Pieţele de capital încheie săptămâna în urcare

Ancuţa Stanciu
Ziarul BURSA #Internaţional / 31 august 2009

Pieţele de capital încheie săptămâna în urcare

Sfârşitul săptămânii aduce Europei, în majoritatea ei, creşteri ale burselor locale, care au împins în sus graficul indicelui Euronext 100. Acesta s-a apreciat vineri cu 1,08 puncte, ajungând la valoarea de 635,99 de puncte, iar întreprinderile franceze au condus în clasamentul câştigătoarelor. Producătorul de talie mondială STMicroelectronics din domeniul semiconductorilor şi al circuitelor electronice urmează trendul în creştere puternică al sectorului, declanşat de profiturile, spectaculoase în aceste vremuri, ale INTEL, care a adăugat în raportul său şi previziuni neaşteptat de optimiste despre viitorul trimestru, bazate pe o bună cerere din partea clienţilor. Ecoul în Europa s-a înregistrat vineri, astfel încât STMicroelectronics s-a apreciat cu 12,40 procente. Bouygues, din sectorul construcţiilor şi al telecomunicaţiilor, publică şi acesta rezultate pentru prima jumătate a anului, ce-i drept în pierdere, dar o pierdere mai lină decăt cea estimată. În paralel, acesta a anunţat previziuni mult mai bune pentru perioada următoa­re, astfel încât, pe fondul încrederii destul de solide a investitorilor în sectorul construcţiilor, acţiunile sale avansează la finalul săptămânii cu 9,14 procente. Tot la Paris, grupul de presă LagardPre s-a apreciat cu 7,64 procente, publicând pierderi mult mai mici decât cele estimate. Producătorul de cosmetice L"Oréal a câştigat şi acesta 7,44 procente la valoarea acţiunii, din aceeaşi cauză. Aşadar, pesimismul estimărilor din lunile trecute a ajutat întreprinderile ca astăzi, la orele rapoartelor pe prima jumătate a anului, să îşi revitalizeze capitalul.

Mai ales la Paris s-a băut şampanie, unde sunt, de asemenea, listate aceste companii. Indicele CAC 40 s-a apreciat cu 1,22 procente, ajungând la valoarea de 3.693,14 puncte. Creşterea pare destul de solidă, având în vedere că perdantele au fost foarte puţine şi procentele mici, având aspectul de reflux după un urcuş entuziast.

La Bruxelles, piaţa s-a apreciat cu 0,75 de procente, indicele BEL 20 ajungând la 2.393,66 de puncte. Aceasta s-a datorat unei companii implicate în domeniul fitoterapiei, al suplimentelor de vitamine şi minerale şi al cos­meticelor: Omega Pharma, care publică şi ea, alături de pierdere diminuată, estimări optimis­te în privinţa cererii pe anul în curs, promiţând că până la 31 decembrie va rămâne pe zero.

Şi la Londra săptămâna se încheie optimist: FTSE 100 câştigă 0,81 procente, ajungând la 4.908,90 puncte.

În Asia s-au înregistrat creşteri sau cel puţin menţineri ale pieţelor de capital cu o singură, dar importantă excepţie: China. Până la urmă, investitorii au ajuns la concluzia că statul va interveni în scăderea supraproducţiei în curând, astfel încât întreprinderile nu se vor mai putea bucura de politica de împrumuturi permisivă de acum. Indicele CSE 300 a pierdut încă 3,47 procente la finalul săptămânii, ajungând la valoarea de 3.046,78 puncte. Coborârea, datorată temerii de măsurile guvernamentale locale, nu s-a mai propagat şi în restul Asiei, afectând numai puţin Hong Kong: indicele Hang Seng a pierdut şi acesta 0,71 procente, ajungând la 20.098,62 puncte.

În rest, Japonia a fost în câştig din nou, indicii arătând o apreciere cu jumătate de punct, ca şi în Coreea de Sud, iar pe piaţa Indiei se menţine atmosfera pozitivă: BSE Sensex 30 s-a apreciat cu 0,9 procente. Australia şi Noua Zeelandă au evoluat şi ele în urcare cu aproximativ un punct.

Peste Ocean, săptămâna se încheie pe linie: NYSE Composite de la New York coboa­ră cu numai 0,2 procente până la sfârşitul zilei, în schimb ceilalţi indici americani sunt în urcare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb