PLASAMENTE ALTERNATIVE Emil Ciocoiu, opera

Nu credeam că va trebui să vorbim despre el la trecut, să spunem că a urcat la stele, acolo unde s-a aflat mereu cu trăirea şi arta-i, să accept că s-a transformat în lumină. Acum un an, însă, am primit vestea că Emil Ciocoiu, pictorul lumilor astrale, s-a ridicat la Ceruri, acolo unde Arta lui s-a născut şi a trăit. O maladie se insinuase în el, încă înainte de inventarea pandemiei, şi a profitat că artistul nu vedea decât lumină şi culoare, spirit şi mesaj. Acum un an am aflat că boala a câştigat, lăsându-ne doar opera, nu şi artistul.

Era anul al XL-lea al venirii sale în Germania. În 1980, ajunge în ţara de la Vest cu o expoziţie semnificativă, dar, pe atunci, răsplata pentru un astfel de succes era tăierea aripilor. Decizia nu a fost simplă, mulţi oameni dragi ar fi fost afectaţi iar artistul însuşi lăsa în ţară, la numai 32 de ani, o carieră promiţătoare, care avea deja girul unei burse Aman. Nu a fost deloc uşor, peisajele de acasă se detaşează de realism şi urcă într-un imaginar idealist iar cuvântul dor apare în titlurile pânzelor sale. Artistul înalţă privirea tot mai mult, spre sfere şi gânduri înalte, alegoria şi metafora vorbesc ca teme şi expresie. Pictura sa devine din ce în ce mai laborioasă, până ajunge să îl definească, numai Emil Ciocoiu putând să facă emoţii din oameni, în culorile primare ale artei definitive. "Câmpiile dorurilor" devin amfiteatre ale mesajului de un umanism înălţător. Este expresia unui destin, a unei adevărate opere artistice. Astral este mesajul lui Emil Ciocoiu, iar deviza sa: "Om-Natură-Univers".

Marile teme sunt esenţiale în înţelegerea creaţiei lui Emil Ciocoiu, mai ales că ele apar cu o bună determinare dar nu se încheie niciodată, nici măcar odată cu viaţa artistului. A construit temeinic în fiecare dintre aceste mari spaţii spirituale. "Oraşele" sunt privite din unghiuri complicate dar înalte. Perspectiva cuprinde fiecare subiect într-o privire personificatoare. Oraşele sale sunt frumoase, luminoase, spun răspicat un mesaj de o rară inteligenţă artistică, cu greutate culturală şi spirituală. Este o soluţie găsită de artist, cu inspiraţia care l-a caracterizat, care l-a răsplătit pentru strădania şi onestitate sa. Portretului urban i-a dat mereu un strop de atenţie personală, ca o coadă pentru intrarea la un muzeu celebru, o messă, o amintire, un zbor, un zâmbet.

Un interes aparte a demonstrat Emil Ciocoiu pentru subiectele religioase. Înţelegerea între religii este ideea sa generoasă şi dominantă, cu pânze ample, foarte personale, în care aflăm reprezentanţii marilor religii, creştinii, musulmanii, mozaicii, budiştii. Nu o dată, artistul propune propriile simboluri pentru aceste sfere de trăire religioasă, în combinaţii profunde şi expresive.

Mai puţin cunoscută, şi trebuie să nu pice în uitare, este activitatea pictorului în momentul 1989. Există câteva picturi realizate sub imperiul momentului, sentimente de revoltă, grele, de atunci când la Bucureşti se ducea lupta ciudată împotriva lui Ceauşescu. În Germania vorbeşte celor care vor să afle şi să înţeleagă, apoi vine în România, mereu cu tot mai multe lucruri de care aveam nevoie sau doar am auzit că există. Fără glas am rămas când un important artist din zilele noastre şi-a amintit că, student fiind în 1989-1990, l-a întâlnit pe regretatul pictor care venise la Bucureşti, cu culori şi instrumente de pictură dintre cele mai bune, din Vest, pentru studenţii de la Arte Plastice, aşa cum fusese şi el, cu 15 ani din urmă.

Apoi, în 1996, cu sprijinul decisiv al colecţionarului Ionel Constantinescu, profesor universitar, a revenit şi cu o expoziţie de mari dimensiuni, chiar la Palatul Regal, Muzeul Naţional de Artă al României. Se va împlini un sfert de secol, în noiembrie, de la acest eveniment, revenirea pictorului Emil Ciocoiu în România cu o mare expoziţie, prilej de evocare şi amintire.

Avea să mai treacă mai bine de un deceniu până la expoziţia de la GalAteCa, din 2007, care a lansat o serie de expoziţii anuale în acest spaţiu, în următorii ani. În septembrie, când se făceau expoziţiile, era şi aniversarea pictorului iar, uneori, şi Festivalul George Enescu. Esenţial, pentru că muzica este frumos prezentă în opera vizuală a maestrului armoniilor astrale. Soţia marelui pictor, Rodica-Daniela, este o violonistă de frumoasă carieră, de-o viaţă, pe scene importante. Marele portret al lui George Enescu, pe care s-ar putea să îl revedem la celebrul festival cu numele marelui compozitor român, ediţia din acest septembrie, a fost expus, în premieră, la GalAteCA.

Tot acolo a început şi mirabilul an "Emil Ciocoiu" - 2008. Artistul împlinea 60 de ani şi nu mai puţin de trei expoziţii personale esenţiale au fost organizate, la Bucureşti, Cluj şi Craiova. Atunci a fost lansat şi albumul "Emil Ciocoiu. Universul lui Emil Ciocoiu şi Cosmosul din noi", studiu monumental despre o mare operă artistică. Din nou, colecţionarul Ionel Constantinescu a avut un rol esenţial în organizarea turneului şi în apariţia albumului monografic. Erau vremuri când se făceau lucruri pentru artă, când artiştii ştiau să picteze, şi asta făceau, iar colecţionarii erau dintre cei adevăraţi, ştiau multe şi aveau gust, nu numai ceva fonduri pe care le dedicau artei, cu maxim de concret.

O expoziţie cu opera lui Emil Ciocoiu nu poate fi decât un mare eveniment. Am văzut cum îşi pregătea, cum îşi gândea simeza, şi pot spune că orice expoziţie a sa era o operă în sine. Fiecare spaţiu devenea un capitol în sine, o pledoarie vizuală înălţătoare, un templu al marii picturi şi al marilor aspiraţii. În 2013, Teatrul Naţional Bucureşti a devenit un adevărat muzeu al picturii lui Emil Ciocoiu. Muzeul înseamnă, de ceva timp încoace, nu un spaţiu al prăfuirii, ci o lucrare vie, de mare întindere, care îţi spune şi îţi arată tot, de n-ai mai pleca. Aşa a fost expoziţia lui Emil Ciocoiu din 2013, de la Teatrul Naţional, cu vreo 10 spaţii de expunere, cu marile lucrări în holul central, intrare în subiect ca într-o catedrală. Trecem apoi, prin holuri de o altă factură, cu lumină dirijată, ce transformă pictura în ferestre spre lumi gândite de artist, descoperim Balcicuri şi Honfleururi strălucind în soare sau în luminile înserării. Alte săli ale TNB, alte imagini intense, uriaşe, cosmice. Revenim la intrare, pentru a revedea prima expunere din lume a lui Carolus Magnus, cea mai puternică şi expresivă reprezentare a inventatorului Europei, Carol cel Mare, Charlemagne, aflat în Aachenul unde Emil Ciocoiu a pictat şi este iubit. Aş vrea să repet, pentru a da dimensiune încântării mele: reprezentarea europeană, impunătoare, a lui Carol cel Mare este realizată de un român, Emil Ciocoiu, este apreciată în Aachen şi în Germania, şi a fost expusă prima dată la Bucureşti, la TNB, în 2013!

În 2016, acum cinci ani, o fantastică simeză Emil Ciocoiu a fost ridicată la Cotroceni, Muzeul, întâmpinaţi fiind de "Izvorul" astral al marilor energii. Fiecare sală şi-a spus povestea, în metafore plastice de mare efect, totul sub steaua călăuzitoare a crezului său artistic, "Natura-Omul-Universul". A urmat, în 2018, o mare expoziţie chiar la Palatul Culturii din Iaşi, unde a expus ultimul mare Amfiteatru realizat, nu ştiam atunci că va fi ultimul: Amfiteatrul Unirii! La sfârşitul lui 2018, am fost invitaţi în mijlocul Bucureştiului, de această dată, la ARCUB, un spaţiu deosebit unde pictura lui Emil Ciocoiu a luminat trecerea în anul ce se anunţa a fi ultimul de libertate al omenirii, 2019. Nu de puţine ori am fost încântaţi de o imagine frumoasă ca o dedicaţie, pictorul însuşi, aşteptându-ne în mijlocul creaţiei sale, citind, aşezat în fotoliu, într-o atitudine de mare clasă. Cea pe care o reţin pentru eternitate.