Pilonul II - Administratorii ar urma să contribuie la Fondul de garantare cu 1% din capitalul social

N.I.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 20 februarie 2009

Contribuţia iniţială a fiecărui administrator la Fondul de garantare a pensiilor private va fi de 1% din capitalul social subscris şi vărsat, dar nu mai puţin de echivalentul în lei e sumei de 50.000 euro, a anunţat, ieri, Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).

Resursele Fondului de garantare se vor constitui şi din sume plătite cu titlu de contribuţii anuale la Fond, calculate în funcţie de valoarea activelor nete administrate, distinct pentru administratorii de pensii facultative (pilon III), respectiv administratorii de fonduri de pensii obligatorii (pilon II).

Fondul va dispune şi de resurse financiare suplimentare necesare pentru acoperirea cheltuielilor legate de administrarea şi funcţionarea Fondului de garantare.

Disponibilităţile Fondului de garantare vor fi investite, având în vedere minimizarea riscurilor, asigurarea eficienţei şi a lichidităţii plasamentelor respective, în instrumente financiare precum titluri de stat sau garantate de stat, titluri de valoare emise de instituţii de credit centrale, depozite la termen, certificate de depozit, instrumente financiare ale instituţiilor de credit din România sau alte instrumente financiare aprobate de CSSPP.

Fondul va fi alimentat din câştigurile din investiţii şi din surse proprii

Fondul de garantare va fi înfiinţat şi alimentat din contribuţiile administratorilor atât din resurse proprii, cât şi din câştigurile obţinute în urma investirii activelor strânse în acest fond, potrivit CSSPP.

Resursele Fondului de garantare vor fi utilizate numai dacă toate celelalte resurse s-au epuizat. Proiectul de lege conţine pe lângă prevederi referitoare la modul de constituire ori regimul juridic şi sancţiuni pentru neîndeplinirea de către administratorii sau furnizorii de pensii private a obligaţiilor faţă de Fondul de garantare. Sancţiunile pot ajunge până la retragerea autorizaţiilor de funcţionare a acestora, se mai arată în comunicat.

Proiectul de lege privind Fondul de garantare a pensiilor private a fost aprobat miercuri şi va fi lansat spre dezbatere publică, după care urmează paşii legali de adoptare a acestei legi speciale de către Parlamentul României.

Proiectul legii privind Fondul de garantare a pensiilor private este publicat pe pagina de internet a CSSPP şi va fi transmis secretariatului general al guvernului, Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale - spre analiză, Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului de Justiţie - spre consultare, urmând a fi transmis apoi Parlamentului României - spre aprobare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb