PLASAMENTE ALTERNATIVE Vameşi şi douanieri, rugăciuni şi tragedii

"Rugăciunea" lui Brâncuşi, amplasată la mormîntul avocatului Petre Stănescu din Buzău, a fost furată. Din fericire, nu este originalul, ci o "copie autorizată". Pînă la urmă, este foarte greu de spus ce se mai afla pe soclurile din cimitirul "Dumbrava". Originalul "Rugăciunii" se află cu certitudine la Muzeul Naţional de Artă, încă din 1967, cînd chiar dacă era furat nu se afla nimic şi oricum nu existau centre de recuperare a deşeurilor metalice, care de fapt au distrus ţara. La un moment dat şi copia, odată recuperată, după ce a fost furată în 1992, a fost dusă la muzeu, la cel Judeţean. La un moment dat a fost furată şi copia bustului lui Petre Stănescu şi tare mă tem pentru corpul neînsufleţit al avocatului, chit că el, acum mai bine de un secol, probabil nici nu auzise de Brâncuşi. De fapt, mă tem pentru alte piese de acolo şi mă tem chiar să menţionez că soclul "Rugăciunii" este cioplit şi semnat de genialul artist român. El este mare şi de piatră, greu, dar nici femeia din bronz nu era prea uşoară şi totuşi a dispărut, înseamnă că pe acolo cam trec macarale, iar paza şi adminis-traţia dorm. Cu ceva timp în urmă, în "Anul Brâncuşi", Inspectoratul pentru cultură al judeţului Buzău promitea, mai mult, se spunea că a iniţiat, "un proiect de punere în valoare şi de conservare" a Complexului funerar "Rugăciunea", semnat de Constantin Brâncuşi şi amplasat, în anul 1916, în cimitirul "Dumbrava". Aprecierea copiei la 200 de mii de euro, pe piaţa neagră a obiectelor de artă furate, nu poate fi considerată, desigur, o intenţie de punere în valoare decît în sens teribil de restrîns, că despre conservare nu prea poate fi vorba. Nici copia "Rugăciunii", nici vreun original de Brâncuşi nu vor apărea în licitaţiile de artă de la noi, nici la Rom-antique şi nici la Tîrgul colecţionarilor. Cum care? Ăla cu vechituri de s-a ţinut duminică la casa aia de la Universitate. Aşa mi-a spus o profană cunoştinţă şi, ştiind deja amănuntele, am primit confirmarea că s-a ţinut tîrgul duminica asta, în timp ce peste drum, în diagonală, se ţinea licitaţia Alis. Acolo s-a vîndut încă un Grigorescu, un superb "Drum de ţară", autentificat inevitabil de Remus Niculescu. El a fost propus cu aproape 400 de milioane de lei şi adjudecat cu un preţ de trei ori mai mare, 1,2 miliarde de lei, mai exact. Un miliard de lei a fost preţul de deschidere pentru o pictură de Victor Brauner, care îi dă dreptate unei alte cunoştinţe deloc profane care considera că nişte peisaje ale lui Yor seamănă teribil cu Brauner. Pictura a fost autentificată de Lena Constante, fapt explicabil, deoarece provine din colecţia lui Harry Brauner. O altă pictură de Victor Brauner, un peisaj de dimensiuni mai mici, dar la fel de "clasic", a fost propusă cu 723,6 milioane de lei şi a avut aceeaşi soartă, a rămas nevîndută. Provenienţa este aceeaşi, la fel şi autentificarea, ca şi certificarea acesteia de către Samy Kinge.

Par mari preţurile cerute, dar nu şi pentru un Brauner. Cota internaţională a acestui pictor, conform catalogului Akoun, este de 185 de mii de euro. Este drept că pentru un tablou de 50 pe 65 şi mai ales din perioada lui de vîrf, în stilul care l-a impus, chiar şi pe piaţa româneas-că 21 de mii de euro ar fi trans-format oferta într-un chilipir. Catalogul Akoun pune o săgeată cu vîrful în sus la Brauner, adică are o cotă în creştere, iar ca exemple de realizări sînt menţionate "L'étrange cas de Monsieur K", din 1933, vîndut în 2003 cu 760 de mii de euro, "Nous sommes trahis", din 1934, dat cu 280 de mii de euro tot în 2003, "Somnambule", din 1940, vîndut cu un an înainte cu 260 de mii de euro, "L'animal Manuel", realizat în 1943 şi vîndut, în 2000, cu 244 de mii de euro, dar nu în Franţa, precum anterioarele, ci în SUA. Revenim în Franţa cu "Le matin", vîndut cu 230 de mii de euro, în 2002, un portret al lui André Breton din 1934, vîndut cu 210 mii, în 2003, după care clasamentul suferă o prăbuşire la 77 de mii de euro, primiţi de "Le promeneur", în 2003. De aici încolo mai avem "Portrait de Marcelle Ferry", de 75 de mii de euro, "Invitation au vol", de 65 de mii de euro, obţinuţi în acelaşi an 2003, un an bun pentru cota lui Victor Brauner, poate datorită faptului că se marca centenarul naşterii sale, "Oiseau et chat", vîndut chiar în acest an cu 64 de mii de euro, "Visages métaphysiques, portrait de Michael Askenazy", de 62 de mii de euro, şi tot în 2004 a fost vîndut "Le Chat" cu 51 de mii de euro. Un alt mare salt din acest clasament ne duce la "Septaries", vîndută cu 20 de mii de euro în 2003. Ratarea celor două vînzări Brauner din această duminică ne lipseşte şi de intrarea în acest clasament cu niveluri de ceva peste 30 de mii de euro şi vreo 21 de mii, obţinute pentru "Peisajele" propuse la Alis.

Nu am fost, duminica asta, nici la Alis, nici la Şuţu, nici în Pantelimon, nici în Cascadelor, noroc că nu s-au ţinut Monavissa sau Rom-antique, că nu puteam să vin. Pentru că am dat o fugă la Balcic, o zonă ce are un loc aparte în istoria artei româneşti, să păşesc pe urmele marilor pictori şi să încerc să le găsesc casele în care, asemenea reginei, şi-au lăsat inima. La întoarcere, locurile libere din autocare au fost ocupate de pictorii care veniseră la Balcic şi rămăseseră să lucreze acolo vreo două săptămîni şi care au adus cu ei pînze de dimensiuni medii, adică destul de mari, cu culorile neuscate, care au atras atenţia vameşilor. Cînd unul dintre ei a indicat un astfel de pachet, am depăşit, în imaginaţie, ilaritatea imaginii vameşului mînjit pe degete cu ulei de pictură şi am preferat să mi-l închipui pe omul cu chipiu admirînd pictura şi spunînd, ca un om care a văzut multe astfel de lucrări venind cu autocarul de la Balcic, că e prea mult verde într-o anumită parte sau că abordarea cromatică de ansamblu nu este potrivită, iar esenţa atmosferei putea fi mai bine surprinsă. Dar nu este aşa, oamenii nu sînt critici de artă, ci doar practici. Mi-o confirmă un alt pictor din grup care evoca momentul în care îşi ducea picturile la o expoziţie în Franţa blindat de hîrtii şi chiar de carduri prestigioase, iar ochii şi pasiunea unui vameş francez au căzut asupra unei picturi pe care o vroia pur şi simplu degeaba şi a avut tupeul balcanic de a o cere. Noroc că pictorul, care a trăit ceva prin Occident, nici nu a vrut să audă de aşa ceva şi i-a indicat evoluatului comunitar să-i bage 600 de euro pe card dacă vrea acea pictură. Nu trebuie să generalizăm sau să exagerăm întîmplarea, dar este evidentă influenţa Estului asupra Vestului şi nu ne-ar mira să aflăm că participase la un schimb de experienţă cu vameşii români.

În rest, alte tragedii nu s-au mai întîmplat în România, în afară poate de eliberarea unui tip cu faţă de poet de "Cîntarea României" sau de folkist la pensie, un pletos pe care l-ar fi snopit minerii acum 15 ani dacă nu i-ar fi condus chiar el.