PITEŞTI: Primarul Tudor Pendiuc (PSD), arestat preventiv în dosarul de corupţie

V.B.
Anticorupţie / 12 decembrie 2014

Primarul municipiului Piteşti, Tudor Pendiuc (PSD), a fost arestat astăzi preventiv pentru 30 de zile, după ce Tribunalul Bucureşti a admis cererea procurorilor DNA, scriu surse din presă.

Anchetatorii l-au acuzat pe edil că, în timp ce era în arest la domiciliu, ar fi luat legătura cu alt inculpat din dosar.

Procurorii îl acuză pe Pendiuc că suna cunoscuţi şi le cerea să-i fie daţi la telefon suspecţi din dosarul său, iar când vorbea cu aceştia li se adresa ca şi cum ar fi discutat tot cu cei apelaţi iniţial.

În acelaşi dosar, DNA a cerut înlocuirea arestului la domiciliu cu cel preventiv şi pentru omul de afaceri Constantin Scarlat, reprezentant al SC CNCD SA, pentru că "a încălcat obligaţia stabilită de instanţă de a nu părăsi imobilul fără permisiunea organului judiciar", dar solicitarea anchetatorilor a fost respinsă de tribunal.

Pe 7 noiembrie, Tribunal Bucureşti a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a primarului Tudor Pendiuc şi a lui Constantin Scarlat. În urma contestaţiei celor doi, Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a dispus, în 19 noiembrie, arest la domiciliu pentru inculpaţi. În timpul arestului la domiciliu, aceştia erau obligaţi să nu părăsească locuinţele fără permisiunea anchetatorilor, să nu comunice cu ceilalţi inculpaţi din dosar şi cu martori, precum şi să se prezinte în faţa procurorilor sau la instanţă ori de câte ori sunt chemaţi.

Pendiuc este cercetat de DNA pentru luare de mită şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi în formă continuată. Anchetatorii susţin că firma de transport public local din Piteşti, SC Publitrans 2000 SA (deţinută în totalitate de Consiliul Local Piteşti), trebuia să înlocuiască parcul auto cu 80 de autobuze noi, ce urma să fie achiziţionate de CL. Primarul, folosindu-se de pretextul inexistenţei fondurilor publice necesare achiziţionării celor 80 de autobuze, ar fi făcut demersuri ca să fie încheiat, executat şi prelungit un contract de asociere în participaţiune între SC Publitrans 2000 SA şi societăţile CNCD SA şi Girexim Universal SA, prin care bugetul local ar fi fost prejudiciat cu peste 5 milioane euro (23.013.099,65 lei), acuză procurorii anticorupţie.

Cele două firme erau obligate să deţină în proprietate autobuzele, dar acestea au fost achiziţionate în leasing, cu puţin timp înainte de încheierea contractului. Mai mult: achitarea ratelor de leasing pentru autobuze ar fi fost făcută din încasările provenite din contractul de asociere cu societatea de transport public local. În plus, Pendiuc este acuzat că ar fi modificat documentaţia de achiziţie (fişa de date a asocierii, caietul de sarcini, contractul-cadru) pentru desemnarea operatorului privat, ca să fie atribuit contractul de asociere în participaţiune societăţilor CNCD şi Girexim Universal. DNA îl mai acuză pe edil că nu a desfiinţat contractul, în condiţiile în care asocierea de firme nu deţinea autobuzele în proprietate.

Tudor Pendiuc (PSD) este unul dintre cei mai longevivi primari din România, fiind ales pentru prima dată în 1992. De atunci, a fost reales de piteşteni la fiecare 4 ani.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7319
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3448
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9563
Gram de aur (XAU)Gram de aur400.2435

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb