PLASAMENTE ALTERNATIVE Bucarest-sur-Seine

A apărut ghidul extrem de detaliat al traseelor pariziene ale românilor. Nu, nu este vorba de contemporanii noştri care au speriat Vestul şi nici de reţelele de tot felul, ci de acei români care, mai ales în trecut, au contribuit la gloria, mîndria şi faima Franţei. Sau, cum se spunea la Academia noastră, deunăzi, într-un mod absolut neinspirat, "Românii care au făcut Franţa".

Volumul se numeşte "Roumanie, capitale ... Paris", a apărut la editura Oxus din chiar capitala Franţei, iar autorul acestui studiu uriaş se numeşte Jean Yves Conrad şi din 1981 este îndrăgostit, cînd la figurat, cînd chiar la figurat, de ceea ce este românesc. Cartea despre care vorbim musteşte de informaţie şi este scrisă într-un ritm alert, care te face să nu o laşi din mînă. Întîmplările sînt toate adevărate iar personajele reale. Stilul este simplu dar extrem de eficient: Parisul e împărţit în mai multe zone, promenade, iar autorul descrie totul, de la ieşirea din metrou cea mai apropiată de unul dintre capetele traseului, pînă la celălalt capăt. Cum ieşi în stînga, apuci pe bulevardul X, treci de casa impozantă care a aparţinut lui Y, celebrul politician francez, care era prieten cu Z, cel activ în problema K a României, din anul 18.., la numerele P-R este hotelul unde au tras A, B, C şi alţi revoluţionari români din secolul N. Unde simte că personajul amintit ar putea fi mai puţin cunoscut vine cu detalii, în casetă sau în subsol, de multe ori lucruri incredibile, de care numai un acerb cercetător al arhivelor şi un pasionat pe termen lung al "românescului la Paris" putea să afle. Sînt aici amănunte care ar trebui să intereseze pe toţi cei plătiţi să le pese de românii de peste hotare, fie în clădirile oficiale din Bucureşti, fie la ambasadele noastre, amănunte interesante pentru istorici de tot felul, critici şi istorici literari, istorici şi critici ai artei sau, şi, cu siguranţă şi nu în ultimul rînd, pe cititorii rubricii noastre.

Cel puţin în subiectul de faţă - românii din Paris - Jean Yves Conrad este un enciclopedist şi un autodidact de cea mai bună calitate. Majoritatea fotografiilor din volum îi aparţin şi cu siguranţă a bătut personal drumurile pe care le descrie în această istorie a românilor parizieni. Pe lîngă textele celebre despre românii din Franţa, la începutul cărţii găsim şi gîndurile autorului, o odă a spiritului românesc şi a contribuţiei sale la cele mai bune lucruri create sau întîmplate în Hexagon. Cuvintele sînt bine cîntărite şi bine simţite, afirmaţiile sînt pasionate dar justificate, lectura volumului justificînd entuziasmul autorului. De altfel, chiar titlul articolului de faţă nu este una dintre genialele noastre găselniţe, ci unul dintre posibilele titluri pentru carte care l-au bîntuit pe J.Y. Conrad.

Pentru cei interesaţi de istoria artei volumul este esenţial. Sînt lămurite multe pasaje din viaţa pariziană a artiştilor noştri, des-pre care nici nu ştiam că sînt aşa de neclare. De asemenea, constatăm cîţi dintre marii noştri maeştrii au bătut drumurile Parisului. Cum Jean Yves Conrad are informaţii cît pentru o enciclopedie în mai multe volume a parizienilor celebri şi de origine română, multe dintre ele sînt trecute în simple tabele care prezintă fie expoziţiile românilor la Paris şi ale francezilor în Bucureşti, fie numeroşii elevi ai unor celebre şcoli de artă (sau saloane literare ori şcoli tehnice şi medicale), fie lista trimişilor noştri diplomatici la Paris, scurtele istorii ale bisericilor creştine româ-neşti din capitala Franţei sau lis-ta brevetelor de invenţie insolite înregistrate de români în Franţa. Cu o plăcută şi justificată obsesie, autorul scoate românescul din orice colţ al Parisului sau, ca să îl parafrazăm pe liberalul Stolojan în 1996, cînd venise de la Washington pentru a susţine candidatura lui Ion Iliescu, recunoaşte valoarea acolo unde este. Astfel, cînd paşii ghidului ajung la Muzeul Rodin, aflăm că aici se află un bust de pămînt ars reprezentînd-o pe Anna de Noailles şi un altul în bronz al sculptorului Constantin Ganes-co. Dar autorul nu se mulţumeşte cu ce vede orice turist avizat, ci coboară şi în depozit, unde dă peste trei busturi de Marie Bengesco, donate de Martha Bibesco. Şi nu putea epuiza subiectul fără a da lista celor trei români care alături de Brâncuşi, au trecut prin atelierul lui Rodin: Ion Jalea, Romulus Ladea dar şi Henri Coandă. Şi aşa şi la alte muzee, aflăm că la Orsay este o sculp-tură de Irina Codreanu, elevă a lui Brâncuşi, care a numit-o "Costică", şi a lui Bourdelle, dar şi un portret de Eustatin Grigore Stoenescu, desigur marele şi prea puţin cunoscutul nostru pictor Eustaţiu Stoenescu, care a stat mult pe la Paris, deşi a murit la New York. Nicolae Grigorescu, pictorul carelor cu boi, a ciobănaşilor şi ţărăncuţelor, este, totuşi, o frecventă pre-zen-ţă a periplurilor româ-neşti prin Paris. Pe rue de Cherche-Midi, de exemplu, am trecut de atîtea ori cărînd cărţi la o bibliotecă din apropiere, dar niciodată nu am bănuit că, la numărul 12, a locuit atît Grigorescu, cînd a venit la Paris, dar şi Andronic Cantacuzino, mort la numai 39 de ani, în 1942, la Stalingrad, "pentru eliberarea Basarabiei".

Chiar şi pentru un interesat şi pasionat de aurul exilului românesc multe informaţii sînt inedite şi interesante, tocmai bune de rubrica "Ştiaţi că?". Ştiaţi că monumentul lui Eminescu de pe Rue des Ecoles, lîn-gă biserica română, este donat, totuşi, de nişte români din Spania? Ascension Maorta şi Aurel Rauta au comandat parizianului Ion Vlad acest monument inaugurat în ianuarie 1989. Ştiaţi că există, la Paris, Muzeul etnografic român Eugenia Nussbaum, undeva pe lîngă Port Royal (unde se află o cantină studenţească, pentru a contribui şi eu cu neimportanta mea experienţă la traseele românilor din Paris)? Ştiaţi că sfînta Genevieva, în tabloul de la Panteon, unde veghează asupra Parisului pe care îl patronează, are chipul Mariei Cantacuzino? Ea era soţia pictorului Puvis de Chavannes, cel care a realizat frescele din fosta biserică în care îşi dorm somnul de veci cei mai mari oameni ai Franţei. Iar cei care ştiau că ea era mătuşa lui Theodor Pallady află din "Roumanie, capitale... Paris" că era, mai exact, sora bunicului acestuia. Din categoria lămuririlor să menţionăm şi plasarea exactă a incidentului în care Victor Brauner şi-a pierdut ochiul în bulevardul Montparnasse, la numărul 83, unde se afla atelierul lui Dominigues, cel care a aruncat spre conaţionalul său Esteban Frances sticla care l-a mutilat pe nemţean. Tot prin Montparnasse se află şi unul dintre celebrele cimitire pariziene pline cu români mari. Brâncuşi are în acest cartier o piaţă, locul unde i-au stat mai multe ateliere, şi mormîntul propriu, aglomerat cu moştenitorii săi. Alexandru Istrati şi Natalia Dumitrescu, dar şi mama celui dintîi, Demetra Istrati. În acelaşi cimitir, legat de numele lui Brâncuşi se află o statuie, o formă iniţială a "Sărutului", una dintre primele sculpturi realizate de hobiţean la Paris. Conrad aminteşte ceea ce nu uitasem pentru că nu apucasem să aflăm: monumentul Tatianei Raşevscaia a fost comandat de doctorul Solomon Basile Marbais de la Institutul Pasteur, prieten al lui Brâncuşi, al românilor dar şi al rusoaicei care s-a sinucis din dragoste pentru el. Lămuririle privind locurile unde a locuit sau s-au aflat atelierele lui Brâncuşi sînt foarte exacte şi clare, o plăcere pentru cel care a demontat, prin prezentarea în rubrica de faţă a reşedinţelor pariziene ale sculptorului şi a anilor în care acesta a locuit acolo, o monstruoasă atribuire lui Brâncuşi, într-o revistă românească cu femei goale, a unor orori pornografice, pe baza unor enigmatice scrisori, necunoscute dar şi neprezentate în respectivul articol.

Se termină spaţiul şi ne oprim aici, doar cu cîteva exemple despre cît de interesantă poate fi cartea scrisă de Jean Yves Con-rad "Roumanie, capitale... Paris", ghidul exhaustiv al românilor care au cinstit Franţa, romanul adevărat a zeci de vieţi trăite la maximum în oraşul luminii care arde.