Compania Pirelli a anunţat, la finalul săptămânii trecute, că va mai investi încă 200 de milioane de euro în ţara noastră până în 2021, la polul industrial din Slatina, cu ocazia aniversării de 10 ani de prezenţă industrială în România.
Cu această ocazie, Marco Tronchetti Provera, vicepreşedintele executiv şi CEO al grupului italian, a subliniat importanţa strategică a polului industrial din Slatina pentru activităţile Grupului.
Investiţiile suplimentare planificate de acum şi până la sfârşitul anului 2021 vor permite o îmbunătăţire pe mai departe a competitivităţii industriale a Pirelli la nivel european. Astfel, suprafaţa fabricii, care încă de la începuturile sale a beneficiat de tehnologii avansate pentru fabricarea de anvelope auto pentru segmentul premium destinat în principal pieţelor din Europa de Est, va fi extinsă la 260.000 mp, de la 210.000 mp, cât are în prezent. Planul de dezvoltare implică, de asemenea, zona de producţie de la Slatina dedicată sporturilor cu motor, incluzând o unitate de producţie pentru campionatul de Formula 1 care să funcţioneze ca back-up pentru principala fabrică Pirelli destinată Formulei 1, din Turcia.
Tronchetti Provera a declarat: "De-a lungul acestui deceniu, Pirelli nu a încetat să se dezvolte. Acest lucru nu se datorează doar amplasării strategice a fabricii din Slatina, care pentru Pirelli reprezintă un hub logistic şi comercial de importanţă majoră pentru toată Europa de Est, ci şi capacităţii de a atrage şi de a sprijini investiţiile internaţionale demonstrată de instituţiile ţării, pentru care Italia este al doilea partener comercial şi unul dintre cei mai importanţi din punct de vedere al investiţiilor".
Potrivit reprezentanţilor companiei, când va fi finalizat, noul plan de investiţii va crea noi locuri de muncă şi va creşte capacitatea anuală de producţie de la 10 milioane, la 15 milioane de unităţi.
Oficialii companiei au mai precizat că se gândesc să investească şi într-o fabrică de anvelope pentru biciclete, tot în ţara noastră. Premierul Dacian Cioloş, prezent la eveniment, a declarat că fabrica Pirelli de la Slatina este un exemplu al bunei cooperări dintre România şi Italia în domeniul economic: "Italia nu este doar o oportunitate pentru românii care au ales să muncească în Italia, cel puţin temporar, dar iată, Italia investeşte în România şi creează locuri de muncă pentru români, la ei acasă. Deci, Italia este nu doar un partener comercial foarte important pentru România, dar şi un partener economic în investiţii".
Domnia sa a mai precizat că investiţia Pirelli de la Slatina arată faptul că mediul economic şi cel investiţional din România au evoluat foarte mult: "Ţara noastră devine din ce în ce mai atractivă nu doar pentru investiţii greenfield, dar şi pentru dezvoltarea acestor investiţii. Faptul că Pirelli este deja la a patra etapă de dezvoltare şi de investiţii arată că mediul economic românesc este suficient de atractiv nu doar din punctul de vedere al costului, al mâinii de lucru dar şi al calităţii acesteia, care s-a îmbunătăţit în ultimii ani, dar şi predictibilităţii legislative, economice, perspectivele de creştere economică atrag din ce în ce mai mult investitori în România".
Prim-ministrul a fost însoţit în vizita de la fabrica Pirelli de ministrul Finanţelor, Anca Dragu, şi de ministrul muncii, Dragoş Pîslaru.
Pirelli a aniversat zece ani de prezenţă industrială în România, timp în care a produs 60 de milioane de anvelope şi a oferit aproximativ 3000 de locuri de muncă, potrivit datelor companiei.
Grupul Pirelli a intrat în ţara noastră în anul 2004, când a înfiinţat compania "Pirelli Tyres România". Construcţia fabricii de anvelope este un proiect greenfield început în 2005, iar primele anvelope au fost fabricate în 2006.
Simultan cu prezenţa sa industrială în ţară, compania Pirelli este implicată într-o serie de proiecte de cercetare împreună cu Universităţile din Bucureşti şi Craiova şi este angajată în numeroase activităţi sociale şi culturale. Printre acestea se numără un proiect pentru promovarea culturii italiene în Slatina şi, în colaborare cu importantul club italian de fotbal Internazionale Milano, proiectul InterCampus dedicat copiilor din oraş, precum şi parteneriatul dintre Spitalul Niguarda din Milano şi spitalul de urgenţă din Slatina.