PLASAMENTE ALTERNATIVE Fapte şi aspecte despre credinţa în artă

Când noi îi sărbătoream pe Ioni, în moduri mai puţin cucernice, la Istanbul se redeschidea, pentru rugăciune şi slujbă, o moschee amenajată într-o fostă biserică plină de mozaicuri bizantine de o uriaşă frumuseţe. Nu este vorba de aceeaşi situaţie ca la Sfânta Sofia, refăcută moschee după multe decenii de statut muzeal. De fapt, ea era de sute de ani moschee, otomanii nu se purtau cu mănuşi, mai ales în Constantinopol, dar republica genialului om de stat Kemal Ataturk o dedicase scopurilor muzeale.

Moscheea redeschisă la începutul anului, Fethiye, după numele său vechi, fiind dedicată cuceririi de către otomani a Georgiei, nu este în situaţia Sfintei Sofia. Fosta mănăstire bizantină Theotokos Pammakaristos, sau, pe scurt, Pammakaristos, era şi moschee, şi muzeu. Partea cu mozaicurile superbe este muzeu şi a rămas aşa. Partea principală a fostei biserici a devenit moschee încă de la sfârşitul secolului al XVI-lea, la ordinal sultanului Murad al III-lea. De fapt, toată biserica fusese făcută moschee, cu mozaicurile acoperite cu ghips, ca la Sfânta Sofia şi în toate bisericile, vreo 30 în prezent, rămase la Constatinopol. În anii '60 ai secolului trecut, fantasticul Institut American de Bizantologie, foarte activ în Istanbul, acum mutat cu totul şi cu toate arhivele la Dumbarton Oaks, în State, a finalizat o substanţială şi profesionistă restaurare, ba chiar şi reconstrucţie, care a salvat această parte a vechii biserici, mai ales mozaicurile creştine de secol XIV. Biserica a fost fondată, însă, în secolul al XII-lea, a cunoscut stăpânirea Imperiului latin al Constantinopolul, acei băieţi care, în drum spre cruciade, au oprit de un jaf şi un imperiu, câteva bune zeci de ani, tocmai în strălucitorul oraş al lui Constantin cel Mare, cel care a eliberat, a impus şi a crescut creştinismul.

La numai doi ani după ce au luat ei oraşul, turcii otomani au mutat patriarhia ortodoxă la Pammakaristos, unde a stat cam 150 de ani, până la cucerirea Georgiei de către mai sus pomenitul Murad al III-lea. Secolul XX nu a evacuat moscheea, ci numai o parte a vechii biserici a devenit muzeu. Recent, cam de când s-a lăsat pandemia, au început lucrări de restaurare a moscheii, a căror finalizare a permis redeschiderea din prima săptămână a anului. Iar muzeul a rămas muzeu. Complexul se numeşte "Fethiye moschee şi muzeu", numele Pammakaristos fiind mai greu de reţinut şi de pronunţat. Şi oficialităţile turce l-au evitat în discursurile de redeschidere, atunci când au promis istanbuliţilor, aşa li se spune milioanelor de locuitori ai oraşului, cam tot atâtea câte are România cu totul, că vor continua lucrările chiar la Fethiye, pentru că a fost descoperit un rezervor, cam cum aveau marile clădiri bizantine, şi acesta va fi pus în valoare.

Reluăm ideea că Fethiye - Pammakaristos nu se află în situaţia Chorei şi a Sfintei Sofia: nu este aşa de mare, nu este aşa de cunoscută, chiar deloc, nu a fost transformată în muzeu şi, acum, erdoganizată în moschee. Ea a fost moschee de mai bine de 500 de ani, acum având loc doar restaurarea şi relansarea faptei în activitatea de propagandă. În schimb, stă alături de celelalte două biserici mai cunoscute în tripticul marilor biserici cu mozaicuri de o mie de ani, din Istanbul.

Nu s-a auzit de evenimentul de la Istanbul şi nici nu merita mare atenţie. Atenţia se duce spre alte părţi ale lumii, Turcia oferind doar statistici economice ce frizează criza, chiar dacă şeful Statisticii turce tocmai a fost fugărit din funcţie pentru că şi-a îndeplinit-o corect. Diferenţa culturală şi de atitudine se vede, totuşi, în alte evidenţe. Tot Fethiye se numeşte şi moscheea redeschisă acum patru ani, în ianuarie 2018, la Atena. Unde Atena este chiar capitala Greciei. A fost construită, de fapt cam convertită, imediat ce turcii au ocupat capitala Greciei, în 1456, pentru vreo patru secole. De această dată, numele Fethiye are legătură cu cucerirea Constantinopolului şi cu sultanul Mohamed. A fost ridicată pe ruinele unei basilici bizantine de secol VIII-IX. În 1834, când Grecia devine independentă, a primit tot felul de însărcinări militare. Cam ca biserica Sfânta Irina din Istanbul care, paradoxal, a devenit arsenal militar. În secolul XX a devenit depozit pentru şantierul arheologic ce s-a dezvoltat în jurul ei. În urmă cu câţiva ani, depozitul a fost evacuat şi acolo au venit, după reamenajare, expoziţiile şi alte manifestări culturale.

Pentru cei care observă că, totuşi, moscheea Fethiye din Atena nu a redevenit moschee, adică deschisă cultului, ci a rămas obiectiv cultural, le recomandăm o ştire din februarie 2020, ce precede cu câteva luni retransformării muzeului de la Hagia Sofia în moschee: în Grecia a fost deschisă prima moschee nou-nouţă, făcută în cele două secole de independenţă. Şi aici avem o semnificaţie profundă, grecii fac o moschee nouă în preajma aniversării luptei lor de eliberare de sub turci! De fapt, cam acesta este mesajul unei societăţi moderne, deştepte şi frumoase, să respectăm dreptul tuturor la religie şi credinţă, la tot acest fenomen profund de civilizaţie şi tradiţie.

Este bine să fim atenţi la aceste fenomene de spiritualitate, de civilizaţie şi de democraţie. Să nu ajungem ca muzeul acela din Napoli care nici nu ştia că îi dispăruse "Salvator Mundi", varianta celei mai scumpe picturi, "Salvator Mundi" de Da Vinci, vândut în 2017 cu 450 de milioane de dolari. De fapt, se spune că este chiar o copie de secol XVI a celebrei picturi, dar este departe de fidelitatea care i-ar putea da această încadrare. Povestea care a uimit lumea ne spune că poliţiştii au descoperit opera în casa unui suspect şi s-au dus la muzeul unei basilici din localitate pentru a întreba dacă au lipsă o aşa pictură. Şi, stupoare, chiar lipsea. Lucrarea se afla de foarte mult timp în muzeul basilicii care se afla închis, din cauză de pandemie, de luni bune. Aşa că, în lipsă de orice sistem de alarmă, nimeni nu îşi dăduse seama că pictura făcuse paşi, părăsind incinta, în ciuda tuturor interdicţiilor.

Asta ne aminteşte de furtul Monalisei, din 1911, când hoţul, tot un italian, şi-a dat seama că nu va putea vinde aşa ceva, atât pictura, cât şi furtul ei fiind de o teribilă notorietate, chiar în lipsa online-ului şi a televiziunilor. Nu prea e clar nici ce voia să facă omul cu "Salvator Mundi", la fel de celebru în prezent, mai ales pe piaţa de artă. Nu ştia călugărul-muzeograf că lipseşte pictura, dar nici piaţa de artă nu ştia că există o astfel de copie-variantă, că tare ar fi prins la o licitaţie, după isprava originalului, din 2017.

Acum nimic nu se mişcă pe piaţa de artă fără să se afle peste tot. Soluţiile trebuie să fie rapide, pentru că nimeni nu mai are timp de construcţie. În acest moment, de început de an, au venit mai multe ştiri privind retrocedarea unor opere de artă confiscate de nazişti, atunci când stăpâneau Germania şi îşi propuneau să facă asta în întreaga lume. De suferit au avut de suferit colecţionarii cu origini evreieşti, care şi-au pierdut, de multe ori, şi viaţa, nu numai colecţia. O altă poveste teribilă a acelor vremuri este cea a artei de avangardă, care avea, de asemenea, ca autori, mulţi artişti evrei. Pare a fi fost formula sigură, în acele vremuri, ca viaţa să îţi fie primejduită. Detaliile momentului arată că operele considerate de nazişti ca fiind decadente nu au fost distruse toate, unele au fost descoperite recent, în depozite îngropate de bombardamente, alte fuseseră vândute de nazişti în ţările democrate şi inamice ale momentului, mai ales în SUA. Cu siguranţă, vom afla multe în acest an, multe fapte şi aspecte cutremurătoare despre fiinţa omenească şi despre piaţa de artă.