Planul american IRA: Josep Borrell deplânge "nerespectarea" regulilor comerţului internaţional

G.D.
Internaţional / 15 martie 2023

Planul american IRA: Josep Borrell deplânge "nerespectarea" regulilor comerţului internaţional

Şeful diplomaţiei europene Josep Borrell a apreciat ieri că Inflation Reduction Act (IRA), planul american de subvenţii pentru industriile verzi, "nu respectă" regulile comerţului internaţional "la numeroase capitole", informează astăzi AFP, conform Agerpres.

"Cu IRA (amplu plan american asupra climei şi împotriva inflaţiei), SUA au înfiinţat una dintre politicile cele mai protecţioniste de după anii 30" ai secolului trecut, a subliniat Borrell în timpul unei dezbateri asupra relaţiilor transatlantice în Parlamentul European.

"Soluţiile trebuie întotdeauna să respecte regulile comerţului internaţional, ceea ce noi am susţinut mereu, şi este clar că ceea ce a fost prezentat de SUA, la numeroase capitole, nu respectă" aceste reguli, a deplâns Borrell, la scurt timp după vizita întreprinsă la Washington de preşedinta Comisiei Europene.

"Americanii au recurs la subvenţii masive pentru industriile verzi. Acesta nu este modelul europenilor (...). Noi trebuie să evităm ca deciziile americane să aibă un efect de prejudiciere a intereselor noastre", a avertizat şeful diplomaţiei europene.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a deplasat la Washington pe 10 martie, pentru o întrevedere cu preşedintele Joe Biden, în timpul căreia a fost luat un angajament pentru a evita concurenţa dăunătoare în cadrul cursei pentru tranziţia energetică.

IRA este un enorm plan de ajutoare pentru tranziţia energetică, lansat de Jose Biden şi care susţine politica "Made in America", în special prin înlesniri fiscale la achiziţia de vehicule electrice, şi ale cărei efecte stârnesc îngrijorare în rândul industriilor europene.

Cei doi lideri au promis, într-un comunicat comun publicat la sfârşitul întrevederii lor, "să înceapă imediat să negocieze în vederea unui acord ţintit asupra metalelor strategice" pentru tranziţia energetică.

Întrebat de europarlamentari, Josep Borrell a declarat că nu ştie dacă un astfel de acord va fi încheiat. "Sunt multe de negociat", a comentat el.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. "Josep Borrell deplânge "nerespectarea" regulilor comerţului internaţional"

    si Rusia deplange acelasi lucru de un an de zile 

    78% dintre participantii la un referendum din localitatea Pobla del Segur au votat ca numele lui Borrell sa fie schimbat si sa nu mai indice numele unei strazi din acea localitate. Sunt rusinati de acest eurocrat terorist.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb