PLASAMENTE ALTERNATIVE Centenare de vânzare

Nu s-a făcut mai nimic de Centenar, cel al Marii Uniri, nici măcar o mai bună cunoaştere a termenilor, a istoriei în general. Să fim conştienţi de cele petrecute atunci, să îi cunoaştem pe marii oameni care au fost atunci în funcţie, în drept sau în voce. Să nu obosim să citim lucrări serioase, mai ales din cele recente care aduc glasuri clare, din arhivă. Simţim acolo atmosfera, dar mai ales adevărul acelor vremuri, vedem cum se nasc miturile şi ne dăm seama că minuni s-au petrecut acum mai bine de un secol.

Acum 110 ani, în 1912, începeau războaiele balcanice, cele două. Cam ciudate, dar foarte importante pentru această zonă. România a încercat să joace un rol cât mai greu, mai profund. Militar, implicare a fost modestă, dar diplomatico-strategic a avut un efect semnificativ. De altfel, acest conflict pre-mondial s-a încheiat cu pacea de la Bucureşti. Cea adevărată, cu urmări certe pentru ţările balcanice, fără implicare marilor puteri occidentale, care, pentru prima dată, nu luau parte la astfel de discuţii. Este vorba de pacea balcanică de la Bucureşti, din 1913, nu simulacrul din 1918, care folosea termeni emfatici şi termene lungi, deşi nimeni nu credea în acel text. De altfel, regele Ferdinand nici nu l-a promulgat. Poate vorbim mai multe, în anul care vine, ca să nu îşi închipuie unii care ne dau în cap cu acest moment politic că au dreptate.

Aş mai citi despre momentul 1914, când Carol I Modernizatorul respectă voinţa neamului, total diferită de personala lui opţiune, şi nu se aruncă în flăcările războiului alături de Puterile Centrale, de unde provenea.

Brătianu creează neutralitatea deşteaptă, ascultă şi aşteaptă momentul acţiunii de maximă eficienţă. Singura lui greşeală - încrederea totală în promisiunile franco-britanicilor. Nici acum nu este prea clar ce s-a vrut cu "ofensiva de la Salonic" şi ce rol a jucat generalul Sarrail. Cert este că sfârşitul unui an ce trebuia să fie glorios, a găsit România refugiată în Moldova, restul fiind sub ocupaţie. Când românii se acoperă de glorie la Mărăşeşti-Mărăşti-Oituz, ruşii amorsează revoluţii. Nu bolşevicii îl detronaseră pe ţar, în februarie 1917, ei doar continuă lupta internă pentru putere, cu spatele la inamic. Şi o câştigă, acum fix 105 ani, în octombrie/noiembrie. Între timp îşi abandonează aliaţii şi întreaga luptă din primul război de încadrare mondială. Ca să fie clar, în martie 1918, ruşii semnează Brest-Litovskul, cam infam, dar conform înţelegerilor care au atras "granturi" germane pentru "proiectul" bolşevic. La câteva luni, românii fac şi ei pace, la Buftea, lângă Bucureşti.

Început prost, 1918 s-a încheiat mirabil. De această dată, francezii nu ne mai amăgesc cu sarailii de Salonic, ne-au trimis un Berthelot, care a lucrat pentru români cu un devotament eroic şi extraordinar de deştept, de la care şi acum merită să ne inspirăm. România reintră în război, cu o zi înainte de armistiţiul din 11.11. Deşi nu aveau internet, românii ardeleni din 1918 organizează impecabil Adunarea de la Alba Iulia, cu o impresionantă reprezentativitate. Este obligatoriu să citim declaraţia de atunci, este un document extraordinar, unul dintre cele mai cuprinzătoare şi moderne declaraţii esenţiale şi fondatoare ale epocii moderne. La Sibiu, în centru, între două restaurante, cu greu zăreşti o placă de marmură care ne informează că aici "a funcţionat între 9 Decembrie 1918 - toamna anului 1919 Consiliul Dirigent al Transilvaniei, ales la 2 Decembrie 1918 la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia". Puţin, foarte puţin! În loc de pupitru alergat pe sub Arcul din Bucureşti, la 1 Decembrie, mai bine un monument, o refacere a acestei plăci, un eveniment, un studiu pe această temă sau orice altceva legat ştiinţific de Marea Unire şi Sibiu. Nu de alta, doar de exemplu!

În 1922, România îşi desăvârşea declaraţia de stat puternic, creator de civilizaţie. Momentul festiv a fost Încoronarea de la Alba Iulia. Centenarul evenimentului a fost încă o ocazie ratată. Nu şi de casele de licitaţii, măcar nu de Historic sau Artmark.

"România Regală Centenară", subintitulată "Licitaţie Jubiliară de Artă şi Istorie", s-a desfăşurat la Artmark la 5 zile după Centenarul Încoronării. Să spunem de la început că se foloseşte în continuare termenul greşit de "cifru regal", în locul celui corect de "cifră regală". Şi nu este singurul. Ceea ce ne arată că încă nu avem termeni clari, predabili în şcoli, pentru elemente de patrimoniu şi cultură. Altfel, au fost loturi diverse, de la arme şi alte obiecte ce afişează această "cifră", specifică fiecărei domnii, până la documente epigrafice foarte importante.

S-au oferit medalii interesante, fotografii rare, obiecte vechi cu subiecte regale, ceva drapele, ordine şi medalii, mobilier, ştampile, acte atât de vechi că nu au nicio treabă cu titlul regal al licitaţiei. Multe piese bune au rămas nevândute. Totuşi, o serie de lucrări importante au crescut în valoare.

Tematic, să ne uităm la un set de şase cărţi poştale ilustrate cu scene de la Încoronare, adjudecat cu 200 de euro. O fotografie mică, într-o ramă mare, desigur, cu Încoronarea, a fost vândută cu 150 de euro. Un afiş inspirat desenat, alegorie cu cei doi monarhi la încoronare, supliment la Calendarului Gospodarilor, a primit 200 de euro. Medalia "Încoronarea de la Alba Iulia", gravată de Constantin Kristescu, în 1922, şi turnată în bronz, a fost vândută cu 75 de euro.

Cel mai scump lot a fost o acuarelă cu irişi, realizată de regina Maria. A urcat de la cel mult 2,5 mii, ca estimare, şi a ajuns, la adjudecare, la 4,5 mii. Urmează, la mare distanţă, adică 2,5 mii de euro, o icoană pe lemn, "Maica Domnului cu Pruncul (Krasnushka)", despre care ni se spune că este şcoală rusească, din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, şi că a fost dăruită de regina Maria "domnişoarei Lilian Mayer cu ocazia vizitei la Cotroceni în anul 1930".

Mobila toată s-a dat. Adică s-a vândut, nu a fost scoasă la tomberon: 300 de euro pentru un piedestal neoromânesc, un scaun bine scris "monumental", neobrâncovenesc, probabil de la "atelierele Şcolii Regale de la Sinaia", a primit nu mai puţin de 1,3 mii de euro, în mare creştere de la o estimare de 300 de euro, o măsuţă din lemn, intens sculptată, tot stil neoromânesc, fără vreo referinţă regală, s-a dus la 500 de euro, mai mică, o poliţă a luat cât s-a apreciat, 200 de euro, o altă măsuţă stil neobrâncovenesc a luat 350 de euro, iar o lampă sculptată, probabil în aceleaşi ateliere de la Sinaia, despre care aflăm că are un design realizat chiar de regina Maria, a ajuns la 500 de euro.

Dintre cele şase ordine sau medalii, doar o piesă nu s-a vândut. Altfel, ordinul "Coroana României" în grad de Mare Cruce, format din însemn, placă din argint aurit şi eşarfă, a urcat de la 500 la 1.600 de euro. Şi din raionul armelor s-a dat tot, cu o excepţie, doar că erau 11 loturi în ofertă. O sabie de ceremonie de ofiţer de cavalerie, cu teaca aferentă, puternic ornată cu cifra regelui Carol I, stema Regatului României pe lamă şi chiar cu efigia aceluiaşi rege pe mâner, a primit două mii de euro. Mult mai simplă, o spadă de ceremonie de ofiţer de poliţie, cu teacă, cu stema Regatului României pe gardă, a primit 1.800 de euro. Deşi ni se spune peste tot că desenul acela reprezintă cifrul regal, pe care acesta, mai uituc, îl trecea peste tot, de la sigilii, la nasturii soldaţilor, totuşi, nu acela este cifrul vreunui rege. Dacă regii au avut vreodată vreun cifru, acela trebuie să fie o combinaţie de cifre, de la 0 la 9, şi litere, de la A la Z, sau chiar semne şi simboluri, mai modern, care permit deschiderea unei încuietori sau descifrarea unui text. Şi nu însemnul grafic, un fel de monogramă, specifică fiecărui rege, care este cifra regală.