionează prin vot doar câteva din cele 15 componente ale Bugetului Consolidat şi - doar pentru că este criteriu în tratatul de la Maastricht - soldul acestuia!, că privatizarea ne-a umflat datoriile, că de fapt se privatizează doar profiturile şi se etatizează/socializează pierderile, cu nonşalanţă criminală);

- aservirea majorităţii parlamentare şi orientarea fermă a deciziei executive în baza somaticii grupurilor de interese politice (în fapt, alienarea de facto a aşteptărilor populaţiei) ;

- funcţionalizarea justiţiei (devenită din oarbă, chioară) ca instituţie de protecţie în devenirea corupţiei ca politică de stat;

- guvernele în care şedinţele sunt la fel de dese ca şi invitaţiile la DNA, şi în care, îşi fac loc, uzând de clientelismul politic, ţucălarii şi lipsa de expertiză profesională, şi..., nu în ultimul rând:

- politica financiar-bancară, derulată la adăpostul unei autonomii demne de cu totul alte rezultate, de către Banca Centrală (BNR).