Pieţele europene, în creştere

F.A.
Ziarul BURSA #Internaţional / 19 mai 2008

Pieţele europene, în creştere

Bursele japoneze au avut vineri o evoluţie ascendentă, după ce guvernul a dat publicităţii ştirea că economia japoneză a avut o rată de creştere pentru primul trimestru al anului de 3,3%, semnificativ mai mare decât cea estimată de analiştii de la Dow Jones Newswires, de numai 2,8%. În replică, aceştia au publicat contraargumente destul de serioase pentru încetinirea pe viitoarele trimestre a ritmului de dezvoltare în Japonia, cum ar fi creşterea preţului la petrol. Între aceste ştiri contradictorii, indicele Topix al pieţei din Tokyo a variat puternic pe parcursul sesiunii, închizându-se însă la numai trei puncte diferenţă în plus faţă de ziua precedentă, la 1395,87 de puncte.

În China, indicele pieţei de la Shanghai a pierdut vineri 0,36%, atingând valoarea de 3624,23 de puncte. La fel cu alte burse din Asia, şi la Shanghai preferatele investitorilor au fost pieţele de metale rare şi preţioase, care au explodat în ultimele zile.

La Hong Kong, un membru în consiliul de administraţie şi cunoscut activist pentru drepturile investitorilor a demisionat vineri de la bursă, acuzând instituţia de coborârea standardelor pentru listarea companiilor şi permisivitatea la influenţele politicului. Cu toate acestea, indicele Hang Seng a crescut vineri cu 0,41%, atingând valoarea de 25618,86 de puncte, urmând tendinţele companiilor listate în paralel şi la New York, unde preţul petrolului mai scăzuse puţin, dând noi speranţe investitorilor.

În Australia, indicele principal al pieţei din Sydney, S&P ASX 200 s-a apreciat cu 0,68%, până la valoarea de 5931,00 puncte.

Către închidere, indicele bursei de la Londra, FTSE 100 se apreciase cu 1,05%, ajungând la valoarea de 6318 puncte, maximă din ianuarie până acum. Cele mai mari câştigătoare ale sesiunii au fost bursa însăşi, Grupul London Stock Exchange, cu o creştere de aproape 10% ajungând să valoreze 1196 pence, British Energy Group, generatorul de energie nucleară, care a anunţat că are câteva oferte de cumpărare de luat în considerare şi care s-a apreciat cu 5,445% până la 717 pence şi brokerul ICAP, care a crescut cu 4% la preţul de 661 de pence. De pierdut au avut Royal Bank of Scotland, în scădere cu 5,07% la 262 de pence şi Rolls-Royce, care a scăzut cu 2,22% până la 440 de pence.

La Paris, indicele CAC40 creştea către ora închiderii cu 0,55%, la valoarea de 5085,40 puncte, împins în sus de marele distribuitor de energie electrică Schneider Electric, care s-a apreciat cu 4,68% până la valoarea de 80,29 de euro şi producătorul de materiale de construcţii Saint Gobain, care a crescut cu 4,07%, preţul unei acţiuni ajungând la 54,93 euro. Perdantele sesiunii au fost banca Dexia, în scădere cu 2,38% până la 16,42 de euro, Peugeot, care a coborât cu 1,79% până la 45,02 euro şi Gaz de France, care a pierdut 1,08%, până la 42,24 euro.

În Germania, principalul indice, DAX30, se apreciase către ora închiderii cu 1,16%, la valoarea de 7162,98 de puncte. Producătorul de cauciucuri Continental AG s-a apreciat cu 3,71%, atingând 82,11 euro per acţiune, Metro AG a crescut cu 3,10 % din optimismul generat de rezultatele obţinute de supermarketurile din afara Germaniei şi Henkel VZ s-a apreciat cu 3,11% pănă la 30,48 de euro.

Indicele european FTSEUROFIRST 100 arăta către închidere o creştere de 0,35% faţă de ziua precedentă, ajungând la 4.353,42 puncte.

La New York, NYSE Composite se afla în scădere în prima oră de tranzacţionare, pirzând 0,13% din valoare şi ajungând la 9541.47 de puncte. Dow Jones Industrial scăzuse şi el cu 0,68% până la 12902.12 puncte.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb