Platforma de vaccinare permite persoanelor imunizate cu serul Johnson&Johnson să se programeze pentru doza booster

S.B.
Miscellanea / 8 noiembrie 2021

Platforma de vaccinare permite persoanelor imunizate cu serul Johnson&Johnson să se programeze pentru doza booster

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) anunţă că au fost introduse noi funcţionalităţi în platforma de programare la vaccinare, astfel că persoanele vaccinate iniţial cu serul Johnson&Johnson se pot programa pentru doza booster, după cel puţin 180 de zile de la doza iniţială, informează news.ro.

De asemenea, în platformă se face programarea automată la doza a 3-a (suplimentară) pentru persoanele imunocompromise care aleg să se vaccineze cu unul dintre cele două vaccinuri pe bază de ARN Mesager (Pfizer sau Moderna).

"Începând de astăzi, persoanelor care au efectuat schema primară cu vaccinul Johnson&Johnson li se poate administra doza de rapel cu unul din produsele pe bază de ARN Messager (Comirnaty/Pfizer BioNTech sau Spikevax/Moderna). Opţional, la cerere, beneficiarii vaccinaţi cu acest tip de produs pot efectua doza de rapel tot cu vaccinul Johnson&Johnson. Astfel, în sprijinul beneficiarilor, echipa de dezvoltare a Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS) a optimizat aplicaţia ROVACCINARE şi a implementat două funcţionalităţi noi", a transmis CNCAV.

Astfel, există posibilitatea de programare la doza de rapel (booster) pentru persoanele vaccinate cu Johnson&Johnson. Singura condiţie pentru programare prin platformă la rapel (booster) pentru persoanele care s-au vaccinat cu Johnson&Johnson este să fi trecut 180 de zile de la administrarea primei doze.

De asemenea, se face programarea automată la doza a 3-a (suplimentară), pentru persoanele imunocompromise care aleg să se vaccineze cu unul dintre cele două vaccinuri pe bază de ARN Mesager (Comirnaty/Pfizer BioNTech sau Spikevax/Moderna).

"Persoanele imunocompromise care au o recomandare medicală pentru administrarea unei scheme de vaccinare formată din 3 doze cu unul dintre vaccinurile ARN messager (Pfizer sau Moderna) se programează în platforma informatică urmând paşii standard pentru primele doze, iar la administrarea dozei în centrul de vaccinare vor fi înscrişi în Registrul Electronic Naţional de Vaccinări (RENV) într-o categorie distinctă.

Ulterior, după administrarea dozei a doua, indiferent de tipul de vaccin administrat (Pfizer sau Moderna), pentru această categorie specială de persoane, platforma de programare va genera automat o programare pentru doza 3 suplimentară, la un interval de 28 de zile", a arătat CNCAV.

Programarea pentru doza 3 suplimentară se poate vizualiza, anula sau reprograma din platforma ROVACCINARE de către fiecare beneficiar. Pentru persoanele cu schemă completă formată din 3 doze, se poate administra doza 4 (booster) la un interval de 180 de zile de la doza 3.

Conform sursei citate, persoanelor cărora li se administrează aceste doze li se vor putea genera certificate noi din platforma CERTIFICATE COVID în care să fie prezentat numărul actualizat de doze administrate.

"Recomandăm persoanelor care au efectuat schema primară cu vaccinul Johnson&Johnson să îşi genereze certificatul digital UE privind COVID-19 înainte de efectuarea dozei de rapel cu unul dintre vaccinurile Pfizer sau Moderna, fiindcă valabilitatea certificatelor care au înscrisă cea de a doua doză Pfizer sau Moderna, pe teritoriul României, începe după 10 zile de la data vaccinării", a menţionat CNCAV.

Sursa citată a amintit că pentru persoanele care au primit la prima schemă vaccinurile Comirnaty/Pfizer BioNTech sau Spikevax/Moderna se recomandă efectuarea dozei de rapel cu acelaşi tip de produs; opţional se permite, la cerere, schimbarea celor două tipuri de vaccin pentru rapel, iar pentru persoanele care au primit la prima schemă vaccinul AstraZeneca/Vaxzevria, se recomandă efectuarea dozei de rapel cu unul din produsele pe bază de ARNm (Comirnaty/Pfizer BioNTech sau Spikevax/Moderna).

Administrarea dozei de rapel a vaccinului COVID-19 se recomandă ferm persoanelor cu risc mare de expunere (personal medico-sanitar şi social, personal din educaţie); persoanelor considerate vulnerabile (persoane cu vârsta peste 65 de ani şi persoane cu boli cronice indiferent de vârstă).

Administrarea dozei de rapel se poate face atât prin programare în Platforma ROVACCINARE, cât şi prin prezentare directă în centrele de vaccinare sau prin cabinetele medicilor de familie. Personalul medico-sanitar se poate vaccina în centrele existente la locul de muncă sau în locaţiile arondate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb