Piperea: "Zona insolvenţelor va restarta economia"

PETRE BARAC
Ziarul BURSA #Companii #Insolvenţa / 12 martie 2015

Piperea: "Zona insolvenţelor va restarta economia"

Zona procedurilor de insolvenţă va reporni economia noastră, a declarat, ieri, avocatul Gheorghe Piperea, în cadrul conferinţei de lansare a Ghidului de Restructurări şi Insolvenţă pentru Europa Centrală şi de Est.

Documentul redactat de casa de avocatură Wolf Theiss este primul de acest fel care să fi fost publicat în ţara noastră, susţine domnul Piperea, care a precizat: "Publicarea acestui ghid este un adevărat eveniment. În ultima perioadă s-a discutat aproape în permanenţă de nevoia de astfel de instrumente pentru practicienii şi avocaţii europeni. Destul de rar sau aproape deloc, România a publicat astfel de documente care să fie instrumente de lucru, ghiduri care să arate, la nivel generic, cum este legislaţia în ţară şi ce trenduri respectă această legislaţie. Din percepţiile mele, în România nu s-a putut emite un astfel de document până acum, dar este bine că a apărut astăzi (n.r. ieri)".

Piperea: "În insolvenţe, principalii sacrificaţi sunt creditorii chirografari"

Avocatul Gheorghe Piperea a declarat că segmentul din ghid dedicat ţării noastre pune accentul, "destul de interesant", pe partea de prevenţie a insolvenţei. În opinia domniei sale, se insistă pe această parte de prevenţie a insolvenţei ca fiind o modalitate mult mai bună de tratare a problemelor economice, juridice, sociale ridicate de insolvenţă decât insolvenţa în sine, despre care domnul Piperea spune că este "în mod tradiţional,o procedură esenţialmente judiciară, o procedură restrictivă, dar şi plină de sacrificii".

În insolvenţă, nu faci întotdeauna tot ce îţi convine şi nu eşti la fel de independent ca înainte de deschiderea procedurii, a spus avocatul, subliniind: "Procedura insolvenţei este ca un fel de pat al lui Procust. Dacă patul este mai lung decât persoana respectivă, urmează ca ea să fie întinsă. În caz contrar, persoana este "tăiată" ca să corespundă măsurilor. Cam asta se întâmplă inclusiv cu drepturile creditorilor în procedura de insolvenţă. Insist că principalii sacrificaţi sunt creditorii chirografari, dar, în acelaşi timp, sacrificii trebuie să îndure şi creditorii cu garanţii, inclusiv băncile".

Gheorghe Piperea a spus că ideea unei proceduri de prevenţie a insolvenţei îi aparţine, dar consideră că proiectul de lege pe care l-a realizat în 2009 a fost pervertit în Parlament un an mai târziu, în aşa fel încât să existe numai câteva concordate preventive care s-au derulat cu succes (n.r. posibilitatea debitorului să ceară redresarea financiară din partea creditorului, fără să apeleze la insolvenţă).

Domnul Piperea a adăugat: "În 2010, când estimam că va fi un an al prevenţiei insolvenţelor, am avut o mare dezamăgire pentru că, deşi am avut zeci de întâlniri cu debitori sau creditori, care intenţionau să aibă un concordat preventiv, aceştia fie erau deja în stare de insolvenţă (şi concordatul nu era posibil), fie existau datorii la stat sau datorii scadente la bănci care făceau ca acest concordat să fie inutil. M-am întrebat de multe ori în acei ani care este motivul pentru care stakeholderii acestei legi nu au privit-o drept o propunere viabilă, mult mai bună decât procedura de insolvenţă".

Avocatul Piperea susţine că există trei explicaţii pentru care concordatele preventive nu sunt agreate în detrimentul insolvenţei: "Prima dintre ele este prescurtată ANAF. Fiscul nostru consideră că, de fiecare dată când trebuie să voteze un plan de tip concordat sau chiar şi un plan de reorganizare, aceste planuri sunt ajutoare de stat şi, în consecinţă, nu sunt condiţiile întrunite pentru vot. Dacă întrebăm care este motivul pentru care, într-o procedură de salvgardare, nu s-ar acorda un ajutor de stat răspunsul ulterior ar fi Curtea de Conturi".

Dacă, totuşi, aceste concordate sunt realizate, Gheorghe Piperea susţine că "ele oricum se fac, mai degrabă, în afara oricărei negocieri mediate de un practician în insolvenţă".

Potrivit sursei citate, băncilor nu le convin cele două efecte similare cu procedura insolvenţei, dar care sunt antrenate de omologarea unui concordat.

Avocatul a precizat: " Mă refer la efectul de suspendare, respectiv efectul de îngheţare a creanţelor, adică oprirea curgerii penalităţilor, dobânzilor etc. În opinia mea, dacă cele două efecte nu sunt antrenate împreună, cu siguranţă duc la eşecul unui concordat, ceea ce înseamnă falimentul, pentru că nu se mai pune problema unei reorganizări judiciare. A treia explicaţie (n.r. pentru care este preferată insolvenţa) este faptul că acest concordat este ca o ruletă rusească. Dacă reuşeşte, atunci este bine pentru toată lumea. Dacă nu, atunci se ajunge la faliment. De aceea, ambele părţi ale mesei se tem de acest eşec, când se discută un plan de salvare în afara insolvenţei. Vorbim despre creditorii importanţi cum sunt băncile".

Gheorghe Piperea a mai precizat că ţara noastră este prima din lume care are o procedură de insolvenţă aplicabilă grupului de societăţi: "Ar trebui să ne lăudăm, dar procedura nu este atât de eficientă pe cât ne-am fi aşteptat. Este alambicată şi realizată un pic neatent, dar, aşa cum am mai spus, este mai bine să ai o lege proastă decât niciuna".

Domnul Piperea recomandă ca a doua ediţie a Ghidului de Restructurări şi Insolvenţă pentru Europa Centrală şi de Est să accentueze faptul că procedura insolvenţei din ţara noastră este, în proporţie de 80%, făcută să evolueze prin hotărâri ale judecătorilor.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Acest articol este o reclama mascata realitatea o stiu si in insolventa ei ce trag pe btranci nu cei ce li se pun totul pe tava ca lui Borza dupa care ies in ata sa arate ce tari sunt.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb