PLASAMENTE ALTERNATIVE Licitaţia din ultima zi de vară

Marius Tiţa
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 4 octombrie 2013

Toamna târzie, Rudolf Schweitzer-Cumpăna.

Toamna târzie, Rudolf Schweitzer-Cumpăna.

Sâmbătă seara, lumea se mai duce pe la terase, prin centrele vechi şi magnetice, prin cluburi, discoteci şi alte locuri de distracţie, vizibilitate, interes turistic. Artmark ne-a chemat la o licitaţie de picturi cu un conţinut monden implicit, şi nu explicit. Oferta însă a fost de un bun nivel cultural, spiritual, ba chiar şi financiar. Nu degeaba se numea de impresionism şi postimpresionism românesc. De aceea, preţurile sunt importante, referindu-se mai mult ca oricând la piaţa românească, la viitorul ei imediat.

Au fost vreo 19 nereuşite dintr-o ofertă de mai bine de 7 ori mai mare, ceea ce pentru unii ar fi un succes nemaivăzut, iar pentru alţii, un eşec ce pune pe gânduri. Nu a lipsit Grigorescu, nici Nicolae, nici Lucian. O scenă cu car cu boi urcând dinspre linia orizontului pe care o lasă în spate spre un prim-plan anticipabil, dizolvată într-o lumină de vară, s-a dat cu 50 de mii de euro, nivelul maxim al estimării anunţate. Pentru o pânză cu această semnătură, cu acest subiect şi la 28 pe 40 cm, preţul nu este impresionant, poate doar decent. Provine dintr-o colecţie ieşeană, dar undeva apare atestată şi colecţia Kessler, nu Erwin, ci Eric, un fost ambasador al Elveţiei în România despre care nu am reuşit să aflăm mare lucru.

Cu 32,5 mii de euro s-a dat o dramatică "Tătăroaică" de Tonitza, artistul cel mai frecvent al momentului, cu o gamă largă de subiecte chiar în trecuta vânzare. Unde s-a dat un peisaj de Vălenii de Munte, în ulei, cu 22 de mii de euro, dar şi trandafiri de Durău cu 9 mii de euro sau o acuarelă de Mangalia, cu 3,750 de mii de euro. Culmea, şoc, nu s-a vândut un Tonitza, un braţ de gladiole pe care se cereau 15-25 de mii.

Ca în ultima zi de vară, a doua zi dimineaţa venind deluviul, sâmbăta trecută am văzut defilând, în organizarea Artmarkului, o serie de peisaje de la întâlnirea mării cu oraşele oamenilor. Un Dubrovnik de Isachie-Popescu s-a vândut cu 4,750 de mii de euro, iar un altul, de acelaşi autor, dar fără mare, doar străzi misterioase şi pustii, orbitor însorite, nu a fost cumpărat nici după ce a căzut ciocănelul la sfârşit de licitaţie, rien ne va plus. Veneţia, simbol al simbiozei trotuarului cu undele acvatice, este reprezentată de performantul Petraşcu, cu o realizare de 32,5 mii de euro, egală în nivel de preţ cu tătăroaica cu ochi închişi, ca de madonă, a lui Tonitza. Tot de Petraşcu, o femeie pe plajă, dintre cele inventate de maestru, s-a vândut cu 16 mii de euro, iar o scenă cu pescari şi bărcile lor trase la mal, cu 9,5 mii de euro. O altă Veneţie reprezentativă este canalul surprins de Rudolf Negely, adjudecat cu 3,5 mii de euro. Pe ploaie, Veneţia este de-a dreptul acvatică, mai ales în atât de sugestivul ulei pe carton de Emilian Lăzărescu, vândut cu 1,8 mii de euro. Fără apă, de ploaie sau de golf colmatant, Veneţia apare într-o pictură gravă de Corneliu Baba, adjudecată cu 15 mii de euro.

Marea este de abia ghicită în pictura cu copaci a lui Iosif Iser, vândută cu 4 mii de euro, dar este foarte multă Italie în schimb, în acest peisaj mediteranean. A rămas nevândută o imagine reuşită a portului croat Gravoza, de fapt Gravosa, în prezent Gruz, lângă Dubrovnik. Pictura era realizată de Ioan Isac, bănăţeanul ce a trăit între 1885 şi 1950, fiindu-i mai aproape coasta dalmată a Austro-Ungariei decât litoralul românesc, şi era evaluată la 2-3,5 mii de euro. Estimat iniţial la 20-30 de mii de euro, un superb peisaj la Chioggia de Dărăscu, s-a dat, după licitaţie, cu 20 de mii de euro.

Timid, un peisaj din Granville, din Mâneca franceză, de Nicolae Stoica a plecat la 800 de euro. Un peisaj de-a dreptul copilăresc din Eforie Sud, de Micaela Eleutheriade, s-a dat cu o mie de euro.

Un superb Balcic în ulei pe carton, de Kimon Loghi, provenind din colecţia legendarului primar al oraşului de pe Coasta de Argint, Octavian Moşescu, s-a dat cu un corect şi insensibil 2,5 mii de euro. Cu două mii s-a dat un golf de Balcic văzut, printre case şi stânci, dinspre Caliacra, de bulgarul picturii româneşti de la Balcic, Gheorghe Urumoff, auto-zis şi Kaliakra. Tumultuoase stânci din Caliacra de Rodica Maniu, una dintre cele mai importante pictoriţe ale noastre, au fost adjudecate cu 800 de euro. Surpriza, de 3,5 mii de euro, este "După-amiază la Balcic" de Heinrich Schunn, braşoveanul mai puţin cunoscut şi aproape deloc ştiut ca mare iubitor de Balcic ce era.

De la obsedantul Balcic îl discutăm şi pe exoticul Samuel Mutzner. O subtilă privire spre domeniul regal al Balcicului, cu silueta minusculă, dar dominantă spiritual a capelei Stella Maris, a fost adjudecată cu 14 mii de euro. O scenă de grădină liniştită, dar cu o femeie pe gânduri grele, a fost adjudecată la 5 mii de euro, iar o imagine cu o ţărancă pe prispă, puternic cromatic, a primit 900 de euro. Cu 1,6 mii de euro s-a vândut o imagine neaşteptată, "Poarta Tiananmen" din Pekin, cea mai mare piaţă din lume, devenită celebră în 1989 prin uriaşa revoltă studenţească anticomunistă desfăşurată aici.

Dintre marile nume şi sume ale licitaţiei invocate amintim "Ştrengarul" şi "Ţărancă cu rufele" de Camil Ressu, vândute cu 15, respectiv, 12 mii de euro.

Cutremurătorul "Emigranţii - Ultimul vapor" de Nicolae Vermont, a fost adjudecat cu 4,5 mii de euro, o curte ţărănească despre care ni se dau asigurări că ar conţine dovleci, de Octav Băncilă, cu nu mai puţin de 9 mii de euro, deşi sunt de sezon. O toamnă târzie, plină de sentiment şi de soarele fără putere de care suntem deja lipsiţi, pictată de inegalabilul Schweitzer-Cumpăna a fost cumpărată cu un sac de bani, 13 mii de euro. Iar carul său cu boi şi fără oameni, cu 11 mii de lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb