PLASAMENTE ALTERNATIVE Recomandări pentru masa de Paşti

Se apropie Paştele, încep căutările de alimente aşa-zis tradiţionale pentru o astfel de ocazie, iar deştepţii vor începe să explice de ce este bine ca ortodocşii să facă Paştile după formula catolică. Mai ales acum, în campanii, se mobilizează şi tradiţionaliştii, maipuţinăeuropaşimaimultăromâniştii, care luptă să îi aducă pe vestici la ritualul oriental. Nu mai înţelegi nimic şi îţi vine să fugi tocmai în Coreea, de sud, desigur, să scapi de aşa cârcotaşi. Pe de altă parte, asta ne arată de ce e bine să faci Paştile ca la vestici. Cum ei au sărbătorit Învierea Domnului la 31 martie, până acum s-a digerat şi mielul şi căţelul, pot munci liniştiţi, cu gândul la alegeri, nu să alergi după mese bogate şi excursii inedite, că mai este şi sărbătoarea proletariatului în Săptămâna patimilor.

Cum este să te trezeşti din beţia Zilei tineretului, direct în Vinerea Mare. Pentru că, dragii moşului, 2 Mai era, pe vremuri, Ziua tineretului, astfel ca tinerii muncitori să se odihnească şi ei după un Unu Mai Muncitoresc. Aşa s-a născut şi staţiune rămasă 2 Mai. A fost sărbătorită până de curând, cam până la martiriul nevinovatei Monica Ridzi, de acum fix 15 ani, din vremea irodului cunoscut sub numele de Turnătorul, din două motive, unul propriu, şi altul figurat.

În mod evident este o lucrătură, aici. În acest an suntem puşi să votăm până la Înălţare, adică să facem campanie, plină de gânduri curate, chiar în post. Se vede peste tot ca suntem croiţi să nu ne mâncăm aproapele decât cu fulgi cu tot. Ca să nu mai zic de tradiţionala masa de 1 Mai, obiceiul dac şi drag al micul şi berii, care trebuie practicată în zilele cele mai intense al postului. Ce mai vorbim, că e clar o lucrătură! La anul Paştile pica în aceeaşi zi, pe 20 aprilie, nici alegeri nu mai sunt şi poate ne bagă şi în Schengen.

Vor fi de toate în acest an, de Paşti: şi ouă roşii, şi pască, şi drob, şi micii şi berea sfintei tradiţii proletare, şi fluturaşi de campanie, şi promisiuni, şi speranţe. Iubitorii de artă se aprovizionează cu lucrări de artă de toate felurile, după cum abundă oferta acestor zile. Nu degeaba corectorul de la calculator mă îmbie să scriu Berea, cu majuscule, după numele pictorului român din America, în locul savuroasei băuturi obţinute din fermentaţie alcoolică, încă de pe vremea egiptenilor lui Moise.

De exemplu, cineva va putea pune pe masa sculptura celebră numită "Hidra", pe care aţi văzut-o la televizor. O lua la şuturi o respectabilă doamnă, ruptă parcă din opinia publică de dinainte de 89. La Iaşi, unde a fost expusă un timp. A fost o bună acţiune de imagine, că şutul acelei cetăţence a propulsat ditamai sculptura, de numai 6 metri, direct în atenţia publică şi în licitaţia de la Artmark. Unde creaţia cu schelet din oţel şi piele de polistiren, de Costin Ioniţa, fără nicio legătură cu mult mai facil cunoscutul Costi Ioniţă, s-a dat cu 10 mii de euro. Cred că atâta a costat materialele, dar să ţinem cont că lucrarea este greu de aşezat în apartamentele de bloc pe care regimul creat chiar de hidra ce iese din corpul lui Lenin. Ăla realul, de la Piaţa Scânteii, nu Bibicul Caragiale care se cam plimbă, cu postament cu tot, undeva prin centrul Bucureştiului.

Pentru cei cu gusturi mai fine, adică un bronz clasic, merge şi un ghips, pentru vegetarieni, sau dimensiuni doar imaginativ monumentale, s-a găsit un "Arcaş odihnindu-se", mă rog, "în repaos", de Jalea, care ne aminteşte de Constanţa şi a crescut, nemaifiind în reapos, de la 800, estimarea minimă, la 8.500 de euro, preţ de adjudecare. Un bronz de Irimescu, "Muzică", a crescut doar de două ori, fiind adjudecat cu 5.500 de euro.

Un remarcabil bronz de Vladlen Babcineţchi, un tânăr artist basarabean, reprezentând-o pe regina Maria, probabil o propunere pentru monumentul despre care cu minunată ardoare se luptă la Chişinău, a fost adjudecat cu o mie de euro. Pictorul ieşean de mare succes Felix Aftene a vândut şi el două sculpturi, o "Himeră", ce pare a avea două rânduri de sâni, cu şase mii de euro, şi un cap de copil cu un avion chiar pe creştet, cu 5 mii.

S-a dat şi Marcel Guguianu, în două rânduri mari şi două rânduri mici. Un "Nud" de 1.800 euro a făcut deschiderea. Au urmat trei oferte între 1.200 şi 1.400 de euro. Mai spre final, trei lucrări scumpe, una de 4.500, alta de 5.500 şi o a treia de doar 5.000. Şi şi mai aproape de final, una de 7 mii, pauză, şi o alta de 1.600 de euro. Deci, chiar cinci apariţii.

Rămânem în zona 3D, cu o licitaţie de sculptură specială, sticle cu esenţe tari, dar nu cu parfum ci cu buchet. E vorba de nu mai puţin de 165 de loturi. Iar loturile nu sunt sticle, sunt oferte care pot conţine mai multe sticle, chiar o colecţie întreagă cu dulap cu tot. Am păcătuit frunzărind oferta şi, la rezultate, am înţeles ca s-ar putea să fim mai pricepuţi în arta băuturilor decât în cea plastică, în sculptură fără esenţe, în interior, mai ales.

Dacă vă prind Paştile fără mobilă şi fără băutură în casă, deşi asta ar însemna că sunteţi alcoolici, şi aveţi totuşi 20.000 de euro în buzunar, să ştiţi că există, nu ştiu pentru cât timp, un "Graham's Bicentenary Collection Cabinet", un cabinet din lemn de trandafir santos, sănătos, făcut de meşteri portughezi special pentru a conţine 12 sticle de vin de Porto. Au fost făcute numai 30 de astfel de cabinete iar cel propus de Artmark are numărul magic 7. Altfel, champagnie Moët & Chandon, Brut Imperial, 1953, la 400 de euro sticla, bourbon William Larue Weller Kentucky, cu 12 ani vechime pe lume, reîmbuteliat în decantor din cristal, whisky-uri vechi de tot, pe la 4-5 mii de euro.

Ceva îmi spune că nici de această dată aceste băuturi nu vor fi consumate. Sunt de colecţie, au trecut dintr-o mână în alta, nici nu se mai ştie dacă ar corespunde organoleptic gusturilor de acum şi, mai ales, dacă nu au fost afectate într-un mod ce le-ar face neconsumabile. Sticlele cu băuturi rare şi celebre sunt un obiect special de colecţie, le manipulezi cu grijă, să nu mişti păianjenul încremenit pe etichetă cândva, în interbelic, să nu îngheţe în ger, să nu fiarbă la soare. Cele mai noi, la preţuri ce le echivalează pe cele din supermarketuri dau bine la o masă adevărată, când nu cantitatea contează, o masă ce poate fi amenajată oricând, la orice ocazie ce se vrea marcată. Ba chiar plasarea acestor licitaţii în siajul pregătirilor pentru mese excedentar de bogate pare o invitaţie la masacru, la uciderea şi consumarea nevinovatelor şi venerabilelor băuturi. Nici evreii de acum 1991 de ani şi nici dacii/romanii nu beau şampanie sau whisky de colecţie, nu mâncau cozonac şi nici mămăligă. Şi moderni dacă vrem să fim, respectăm minunile patrimoniului, buvabile sau nu.